Despre Sfinti si Sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae

Părintele Dumitru Stăniloae despre Sfinţi şi Sfinţenie 

“Sfintii sunt remarcabili nu ca niste eroi sau specialisti pe care este greu sa ii inlocuiesti, ci prin aceasta forta spirituala, prin forta iubirii, a rugaciunii pentru oameni care este in ei, mai mult decat prin faptele lor. Nu fapta umana in sine, ci puterea lui Dumnezeu care straluceste in faptele lor si din ei insisi, ii face transparenti lui Dumnezeu, Care face sa iradieze capacitatile lor umane inradacinate in lumina dumnezeiasca. Sfintenia este manifestarea indumnezeirii omului. Importanta minunilor tine de faptul ca ele sunt semne ale transparentei, ale luminii, ale bunatatii lui Dumnezeu aratate in sfinti. Bunatatea este o forta penetranta care depaseste forta legii. Sfantul iradiaza lumina lui Hristos Cel inviat. Sfintenia este totdeauna o iradiere a lui Dumnezeu Care S-a aratat pe Sine mai presus de legi in Cel inviat si care este si cu noi intr-o lepadare de Sine, intr-o participare la suferintele noastre. De aceea, aceasta participare isi gaseste sensul culminant in bucuria Invierii. Sfintii traiesc in viata lor pamanteasca transparenta Invierii care desavarseste legile naturii. (…) Sfintii arata in viata lor sfintenia lui Dumnezeu. Ei sfintesc in ei insisi numele lui Dumnezeu prin rugaciune, apoi il arata in mod transparent prin purtarea lor.

Crestinii se uita in calendar pentru a vedea care este sfantul zilei si ii aduc rugaciuni. In acea zi ei isi aseaza viata sub obladuirea sfantului si cauta sa imite cum pot virtutile acestui sfant, simtindu-se ocrotiti de rugaciunile lui. Sunt venerati de asemenea si cei care au murit in sfintenie, care au facut totul pentru dainuirea Bisericii, care si-au dat viata pentru Dumnezeu, au iradiat in lumina lui Hristos si ne-au lasat prin aceasta o Biserica vie. Fara sfintii din trecut, Biserica n-ar fi ceea ce este, n-ar putea dainui. Traditia vie si prin aceasta Biserica insasi nu se poate mentine fara o succesiune a sfintilor. “Aduceti-va aminte de inaintasii vostri” (Evr 13,7), spune Sfantul Apostol Pavel. Este recunostinta pentru toti cei care ne-au transmis Evanghelia.

Viata Bisericii nu a fost niciodata intrerupta pentru a reincepe din nou. Sfintii sunt importanti si prin ceea ce ne transmit: si anume Biserica vie, in spiritualitatea ei, in forta sa spirituala si exemplul lor. Ii veneram pentru ca sunt plini de Dumnezeu. Sunt oameni care au atins culmile cele mai inalte ale indumnezeirii. Se intereseaza de uman asa cum se intereseaza de Hristos; sunt impreuna cu Hristos asa cum sunt ingerii. Se spune ca, impreuna cu Hristos, ingerii au si ei un mare interes pentru mantuirea noastra. Sfintii, care sunt si oameni, o fac cu atat mai mult. Despre ei Sfantul Pavel spune ca nu vor avea fericirea deplin decat impreuna cu noi, cand vom fi cu totii impreuna. Ei se roaga pentru noi. Iar cand ne rugam pentru vrajmasi, ei se roaga cu si mai multa osardie. De aceea cerem rugaciunile lor.
Exista trei aspecte ale acestei cinstiri: le suntem recunoscatori pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de indumnezeire si pentru rugaciunile lor pentru noi. De aceea spunem totdeauna: “Sfinte… roaga-te pentru noi!” Nu le cerem mantuirea. Doar Maicii Domnului i-o cerem, spunand: “Mantuieste-ne pe noi.” Nu este vorba de mantuire in sensul in care ne-a dat-o Hristos, dar in viata noastra exista atatea greutati, incat o rugam sa ne ajute, sa ne dea posibilitatea sa lucram pentru mantuirea noastra. Ea ne mantuieste in virtutea unirii ei desavarsite cu Fiul Sau, Mantuitorul nostru.
In aceasta consta cultul sfintilor care iradiaza, fiindca iradierea lor ajunge pana la noi. Nu credem ca exista doua Biserici, o Biserica pamanteasca si o Biserica cereasca. Exista o singura Biserica care se prelungeste de pe pamant in cer. Nu suntem rupti de viata pamanteasca pentru ca avem privirile indreptate, concentrate spre cer. Inaintam spre lumea de dincolo luptand aici pentru a ajunge acolo incununati de prezenta lui Hristos, a Duhului sfant in noi. Aici crestem, aici trebuie sa lucram, chiar si in viata sociala, in perspectiva vietii de dincolo. Fara viata pamanteasca nu putem creste. Este ceea ce fac sfintii. Facand voia lui Dumnezeu, ei traiesc “pe pamant ca in cer“.

(Din: Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae. “Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica“, cap III, spicuiri (pag. 62-64), Editura Deisis, Sibiu) via razbointrucuvant.ro

NOTA - Parintele Staniloae , cat timp a trait impreuna cu noi in lume, a fost un om cu o personalitate plina de blandete si bunatate , preocupat intreaga lui viata de apropierea de Dumnezeu si de a impartasi altora din trairile lui deosebite petrecute  atunci cand comunica la nivel sufletesc cu Tatal ceresc. Dar nu numai , el citise vietile si invataturile sfintilor parinti in vremea cat tradusese impreuna cu Parintele Arsenie Boca comoara de pret a Ortodoxiei : Filocalia. Intelesese ca acel care vrea sa-L urmeze pe Mantuitorul avea nevoie de o intelegere atotcuprinzatoare a vietii in Hristos Domnul , viata inaltatoare a sufletului pe care sfintii parinti o traisera din plin. Iar acest lucru se poate face numai citind exemplele vii oferite in scrierile lor. 

Marele teolog roman ajunsese la concluzia de nezdruncinat că gândirea , trairea şi simţirea Sfinţilor Părinţi este forma cea mai inalta a vietii crestine. Am fost fericita si binecuvantata sa-l cunosc foarte bine pe Parintele Staniloae care fusese cel mai bun prieten al Preotului martir Ilarion Felea (unchiul mamei) care decedase la Aiud in 1961. Ne vizita adesea impreuna cu sotia dansului , il intalneam copil fiind, la dansii acasa si cu aceste ocazii am putut sa simt frumusetea sufletului sau si trainicia credintei . Chipul sau luminos imi staruie si acum in minte si parca ii aud vocea domoala istorisind cate o intamplare mai deosebita. Voi incheia scurta mea interventie citand dintr-o lucrare a Parintelui , deci cu propriile sale cuvinte referitoare la ceea ce am scris mai sus.

“De aceea se pune atâta preţ în scrierile Filocaliei pe baza gândurilor. Patimile pot fi topite şi faptele externe pot fi îmbunătăţite numai după ce omul s-a deprins să-şi urmărească atent orice gând, ca dacă e rău, să-l alunge îndată sau să-l cureţe şi să-l îmbrace în pomenirea lui Dumnezeu. Când astfel toată desfăşurarea vieţii lăuntrice se va face curată, luminoasă, bună, pătrunsă de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevărat şi în viaţa externă şi slobod de patimi. De aici înainte va creşte în dragostea de semeni şi va cunoaşte tot mai mult tainele adânci ale vieţii spirituale, pătrunzând în centrul de lumină şi de fericire dumnezeiască.

Dar până atunci, trebuie să ne conducem viaţa sufletului după prescripţiile cele mai precise, cele mai amănunţite, în chipul cel mai statornic. Sfinţii Părinţi sunt maeştrii neîntrecuţi într-o ştiinţă, pe care noi am lăsat-o să ne fie răpită, în ştiinţa sufletului, care e cea mai scumpă realitate după Dumnezeu, şi cunoştinţa aceasta a lor ne-o pun la dispoziţie în aceste scrieri.” (Pr.Prof.Dumitru Stăniloae – Cuvânt înainte la Filocalia, vol.II).

Cristina David