Sf. Vasile cel Mare „Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”

Sf. Vasile cel Mare

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare”[1]. De aceea a fost scrisă de Duhul pentru toţi oamenii, ca fiecare să luăm, din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru pro­pria noastră boală. Că spune Scriptura : «Tămăduirea va pune capăt marilor păcate»[2]. Altele ne învaţă Profeţii, altele Cărţile istorice, al­tele Legea şi altele felul de sfătuire al Proverbelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate : profeţeşte cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viaţă, ne învaţă cele pe care trebuie să le facem. Şi, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învăţături bune, dând fiecăruia, după sârguinţa lui, ce i se potriveşte. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală într-un cuvânt, în­depărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor; şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă, sădind în suflet gând plin de înţelepciune.

Duhul cel Sfânt a văzut că neamul omenesc este greu de îndrumat spre virtute şi că noi, din pricina înclinării spre plăcere, neglijăm cu totul vieţuirea cea dreaptă. De aceea ce face ? A unit dogmele cu plă­cerea cântatului, ca, odată cu dulceaţa melodiei, să primim pe nesim­ţite şi folosul cuvintelor de învăţătură ; face la fel ca doctorii cei în­ţelepţi ; aceştia adeseori ung de jur împrejur cu miere paharul în care dau bolnavilor fără poftă de mâncare doctorii mai amare. Pentru a-ceasta, dar, ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sânt copii cu vârsta sau cei care sânt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt îşi instruiesc sufletul. Că n-a plecat de la biserică cineva din cei mulţi şi trândavi păstrând cu uşurinţă în minte vreo poruncă apostolică sau profetică ; dar cuvin­tele psalmilor le cântă şi acasă şi le fredonează şi în piaţă. Dacă unul, din cei care se sălbăticesc cumplit din pricina mâniei, intră în biserică, ei bine, când începe să se cânte psalmul, atunci, datorită melodiei, pleacă din biserică cu sălbăticia sufletului potolită.

Da, psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, îm­pacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ? Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun : dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pen­tru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea prun­cilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foar­te potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tris­teţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de pia­tră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc.

Sf. Vasile cel Mare

„Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române