Hristos a înviat!
Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena fiind strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei noastre creştine.
Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena fiind strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei noastre creştine.
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de
lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313).
Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional
bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic,
cultural şi mediatic intitulat 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română.
În primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase" cu următoarele subteme:
- Starea imperiului roman înaintea Edictului de la Milano - 313 (criza politică, militară şi socială, persecutarea creştinilor şi suferinţa Bisericii creştine etc.);
- Edictul de la Milano (313) - toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină
(convertirea la religia creştină a Împăratului Constantin cel Mare,
urmările Edictului de la Milano - Carta libertăţii creştine şi a
toleranţei religioase etc.);
- Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii (politica
socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare şi relaţiile dintre
Stat şi Biserică, viaţa bisericească în timpul Împăratului Constantin
cel Mare etc.).
În al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar, sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii", cu următoarele subteme:
- Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii (dezvoltarea
vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine, educaţia şi familia
creştină, apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate
etc.);
- Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi
social-filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru
viaţa lumii contemporane (libertatea religioasă într-o lume
secularizată şi laicizată, omul politic contemporan şi religia creştină,
sărbătorirea duminicii şi a marilor sărbători bisericeşti, construirea
de biserici, sprijinirea de către stat a activităţilor
social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii etc.);
- Evlavia şi cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică (liturgic, iconografic etc.).
În luna octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod, cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română şi va fi organizată o expoziţie
tematică reprezentând pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum
şi biserici importante cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
În anul 2013, agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje
la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte
locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor Împăraţi
Constantin şi Elena.
articol alcatuit de Cristina David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu