Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu, a Sfantului Grigorie Palama

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Grigorie Palama

Fecioară Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup, știu cu adevărat că nu sunt vrednic, nici se cuvine ca eu, cel atât de desfrânat, să privesc cu ochii mei spurcați icoana ta, a Celei Preacurate, a celei ce ai și trupul, și sufletul, curate și nespurcate, și să o sărut cu buzele mele cele necurate și întinate sau să mă rog ție. Căci cu dreptate este ca, de mine, cel desfrânat, curăția ta să se îngrețoșeze și să mă urască. Dar, fiindcă Dumnezeu, pe Care L-ai născut, S-a făcut Om, ca să-i cheme pe cei păcătoși la pocăință, pentru aceasta, și eu, îndrăznind, mă apropii de tine, rugându-mă cu lacrimi.

Primește această mărturisire a greșalelor mele celor multe și grele și o du Unuia-Născut Fiului tău și Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv sufletului meu celui ticălos și necurat. Căci de mulțimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta la Dânsul și a cere iertare. De aceea, pe tine te pun solitoare și mijlocitoare.

Căci, dobândind daruri multe și mari de la Ziditorul și Dumnezeul meu, dar uitându-le pe toate și arătându-mă nemulțumitor eu, ticălosul, m-am alăturat dobitoacelor fără de minte și m-am asemănat lor. Aflându-mă sărac de fapte bune, bogat în patimi, plin de rușine, lipsit de îndrăzneala cea dumnezeiască și osândit de Dumnezeu, făcându-mă plâns îngerilor, de râs diavolilor și urâciune oamenilor, mustrat de conștiință și rușinat de lucrurile mele cele rele și înainte de moarte fiind mort, mai înainte de judecată de mine însumi fiind osândit și, mai înainte de osânda cea fără de sfârșit, muncit de deznădejde. Pentru aceea, dar, numai la al tău sprijin alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, eu, cel ce sunt dator cu nenumărați talanți, cel ce mi-am cheltuit avuția cea părintească în dezmierdări cu desfrânatele, cel ce m-am desfrânat mai mult decât desfrânata, cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase, cel ce m-am făcut mai nemilostiv decât bogatul, cel ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte și spurcate și străin de toată fapta cea bună.

Miluiește-mă pe mine, cel smerit, milostivește-te spre mine, cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel Ce S-a născut din tine și nimeni nu are putere, precum Tu, Maica lui Dumnezeu. Că toate le poți, ca ceea ce ești bună și mai presus de toată făptura și nimic nu-ți este ție cu neputință, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te întoarce de la suspinul meu, nu lepăda durerea inimii mele și nu-mi rușina năejdea mea cea întru tine, ci cu rugăciunile tale cele de Maică silind milostivirea ce nesilită a Fiului tău Cel bun și Dumnezeu, învrednicește-mă pe mine, ticălosul și nevrednicul robul tău, să-mi iau iarăși frumusețea cea dintâi, lepădând grozăvia patimilor; să mă slobozesc de păcat și să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceții celei trupești și să mă îmbrac în sfințenia curăției celei sufletești, să mor lumii și să viez faptei celei bune. Călătorind eu, călătorește împreună cu mine. Înotând pe mare, înoată împreună cu mine. Necăjit fiind, mângâie-mă. Împuținându-mă la suflet, îmbărbătează-mă. Îmbolnăvindu-mă, dăruiește-mi sănătate. Nedreptățindu-mă, izbăvește-mă. Năpăstuit fiind, ajută-mă. Primejduindu-mă spre moarte, apucă degrab de mă scoate. Vrăjmașilor celor nevăzuți, arată-mă totdeauna înfricoșător. Ca să cunoască toți cei ce mă asupresc cu nedreptate al cui rob sunt.

Așa, Stăpână Preabună, Născătoare de Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea cea ticăloasă și nu-mi rușina nădejdea mea cea întru tine, ceea ce ești, după Dumnezeu, nădejdea tuturor marginilor pământului. Stinge fierberea trupului meu, potolește viforul cel cumplit din sufletul meu, îmblânzește mânia cea amară, șterge din mintea mea trufia și mândria părerii celei deșarte. Împuținează în inima mea nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene și bântuielile cele de ziuă ale gândurilor celor necurate. Învață-mi limba să grăiască cele de folos, povățuiește-mi ochii să vadă curat, îndreptează-mi picioarele, ca să alerge fără de împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu, sfințește-mi mâinile ca să le ridic cu vrednicie către Cel Preaînalt, curățește-mi gura, ca să-l chem cu îndrăzneală „Tată” pe Dumnezeul Cel Sfânt, deschide-mi urechile mele, ca să aud simțitor și gânditor cuvintele Sfintelor Scripturi, cele ce sunt mai dulci decât mierea și fagurul și să viețuiesc după ele, întărit fiind de tine.

Dă-mi vreme de pocăință și de întoarcere a gândurilor. Ferește-mă de moarte năpraznică. Osândit fiind de conștiință, izbăvește-mă. Și mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărțirea sufletului de trupul meu cel ticălos, alinându-mi sila cea nesuferită, ușurându-mi durerea cea nespusă, mângâindu-mi strâmtorarea cea cumplită, izbăvindu-mă de fața cea întunecată a diavolilor, slobozindu-mă de cercarea cea nemilostivă a vameșilor celor din văzduh și a stăpânitorilor întunericului, rupându-mi înscrisele păcatelor mele celor multe, împrietenindu-mă cu Dumnezeu, învrednicindu-mă stării celei de-a dreapta la Judecata cea înfricoșătoare și făcându-mă moștenitor al bunătăților celor veșnice și nestricăcioase.

Această mărturisire o aduc ție, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecați, mângâierea sufletului meu, folositoarea și nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care primește-o cu blândețe și mă curățește de toată spurcăciunea trupului și a sufletului. Și mă învrednicește ca în veacul acesta de acum să mă împărtășesc fără de osândă cu Preasfântul și Preacuratul Trup și Sânge al Fiului tău și Dumnezeului nostru, iar în cel ce va să fie, fă-mă părtaș Cinei celei preadulci și cerești a desfătării Raiului, unde este locașul tuturor celor ce se veselesc, ca, dobândind eu aceste bunătăți, să slăvesc în vecii vecilor numele cel preacinstit și de mare cuviință al Fiului și Dumnezeului tău, Care îi primește pe toți cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare și chezășuitoare tuturor păcătoșilor. Că prin tine, Stăpână preabună și prealăudată, se mântuiește toată firea omenească, lăudându-L și binecuvântându-L pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea Preasfântă și deoființă, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 100-104.

Postare - Cristina David