Sfântul Ioan Casian Romanul -Ucenic al Sfantului Vasile cel Mare

             

Născut în anul 365 în Dobrogea, dintr-o familie distinsă, sfântul Ioan Casian Românul a fost ucenic al marilor învățători capadocieni, sfinții Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Grigorie de Nysa și sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a și hirotonit diacon la Constantinopol. Sfântul Ioan Casian s-a călugărit împreună cu prietenul său de oaste, Gherman, într-una din mănăstirile din Dobrogea.
Ulterior, cei doi au ajuns într-o mănăstire de lângă Bethleem, apoi au vizitat Egiptul de două ori și de fiecare dată au rămas pe acele meleaguri șapte ani. După moartea lui Gherman, Casian a plecat în Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri: una de maici, făcută se pare pentru sora sa și alta pentru călugări, închinat sfântului Victor.
Sfântul Ioan Casian Românul a trecut la cele veșnice în anul 435. În Dobrogea se păstrează și astăzi peștera sfântului, amenajată în timp ca spațiu de slujire liturgică.

Ca ucenic credincios al marilor invatatori capadocieni: Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Grigorie de Nyssa, ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva  unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fe­ricitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu. Intr-adevar, desi tot darul desavarsit si tot harul de sus coboara, de la Dumnezeu Parintele Luminilor, libertatea noastra omeneasca, zidita dupa chipul libertatii absolute a lui Dumnezeu si reinnoita in Sfantul Botez, este chemata sa raspunda si sa conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce in suflet roadele mantuitoare ale sfintelor virtuti si intr-o asa masura, incat se poate spune, cu Sfantul Ioan Gura de Aur, ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, asa cum graieste acelasi mare invatator al Bisericii in alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot". O asemenea invatatura isi avea limpede radacina in cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca Domnul a aratat: Cel care luase cinci talanti de la stapanul sau, a adus alti cinci talanti, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alti doi (Matei I 25, 20-22). Deci cu adevarat, precum spune si Sfantul Apostol Pavel, suntem impreuna lucratori cu Hristos (II Corinteni 6, 1).

Fata de aceste impotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic in dreapta credinta a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande si a unei linisti senine. El isi incredinta in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435. Cunoscut ca sfant de cei din vremea lui, el este cinstit de toti calugarii Bisericii Apusene ca parinte al lor si ca unul dintre cei mai mari invatatori ai monahismului. Sfintele sale moaste sunt pastrate pana in ziua de astazi in Manastirea Sfantul Victor din Marsilia.

Parintele Ioanichie Balan

Din invataturile Sfantului Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), “părintele monahilor”, este considerat drept întemeietor al vieții călugărești, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea numelui lui se face pe data 17 ianuarie. L-am sarbatorit Duminica ce a trecut, cu voia si binecuvantarea Domnului.

Mai jos redau un scurt fragment din frumoasa predica a parintelui Sofian Boghian

Frati crestini, in fericita si lunga sa viata, plina de truda aspra si de mare sfintenie, sfantul Antonie a scris putin, dar a invatat mult, nu numai cu cuvantul, cat mai ales cu exemplul propriei sale vieti. Ca scrieri ramase de la el avem:"Invataturile despre buna purtare a oamenilor in 170 de capetete " care se gasesc in primul volum din Filocalie ; 40 de cuvinte si invavaturi cuprinse in Pateric  

Invataturile lui sunt practice, scurte si cu miez, izvorate din contactul lui direct cu realitatea vietii duhovnicesti. Ele sunt o calauza plina de lumina si pentru noi toti, cei de astazi, calauza si indemn spre imparatia cerurilor. Cu ingaduinta dumneavoastra, vreau sa va citesc cateva cuvinte din invataturile sale, ca sa va trezesc dorul de a le cauta si de a le citi singuri, in casa si in singuratatea inimii dumneavoastra. Iata:

„Fa bine celui ce-ti face rau, si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni, ci deprinde-te cu rabdarea, cu blandetea si cu smerenia”.

„Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet imbunatatit: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Caci mintea cea iubitoare de Dumnezeu se face strajer treaz si opreste intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte”

Pe langa cele de mai sus voi adauga spre folos alte cateva cuvinte duhovnicesti ramase de la marele duhovnic si nevoitor pentru Hristos :

– Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta întotdeauna. Și orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi și ori în ce loc vei ședea, să nu te miști degraba. Acestea trei păzește-le și te vei mântui.
– Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Și am auzit glas zicându-mi: smerenia.

- Da-ti seama ca trebuie sa te arati oamenilor neincetat. Dar prin purtarea cea buna si prin fapte. Caci si bolnavii afla si cunosc pe doctorii binefacatori si izbavitori, nu din vorbe, ci din fapte.

 sursa : predica parintelui Sofian Boghiu Parintele Sofian Editura Bizantina 2007, Bucuresti

postare Cristina David

Sfintii sunt mijlocitorii Domnului spre ajutorare si prietenii nostri

 Parintele Staniloae , bland si plin de iubire si smerenie el insusi o viata intraga, incearca si reuseste minunat sa faca "portretul in cuvinte" al celor care au fost sfinti in aceasta lume a noastra. El scoate in evidenta insusirile cu totul deosebite, care le-au dat posibilitatea ca mereu sa fie in preajma celorlalti in scop de ajutorare. Dar fara ostentatie, cu mare intelegere , delicatete si compasiune si cu dorinta de a fi de folos semenilor lor aflati la necaz. Ei au o mare disponibilitate si sensibilitate sufleteasca fiind lipsiti de rautate , fatarnicie sau ura ,caci au darul primit de la Dumnezeu prin Duhul Sfant sa "citeasca" in inima omului suferind sufleteste si au capacitatea sa ii aline apasarea , nemultumirile , fricile si deznadejdile. Inima lor este plina de Iubirea Lui Hristos pe Care Il urmeaza cu spirit de sacrificiu in toate faptele si comportamentul lor, avand intotdeauna o vorba incurajatoare pentru fiecare, un sfat potrivit la necaz , si foarte muta smerenie.

"In persoana sfântului, prin disponibilita­tea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruiește lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită. Cum se manifestă în mod con­cret aceasta umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă, față de fiecare ființă umană, un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente. Delicatețea sa se răsfrânge chiar și asupra animalelor și a lucrurilor, pentru că în tot și în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și indiferență. El respectă pe fiecare om și fiecare lucru, iar dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.

Sfântul Isaac Sirul spune despre compasiunea sfinților: „Ce este un suflet, o inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură ‒ pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, chiar și pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor îi face pe sfinți să verse din ochi șiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă și intensă care stăpânește inima sfinților îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neînsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta, ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi chiar și pentru animale, pentru dușmanii adevărului și pentru cei ce le fac rău”.

Această compasiune descoperă o inimă delicată, extrem de sensibilă, străină de orice asprime, indiferență și brutalitate. Ea ne arată că înăsprirea este roada păcatului și a patimilor. În comportamentul sfântului, până și în gândurile lui, nu se întâlnește nici vulgaritate, nici josnicie, nici meschinărie. Nici urmă de afectare, nici lipsă de sinceritate. În el culminează gingășia, sensibilitatea, transparența și ele se asociază curăției, atenției generoase față de oameni, disponibilității prin care el participă cu toată ființa sa la problemele și necazurile lor. În toate aceste calități se manifestă o realizare excepțională a umanului. (...) Această gingășie nu evită contactele cu oamenii cei mai umili și nu se sperie de situațiile în care alții ar crede că se înjosesc.

Grație unei conștiințe a cărei sensibilitate a fost hrănită și desăvârșită prin această sensibilitate ‒ a lui Dumnezeu făcut Om pentru oameni ‒ la care ei participă, sfinții sesizează stările de spirit cele mai discrete ale celorlalți și evită tot ce ar putea să-i contrarieze, fără a omite totuși să-i ajute să triumfe asupra slăbiciunilor lor și să-și învingă dificultățile. 
De aceea, un sfânt este căutat ca un confident al secretelor celor mai intime. Căci el este capabil să citească la ceilalți o nevoie abia schițată, tot lucrul bun pe care ei îl pot dori. El se grăbește atunci să împlinească această cerere și se dăruie în întregime. Dar el citește la ceilalți și necurățiile lor, chiar și pe cele pe care ei le ascund mai abil. Compasiunea sa devine atunci curățitoare prin forța delicată a propriei sale curății și prin suferința pe care i-o provoacă intențiile rele ale celorlalți sau dorințele lor perverse, și aceasta suferință rămâne în el.
În fiecare din aceste situații, el știe când și ce trebuie să facă; știe de asemenea când trebuie să tacă și ce trebuie să facă. Acest discernământ subtil al sfinților, manifestare nouă a nobleței distincției lor, poate fi considerat un fel de „diplomație pastorală”.

Din persoana sfântului se revarsă mereu un duh de generozitate, de autojertfire, de atenție, de participare, fără nici o grijă față de sine, o căldură care îi încălzește pe ceilalți și care le dă sentimentul că au dobândit putere și îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfântul este mielul nevinovat, totdeauna gata să se jertfeasca, să ia asupra sa durerile celorlalți, dar și un zid neclintit pe care toți se pot sprijini.
Sfinții au ajuns la simplitatea pură pentru că au depășit în ei înșiși orice dualitate, orice duplicitate, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ei au depășit lupta dintre suflet și trup, dintre bunele intenții și faptele pe care le săvârșesc, dintre aparențele înșelătoare și gândurile ascunse, dintre ceea ce pretindem că suntem și ceea ce suntem de fapt. Ei s-au „simplificat”, pentru că s-au dăruit în întregime lui Dumnezeu. Este motivul pentru care se pot dărui în întregime și oamenilor în relațiile cu aceștia. Dacă evită uneori să numească cu brutalitate, pe nume, slăbiciunile acestora, atunci o fac pentru a nu-i descuraja și pentru ca și în ei să sporească rușinea, delicatețea, recunoștința, simplitatea și sinceritatea. Sfinții dau întotdeauna curaj.

Prin smerenia sa, sfântul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toți l-au părăsit. Pentru el, nici o greutate nu este de netrecut, nici o piedică de neînvins, când e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situație disperată.
Pentru fiecare, el devine un apropiat, cel care te înțelege cel mai bine, cel care te face să te simți în tihnă alături de el și, în același timp, te face să te simți stânjenit, făcându-te să-ți vezi propriile insuficiențe morale și păcate pe care eviți să le privești. Sfântul te copleșește prin măreția simplă a curăției sale și prin căldura bunătății și atenției lui; el produce în noi rușinea de a avea un nivel moral atât de jos, de a fi desfigurat umanitatea în noi, de a fi necurați, artificiali, plini de duplicitate, de meschinărie.

Sfântul îl poartă pe Hristos în el, cu puterea nebiruită a iubirii Sale pentru mântuirea oamenilor. Sfântul reprezintă firea umană curățită de zgura subumanului sau inumanului. Este îndreptarea umanului desfigurat de animalitate; el reprezintă firea omenească a cărei transparență restaurată lasă să se străvadă modelul de bunătate nemărginită, de putere și sensibilitate infinită, care este Dumnezeul întrupat. El este chipul restabilit al Absolutului viu și personal devenit om, un pisc al unei înălțimi amețitoare, dar și al unei apropieri extrem de familiare prin umanitatea sa desăvârșită în Dumnezeu. Este persoana angajată într-un dialog pe deplin deschis și neîncetat cu Dumnezeu și cu oamenii. Este reflexul maxim al umanității lui Hristos.'

(Fragmente din cartea Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Editura Deisis)
sursa : doxologia.ro

Sa nu ezitam ca sa cerem ajutorul de la sfinti pentru ca ei nu ni-l vor refuza niciodata si se roaga cu suflet curat si cu lacrimi fierbinti la Bunul Dumnezeu pentru binele nostru spre mantuirea sufletului. Ei sunt prietenii nostri cu adevarat.

postare si comentarii Cristina David

Cinstirea Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului - 1 octombrie

Bucura-te, puternica desteptare a constiintelor celor adormite!

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată!

 

Biserica admite ca adevar neindoielnic faptul ca Acoperamantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu se intinde peste tot neamul omenesc si indeosebi peste neamul crestinesc si peste fiecare dintre noi in parte. Preasfanta Fecioara, ca o Maica multiubitoare, iubeste tot neamul omenesc, dar cel mai mult pe crestini; poate ea sa ramana indiferenta fata de viata si soarta oameni­lor, sa nu poarte grija de ei, sa nu ii acopere cu Acope­ramantul ei? Rugaciunile Imparatesei Ceresti, savarsite pentru noi, sunt primite cu bunavoire de Fiul ei si Dumnezeu. La rugamintea ei, El a savarsit prima Sa mi­nune, prefacand apa in vin in Cana Galileii. Si aceasta lectie evanghelica este pentru crestini cea mai imbucu­ratoare dovada a acelui adevar, ca Maica Domnului mij­loceste in chip neobosit pentru crestini inaintea Fiului ei.
Sa ne amintim, iubitilor, aceasta istorie evanghelica si sa ne oprim la ea, cercetand-o mai in amanunt. Sa luam aminte la faptul ca evenimentul petrecut in Cana Galileii nu are, parca, o asa de mare insemnatate; totusi, Preasfanta Fecioara nu a lasat nici acest lucru marunt al vietii fara atentia ei deosebita, incredintandu-ne ca Acoperamantul ei se intinde peste toata viata noastra, peste toate imprejurarile, atat peste cele neinsemnate, cat si peste cele ce au mare insemnatate pentru noi.

Din cartea   Arhimandrit Chiril (Pavlov), "Lauda Maicii Domnului" - Editura Egumenita 2012

https://www.youtube.com/watch?t=7&v=filVQv-ZReU

 http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/10/01/acoperamantului-maicii-domnului-predici-audio-lacrimile-mamei/

Mai recomandam si :

Predici la sarbatoarea ACOPERAMANTULUI MAICII DOMNULUI, intins asupra lucrurilor mari sau marunte din viata celor credinciosi. Cum sa castigam si noi ajutorul Maicii Domnului, CUM SA SPORIM LEGATURA NOASTRA CU EA? | 

IMPARATEASA MEA…

http://www.razbointrucuvant.net/files/Putna_Cantari_Acoperamant/Luminanda%20%28La%20acoperamantul%20MD%29%20gl%203.mp3

Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.

 

sursa: Cuvantul Ortodox

Postare - Cristina David

SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL - martir intru Hristos

Sfantul Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Tarii Romanesti--27 septembrie

SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL (circa 1650-1716)
Viaţa

Venerabilul mitropolit Antim Ivireanul era de loc din Iviria. Părinţii săi, Ioan şi Maria, i-au pus din botez numele de Andrei. Ajungând din tinereţe rob la turci, a stat mulţi ani în Constantinopol, învăţând limbile greacă, arabă şi turcă, precum şi meşteşugul sculpturii, al picturii şi al broderiei.
Prin anul 1690 este adus în Ţara Românească de voievodul martir Constantin Brâncoveanu. Aici învaţă meşteşugul tiparului de la episcopul Mitrofan, iar după câţiva ani se călugăreşte şi este hirotonit preot.
Între anii 1691-1694 conduce tipografia domnească de la Bucureşti şi tipăreşte trei cărţi. Între anii 1694-1696 întemeiază o nouă tipografie la Mănăstirea Snagov. Între anii 1696-1701 este egumen al acestei mănăstiri tipărind 14 cărţi, dintre care patru în limba română, iar celelalte în limbile greacă, slavonă şi arabă. Între anii 1701-1705 a condus din nou tipografia domnească din Bucureşti, tipărind 15 cărţi, îndeosebi cărţi de slujbă.
Între anii 1705-1708 a fost episcop la Râmnicu-Vâlcea, întemeind aici prima tipografie. Timp de trei ani a tipărit la Râmnic 10 cărţi, dintre care 7 în româneşte. Între anii 1708-1716 a fost mitropolit al Ţării Româneşti, înteme- ind noi tipografii şi tipărind încă 19 cărţi, dintre care 12 cărţi în româneşte.
În toamna anului 1716 a fost închis, la porunca turcilor, caterisit şi trimis în surghiun la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. Pe cale a fost martirizat de ostaşi şi aruncat în râul Tungia, lângă Adrianopol. În prezent se crede că ar fi fost înecat în lacul Snagov.
Cititi intreg materialul :
http://www.sfant.ro/sfi…/sfantul-ierarh-antim-ivireanul.html



Manastirea Antim - ctitorie a Mitropolitului Antim Ivireanul - aflata in centrul Bucurestiului
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, este prăznuit astazi şi la ctitoria sa din Capitală, Mănăstirea Antim, care se află în pragul sărbătoririi a 300 de ani de la sfinţirea bisericii mari cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ (1715- 2015). .
Mănăstirea Antim, ctitorită de marele Mitropolit Antim Ivireanul, a fost înălţată în perioada 1713-1715, pe locul unei biserici mai vechi de lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae“, nu departe de Dealul Mitropoliei, la aproape 200 de metri spre apus. Astăzi, Mănăstirea Antim este o mărturie a dragostei mitropolitului pentru Biserica noastră, de care s-a îngrijit, dar şi a priceperii sale artistice, fiindcă biserica mare a aşezământului a fost construită după planurile sale. (M. Nedelcu)

 

PISANIA Bisericii Antim scrisa de Sfantul Antim Ivireanul

Biserica aceasta a tuturor celor ce sunt dumnezei prin înfiere,
S-a zidit prin porunca Celui ce este prin fire Dumnezeul tuturor,
În timpul lui Ștefan cel cu nume de Cantacuzin,
Domn strălucit și înălțat al pământului Vlahilor,
De către Antim, arhipăstorul Ungrovlahilor,
Cel din Ivir, precum se vede, din temelie,
Ca, precum este închinat Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor,
După cum cântă David, tot astfel și în mijlocul bisericii celor îndumnezeiți.”

În acest an al mântuirii 1715 

 articol postat de Cristina David

Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu, a Sfantului Grigorie Palama

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Grigorie Palama

Fecioară Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup, știu cu adevărat că nu sunt vrednic, nici se cuvine ca eu, cel atât de desfrânat, să privesc cu ochii mei spurcați icoana ta, a Celei Preacurate, a celei ce ai și trupul, și sufletul, curate și nespurcate, și să o sărut cu buzele mele cele necurate și întinate sau să mă rog ție. Căci cu dreptate este ca, de mine, cel desfrânat, curăția ta să se îngrețoșeze și să mă urască. Dar, fiindcă Dumnezeu, pe Care L-ai născut, S-a făcut Om, ca să-i cheme pe cei păcătoși la pocăință, pentru aceasta, și eu, îndrăznind, mă apropii de tine, rugându-mă cu lacrimi.

Primește această mărturisire a greșalelor mele celor multe și grele și o du Unuia-Născut Fiului tău și Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv sufletului meu celui ticălos și necurat. Căci de mulțimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta la Dânsul și a cere iertare. De aceea, pe tine te pun solitoare și mijlocitoare.

Căci, dobândind daruri multe și mari de la Ziditorul și Dumnezeul meu, dar uitându-le pe toate și arătându-mă nemulțumitor eu, ticălosul, m-am alăturat dobitoacelor fără de minte și m-am asemănat lor. Aflându-mă sărac de fapte bune, bogat în patimi, plin de rușine, lipsit de îndrăzneala cea dumnezeiască și osândit de Dumnezeu, făcându-mă plâns îngerilor, de râs diavolilor și urâciune oamenilor, mustrat de conștiință și rușinat de lucrurile mele cele rele și înainte de moarte fiind mort, mai înainte de judecată de mine însumi fiind osândit și, mai înainte de osânda cea fără de sfârșit, muncit de deznădejde. Pentru aceea, dar, numai la al tău sprijin alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, eu, cel ce sunt dator cu nenumărați talanți, cel ce mi-am cheltuit avuția cea părintească în dezmierdări cu desfrânatele, cel ce m-am desfrânat mai mult decât desfrânata, cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase, cel ce m-am făcut mai nemilostiv decât bogatul, cel ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte și spurcate și străin de toată fapta cea bună.

Miluiește-mă pe mine, cel smerit, milostivește-te spre mine, cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel Ce S-a născut din tine și nimeni nu are putere, precum Tu, Maica lui Dumnezeu. Că toate le poți, ca ceea ce ești bună și mai presus de toată făptura și nimic nu-ți este ție cu neputință, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te întoarce de la suspinul meu, nu lepăda durerea inimii mele și nu-mi rușina năejdea mea cea întru tine, ci cu rugăciunile tale cele de Maică silind milostivirea ce nesilită a Fiului tău Cel bun și Dumnezeu, învrednicește-mă pe mine, ticălosul și nevrednicul robul tău, să-mi iau iarăși frumusețea cea dintâi, lepădând grozăvia patimilor; să mă slobozesc de păcat și să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceții celei trupești și să mă îmbrac în sfințenia curăției celei sufletești, să mor lumii și să viez faptei celei bune. Călătorind eu, călătorește împreună cu mine. Înotând pe mare, înoată împreună cu mine. Necăjit fiind, mângâie-mă. Împuținându-mă la suflet, îmbărbătează-mă. Îmbolnăvindu-mă, dăruiește-mi sănătate. Nedreptățindu-mă, izbăvește-mă. Năpăstuit fiind, ajută-mă. Primejduindu-mă spre moarte, apucă degrab de mă scoate. Vrăjmașilor celor nevăzuți, arată-mă totdeauna înfricoșător. Ca să cunoască toți cei ce mă asupresc cu nedreptate al cui rob sunt.

Așa, Stăpână Preabună, Născătoare de Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea cea ticăloasă și nu-mi rușina nădejdea mea cea întru tine, ceea ce ești, după Dumnezeu, nădejdea tuturor marginilor pământului. Stinge fierberea trupului meu, potolește viforul cel cumplit din sufletul meu, îmblânzește mânia cea amară, șterge din mintea mea trufia și mândria părerii celei deșarte. Împuținează în inima mea nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene și bântuielile cele de ziuă ale gândurilor celor necurate. Învață-mi limba să grăiască cele de folos, povățuiește-mi ochii să vadă curat, îndreptează-mi picioarele, ca să alerge fără de împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu, sfințește-mi mâinile ca să le ridic cu vrednicie către Cel Preaînalt, curățește-mi gura, ca să-l chem cu îndrăzneală „Tată” pe Dumnezeul Cel Sfânt, deschide-mi urechile mele, ca să aud simțitor și gânditor cuvintele Sfintelor Scripturi, cele ce sunt mai dulci decât mierea și fagurul și să viețuiesc după ele, întărit fiind de tine.

Dă-mi vreme de pocăință și de întoarcere a gândurilor. Ferește-mă de moarte năpraznică. Osândit fiind de conștiință, izbăvește-mă. Și mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărțirea sufletului de trupul meu cel ticălos, alinându-mi sila cea nesuferită, ușurându-mi durerea cea nespusă, mângâindu-mi strâmtorarea cea cumplită, izbăvindu-mă de fața cea întunecată a diavolilor, slobozindu-mă de cercarea cea nemilostivă a vameșilor celor din văzduh și a stăpânitorilor întunericului, rupându-mi înscrisele păcatelor mele celor multe, împrietenindu-mă cu Dumnezeu, învrednicindu-mă stării celei de-a dreapta la Judecata cea înfricoșătoare și făcându-mă moștenitor al bunătăților celor veșnice și nestricăcioase.

Această mărturisire o aduc ție, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecați, mângâierea sufletului meu, folositoarea și nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care primește-o cu blândețe și mă curățește de toată spurcăciunea trupului și a sufletului. Și mă învrednicește ca în veacul acesta de acum să mă împărtășesc fără de osândă cu Preasfântul și Preacuratul Trup și Sânge al Fiului tău și Dumnezeului nostru, iar în cel ce va să fie, fă-mă părtaș Cinei celei preadulci și cerești a desfătării Raiului, unde este locașul tuturor celor ce se veselesc, ca, dobândind eu aceste bunătăți, să slăvesc în vecii vecilor numele cel preacinstit și de mare cuviință al Fiului și Dumnezeului tău, Care îi primește pe toți cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare și chezășuitoare tuturor păcătoșilor. Că prin tine, Stăpână preabună și prealăudată, se mântuiește toată firea omenească, lăudându-L și binecuvântându-L pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea Preasfântă și deoființă, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 100-104.

Postare - Cristina David

Semnificatia postului si sarbatorii Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului  - POSTUL SFINTEI MARII 2014

Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie iar Postul are o durata de doua saptamani (1-15 august)

POSTUL SFINTEI MĂRII 2014. POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI. Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. Postul are o durata de doua saptamani (1-15 august).
- See more at: http://www.b365.ro/postul-sfintei-marii-2014-pe-1-august-incepe-postul-adormirii-maicii-domnului_212579.html#sthash.KQ9Kg6Oq.dpuf

POSTUL SFINTEI MĂRII 2014. POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI. Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. Postul are o durata de doua saptamani (1-15 august).
- See more at: http://www.b365.ro/postul-sfintei-marii-2014-pe-1-august-incepe-postul-adormirii-maicii-domnului_212579.html#sthash.KQ9Kg6Oq.dpuf

POSTUL SFINTEI MĂRII 2014. POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI. Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. Postul are o durata de doua saptamani (1-15 august).
- See more at: http://www.b365.ro/postul-sfintei-marii-2014-pe-1-august-incepe-postul-adormirii-maicii-domnului_212579.html#sthash.KQ9Kg6Oq.dpuf

POSTUL SFINTEI MĂRII 2014. POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI. Lasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. Postul are o durata de doua saptamani (1-15 august).
- See more at: http://www.b365.ro/postul-sfintei-marii-2014-pe-1-august-incepe-postul-adormirii-maicii-domnului_212579.html#sthash.KQ9Kg6Oq.dpuf

Biserica Ortodoxă Română se află în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, post rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Postul şi sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, ‘căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului’, după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită şi prin mulţimea de biserici care poartă acest hram.

Din informaţiile publicate de Tudor Pamfile, în ‘Sărbători de toamnă şi Postul Crăciunului’, 1914, Postul Adormirii Maicii Domnului se socoteşte a fi tot aşa de mare, adică de însemnat, ca şi Postul Mare de dinaintea Paştilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor.

Cu privire la perioada postului, muscelenii ‘nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia (Schimbarea la Faţă n.n.), că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi.’ De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, ‘la început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, aşa că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi’.

Semnificaţia sărbătorii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.

Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se uneşte cu inima Fiului, simţind dumnezeieşte durerile lumii şi alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni şi nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toţi credincioşii. Nici timpul, nici spaţiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndureraţi şi inspirând Biserica Fiului ei.

Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbeşte despre această taină a prezenţei Fecioarei în inima lumii şi în viaţa Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământeşti şi cele cereşti, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, naşterea Fiului lui Dumnezeu din ea fecioreşte firea umană şi sfinţeşte întreaga creaţie, iar moartea ca despărţire vremelnică a sufletului de trup arvuneşte viaţă, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie şi veşnicie, dintre timp şi eternitate, dintre libertate şi har. Adormirea Maicii Domnului este aşadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veşnică pentru noi se împleteşte cu prezenţa permanentă a rugăciunii  Maicii Domnului în viaţa lumii, până la sfârşitul veacurilor.

Sursa: basilica.ro