Sfantul Irineu - legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit

Sfantul Irineu -VIATA

Din scrisoarea pe care o trimite vechiului sau coleg Florinus, din care un fragment important s-a pastrat la Eusebiu, reiese ca Sf. Irineu si-a petrecut o parte din copilarie la Smirna, pe langa Sf. Policarp, din ale carui invataturi si fapte se impartasea. Nu se cunoaste precis data nasterii lui - intre 115-140. A fost ucenicul Sf. Policarp, adica a unuia din cei mai mari si mai cu prestigiu Parinti apostolici. De la Policarp, Sf. Irineu a invatat o ortodoxie ireprosabila, dragoste pentru Traditie si ravna impotriva ereziilor.

E contemporan cu multi apologeti ai veacului al II-lea din Asia Mica: Meliton de Sardes, Rodon, Miltiade, Claudin, Apolinarie. Din opera lui Papias a luat doctrina milenarista. Sf. Irineu pomeneste deseori pe asa numitii "presbiteri", contemporani cu barbatii apostolici si dintre care unii i-au cunoscut pe cativa dintre Sf. Apostoli. Nu se stie bine cum Sf. Irineu a ajuns la Lyon. S-a zis, poate cu dreptate, ca el a fost luat de Sf. Policarp cu ocazia vizitei acestuia la Roma, in 155, si a ramas, probabil, aici la scoala Sf. Justin, de unde a trecut in Galia. In vremea persecutiei de la Lyon, in 177-178, marturisitorii de aici il trimit pe Sf. Irineu cu o scrisoare catre episcopul Romei, Eleuter, in legatura cu problema montanista. In aceasta scrisoare, Sf. Irineu e recomandat de confesori ca "frate si tovaras" al acestora, "ravnitor al Testamentului lui Hristos" si ca "preot al Bisericii". La intoarcerea sa de la Roma, Sf. Irineu este ales episcop al Lugdunului, in locul lui Fotin, incununat cu moarte martirica, la 177-178. 

Trei mari serii de fapte caraterizeaza viata Sf. Irineu: 

1. lucrarea misionara de convertire a popoarelor pagane din sudul Galiei, pe o raza destul de mare in jurul Lugdunului;

2. lupta impotriva gnosticismului;

3. straduinte pentru impacarea Bisericilor din Asia reprezentate de episcopul Policarp al Efesului, cu episcopul Victor al Romei, in problema datei Pastilor.

Irineu isi purta cu adevarat numele si prin caracterul sau, era un facator de pace. El indemna pentru pace si predica pacea, scriind nu numai lui Victor, ci si diferitilor altor conducatori bisericesti. O traditie destul de tardiva, vrea ca Sf. Irineu sa fi murit martir pe la 202, adica in timpul domniei lui Septimiu Sever. E curios ca martiriul Sf. Irineu nu e pomenit de oameni ca Tertulian, Ipolit, Eusebiu. Probabil ca, in masacrul general la care au fost supusi crestinii din Lyon, moartea episcopului Irineu n-a avut mare rasunet.

Caracterizare.

 

Sf. Irineu este unul din cei mai de seama Parinti ai Bisericii. 

El e creatorul teologiei crestine in Biserica apuseana.

El a fost unul din ganditorii cei mai adanci ai primei perioade patristice. El a pus si a dezbatut toate marile probleme ale teologiei, dand solutiile cele mai practice. Hristologia, cu teoria recapitularii si a Sf. Euharistii e centrul teologiei sale.

El e marele sustinator al valorii si sensului Traditiei in Biserica crestina. E unul dintre marii realisti in teologia crestina prin: realismul trupului Mantuitorului, realismul euharistie, realismul pacatului, realismul desavarsirii.

Teologia sa nu este absolut ireprosabila: expresii subordinatianiste in domeniul Sf. Treimi, hiliasmul etc, dar are meritul de a fi creat sau adancit capitole sau formule noi in teologie: indumnezeirea omului, recapitularea, perihoreza, paralelismul Eva-Maria, importanta Traditiei, drepturile demonului, teoria lui facere si fieri, specificul lucrarii Sf. Duh.

Sf. Irineu a dat o lovitura mortala gnosticismului. El a criticat, foarte informat si cu o rara patrundere, toate sistemele gnostice cunoscute pana la el. El e izvor principal pentru toti scriitorii antignostici dupa el.

Sf. Irineu a facut misiune printre paganii din jurul Lugdunului, pe care i-a crestinat. Unele dintre orasele de Sud ale Frantei il socotesc ca aducatorul crestinismului la ele.

El a facut mereu legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit cu ocazia neintelegerilor iscate cu privire la data sarbatoririi Pastelui. 

Sf. Irineu e unul dintre primii creatori ai filocaliei crestine. Omul se desavarseste prin lucrarea Sf. Duh, Care, incetul cu incetul, ii reda chipul si asemanarea cu Dumnezeu. 

Cititi intreg articolul aici :  http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/parinti-scriitori-bisericesti/sf-irineu-81400.html

Sfatul potrivit, omului potrivit - Sfantul Ioan Gura de Aur

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?”

Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire.

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?” Nu. Pentru că cel care se face bun cu forţa nu rămâne bun pentru totdeauna. Cum scapă de constrângere, el se întoarce înapoi la răutate. Pe când cel care este bun pentru că aşa vrea el rămâne cu hotărâre pe calea virtuţii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, pp. 372-373)

Sfantul Voievod Stefan cel Mare – om al rugaciunii – Minunea de la Podul Inalt

                                 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – om al rugăciunii

Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului.
Ştefan cel Mare a fost un om al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Măria”, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, „în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.
Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane, unite într-un Triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii.
Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului, aşa cum aminteşte documentul vremii că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”. Se înţelege că această pregătire – postul şi rugăciunea – era în vederea spovedirii şi împărtăşirii, împreună cu întreaga oaste, cu dumnezeieştile Taine – Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, potrivit rânduielii noastre creştineşti.
(Ștefan cel Mare și Sfânt – portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2011, p. 195-196)

                                                       Minunea de la Podul Inalt
Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu.
Din sus de târgul Vasluiului, la Podul Înalt, ce-i mai zice şi al lui Ştefan Vodă, tăbărâseră oştile turceşti multe ca frunza şi iarba.
Ştefan, cu puţinii lui oşteni, le aţine calea… dar cum să se încumeteze el să sfarme o oaste atât de înfricoşătoare, când unui moldovean era să i se împotrivească trei turci?
– Doar o minune dumnezeiască mă va mântui, grăi Ştefan inimoşilor săi oşteni din jurul lui.
Sultanul turcesc avea la îndemână călăreţi neîntrecuţi, pe cai arăbeşti, iuţi ca săgeata; tunuri îndemânatice, cărora cele mai mari cetăţi nu le stătuseră în cale, ieniceri plini de îngâmfare, obişnuiţi cu războiul şi cu biruinţa…
Ştefan se încumetă să ducă în faţa unei oştiri atât de puternice mai mult muncitorii pământului strămoşesc: oamenii de sapă şi de plug, care aveau drept podoabă minteanul (haină ţărănească, scurtă şi cu mâneci) şi sumanul (haină ţărănească lungă până la genunchi) zilelor de sărbătoare.
– Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea! strigă Ştefan voinicilor săi. Şi, iute şi neastâmpărat cum era, sări cel dintâi în mijlocul turcilor.
Şi atunci, minune! S-au clătinat ienicerii nebiruiţi, s-au înfricoşat călăreţii oţeliţi şi au amuţit tunurile; iar sultanul a luat-o la fugă în josul ţării către Dunărea bătrână, pe unde venise. Iar Ştefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot aşa cum pornise, şi a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru acea biruinţă. A chemat în jurul său pe toţi vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oştire, făcând boieri pe plugarii săi.
Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu, că el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.
A postit Moldova toată după porunca lui Ştefan Vodă şi l-a numit poporul său dreptcredincios Sfântul Ştefan, aşa cum i se cădea.
Stefan cel Mare și Sfânt-portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 83-85)

sursa : https://cristinadavidniculiu.wordpress.com/