vineri, 31 mai 2013

Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai




Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai



„Deci sfinții, drepții prin excelență, pe măsura credinței și a curăției lor moștenită din părinți și sporită cu propria lor osteneală, sunt o cuvântare vie, pentru că au într-înșii pe Dumnezeu-Cuvântul, Cel ce strigă printr-înșii voia Sa către ceilalți oameni. În jurul acestora se întărește și se întinde credința, și mulți se mântuiesc. Prin ei se potolește anarhia, prin ei se restabilește echilibrul și armonia și prin ei și ceilalți întrevăd pe Dumnezeu. Sfințenia e tocmai această transparență a lui Dumnezeu în făptura Sa, prietenia aceea de mare cuviință a sufletului cu Tatăl său – singura situație normală și de la sine înțeleasă a omului și a oamenilor.”


Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.


Postat de Cristina David

luni, 20 mai 2013

2013 - Anul omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena

 Hristos a înviat!

Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena fiind strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei noastre creştine.

La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313).
Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic, cultural şi mediatic intitulat 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. 
În primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase" cu următoarele subteme:
- Starea imperiului roman înaintea Edictului de la Milano - 313 (criza politică, militară şi socială, persecutarea creştinilor şi suferinţa Bisericii creştine etc.);
- Edictul de la Milano (313) - toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină (convertirea la religia creştină a Împăratului Constantin cel Mare, urmările Edictului de la Milano - Carta libertăţii creştine şi a toleranţei religioase etc.);
- Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii (politica socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare şi relaţiile dintre Stat şi Biserică, viaţa bisericească în timpul Împăratului Constantin cel Mare etc.).
În al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar, sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii", cu următoarele subteme:
- Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii (dezvoltarea vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine, educaţia şi familia creştină, apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate etc.);
- Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi social-filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa lumii contemporane (libertatea religioasă într-o lume secularizată şi laicizată, omul politic contemporan şi religia creştină, sărbătorirea duminicii şi a marilor sărbători bisericeşti, construirea de biserici, sprijinirea de către stat a activităţilor social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii etc.);
- Evlavia şi cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică (liturgic, iconografic etc.).
În luna octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod, cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română şi va fi organizată o expoziţie tematică reprezentând pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi biserici importante cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
În anul 2013, agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
sursa :  Ziarul Lumina

articol alcatuit de Cristina David