Cât de mult ne iubește Maica Domnului! Din scrierile Cuviosului Siluan Athonitul

Iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei. Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă. Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. 

Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174)

Cateva cuvinte despre staretul Siluan, vazut si apreciat de Cuviosul Sofronie care a ajuns sa ii fie ucenic duhovnicesc prin anii '30. 

 

"La acea vreme renumele starețului Siluan nu era foarte mare. Erau bineînțeles și persoane, precum episcopul sârb Nicolae Velimirovici, cărora le plăcea să vorbească cu  Siluan și care vedeau în el un adevărat purtător al Duhului Sfânt, dar de multe ori acestea trebuiau să înfrunte batjocurile călugărilor și ale teologilor care se întrebau ce puteau găsi la el. „Până la sfârșit, simplitatea și smerenia starețului Siluan i-au acoperit sfințenia în ochii celor mai mulți” scria părintele Sofronie. O situație deloc surprinzătoare. Într-adevăr „credinciosul – adesea vreun nevoitor din pustie – poate apărea ca un jalnic sărac în aparența sa fizică, îmbrăcat în zdrențe, fără nici o apărare înaintea stăpânitorului acestei lumi, însă în ce privește duhul său lăuntric el poate fi cu adevărat mare. Împărăția căreia aparține după darul cel de Sus nu este a acestei lumi”. Cu alte cuvinte, pentru un observator din afară, care nu a făcut experiența Duhului Sfânt, se poate ca o ființă purtătoare a luminii necreate să nu aibă nimic special, nimic care să atragă atenția.

 Pe scurt, așa cum o va repeta adesea, Părintele Sofronie avea înaintea ochilor un exemplu evident al perfecțiunii umane la care omul este chemat, un ipostas care „înainta cu pas sigur către nepătimire”: „Era cu adevărat un om: chip și asemănare a Lui Dumnezeu”.

fragment din transcrierea conferintei sustinuta la Cluj de parintele Rafail Noica "S-a dus să-L vadă precum este." cu ocazia implinirii a 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013


Puteti urmari intreaga conferinta  aici :
 

articol alcatuit de Cristina David

Sfantul Irineu - legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit

Sfantul Irineu -VIATA

Din scrisoarea pe care o trimite vechiului sau coleg Florinus, din care un fragment important s-a pastrat la Eusebiu, reiese ca Sf. Irineu si-a petrecut o parte din copilarie la Smirna, pe langa Sf. Policarp, din ale carui invataturi si fapte se impartasea. Nu se cunoaste precis data nasterii lui - intre 115-140. A fost ucenicul Sf. Policarp, adica a unuia din cei mai mari si mai cu prestigiu Parinti apostolici. De la Policarp, Sf. Irineu a invatat o ortodoxie ireprosabila, dragoste pentru Traditie si ravna impotriva ereziilor.

E contemporan cu multi apologeti ai veacului al II-lea din Asia Mica: Meliton de Sardes, Rodon, Miltiade, Claudin, Apolinarie. Din opera lui Papias a luat doctrina milenarista. Sf. Irineu pomeneste deseori pe asa numitii "presbiteri", contemporani cu barbatii apostolici si dintre care unii i-au cunoscut pe cativa dintre Sf. Apostoli. Nu se stie bine cum Sf. Irineu a ajuns la Lyon. S-a zis, poate cu dreptate, ca el a fost luat de Sf. Policarp cu ocazia vizitei acestuia la Roma, in 155, si a ramas, probabil, aici la scoala Sf. Justin, de unde a trecut in Galia. In vremea persecutiei de la Lyon, in 177-178, marturisitorii de aici il trimit pe Sf. Irineu cu o scrisoare catre episcopul Romei, Eleuter, in legatura cu problema montanista. In aceasta scrisoare, Sf. Irineu e recomandat de confesori ca "frate si tovaras" al acestora, "ravnitor al Testamentului lui Hristos" si ca "preot al Bisericii". La intoarcerea sa de la Roma, Sf. Irineu este ales episcop al Lugdunului, in locul lui Fotin, incununat cu moarte martirica, la 177-178. 

Trei mari serii de fapte caraterizeaza viata Sf. Irineu: 

1. lucrarea misionara de convertire a popoarelor pagane din sudul Galiei, pe o raza destul de mare in jurul Lugdunului;

2. lupta impotriva gnosticismului;

3. straduinte pentru impacarea Bisericilor din Asia reprezentate de episcopul Policarp al Efesului, cu episcopul Victor al Romei, in problema datei Pastilor.

Irineu isi purta cu adevarat numele si prin caracterul sau, era un facator de pace. El indemna pentru pace si predica pacea, scriind nu numai lui Victor, ci si diferitilor altor conducatori bisericesti. O traditie destul de tardiva, vrea ca Sf. Irineu sa fi murit martir pe la 202, adica in timpul domniei lui Septimiu Sever. E curios ca martiriul Sf. Irineu nu e pomenit de oameni ca Tertulian, Ipolit, Eusebiu. Probabil ca, in masacrul general la care au fost supusi crestinii din Lyon, moartea episcopului Irineu n-a avut mare rasunet.

Caracterizare.

 

Sf. Irineu este unul din cei mai de seama Parinti ai Bisericii. 

El e creatorul teologiei crestine in Biserica apuseana.

El a fost unul din ganditorii cei mai adanci ai primei perioade patristice. El a pus si a dezbatut toate marile probleme ale teologiei, dand solutiile cele mai practice. Hristologia, cu teoria recapitularii si a Sf. Euharistii e centrul teologiei sale.

El e marele sustinator al valorii si sensului Traditiei in Biserica crestina. E unul dintre marii realisti in teologia crestina prin: realismul trupului Mantuitorului, realismul euharistie, realismul pacatului, realismul desavarsirii.

Teologia sa nu este absolut ireprosabila: expresii subordinatianiste in domeniul Sf. Treimi, hiliasmul etc, dar are meritul de a fi creat sau adancit capitole sau formule noi in teologie: indumnezeirea omului, recapitularea, perihoreza, paralelismul Eva-Maria, importanta Traditiei, drepturile demonului, teoria lui facere si fieri, specificul lucrarii Sf. Duh.

Sf. Irineu a dat o lovitura mortala gnosticismului. El a criticat, foarte informat si cu o rara patrundere, toate sistemele gnostice cunoscute pana la el. El e izvor principal pentru toti scriitorii antignostici dupa el.

Sf. Irineu a facut misiune printre paganii din jurul Lugdunului, pe care i-a crestinat. Unele dintre orasele de Sud ale Frantei il socotesc ca aducatorul crestinismului la ele.

El a facut mereu legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit cu ocazia neintelegerilor iscate cu privire la data sarbatoririi Pastelui. 

Sf. Irineu e unul dintre primii creatori ai filocaliei crestine. Omul se desavarseste prin lucrarea Sf. Duh, Care, incetul cu incetul, ii reda chipul si asemanarea cu Dumnezeu. 

Cititi intreg articolul aici :  http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/parinti-scriitori-bisericesti/sf-irineu-81400.html

Sfatul potrivit, omului potrivit - Sfantul Ioan Gura de Aur

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?”

Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire.

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?” Nu. Pentru că cel care se face bun cu forţa nu rămâne bun pentru totdeauna. Cum scapă de constrângere, el se întoarce înapoi la răutate. Pe când cel care este bun pentru că aşa vrea el rămâne cu hotărâre pe calea virtuţii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, pp. 372-373)

Sfantul Voievod Stefan cel Mare – om al rugaciunii – Minunea de la Podul Inalt

                                 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – om al rugăciunii

Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului.
Ştefan cel Mare a fost un om al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Măria”, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, „în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.
Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane, unite într-un Triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii.
Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului, aşa cum aminteşte documentul vremii că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”. Se înţelege că această pregătire – postul şi rugăciunea – era în vederea spovedirii şi împărtăşirii, împreună cu întreaga oaste, cu dumnezeieştile Taine – Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, potrivit rânduielii noastre creştineşti.
(Ștefan cel Mare și Sfânt – portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2011, p. 195-196)

                                                       Minunea de la Podul Inalt
Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu.
Din sus de târgul Vasluiului, la Podul Înalt, ce-i mai zice şi al lui Ştefan Vodă, tăbărâseră oştile turceşti multe ca frunza şi iarba.
Ştefan, cu puţinii lui oşteni, le aţine calea… dar cum să se încumeteze el să sfarme o oaste atât de înfricoşătoare, când unui moldovean era să i se împotrivească trei turci?
– Doar o minune dumnezeiască mă va mântui, grăi Ştefan inimoşilor săi oşteni din jurul lui.
Sultanul turcesc avea la îndemână călăreţi neîntrecuţi, pe cai arăbeşti, iuţi ca săgeata; tunuri îndemânatice, cărora cele mai mari cetăţi nu le stătuseră în cale, ieniceri plini de îngâmfare, obişnuiţi cu războiul şi cu biruinţa…
Ştefan se încumetă să ducă în faţa unei oştiri atât de puternice mai mult muncitorii pământului strămoşesc: oamenii de sapă şi de plug, care aveau drept podoabă minteanul (haină ţărănească, scurtă şi cu mâneci) şi sumanul (haină ţărănească lungă până la genunchi) zilelor de sărbătoare.
– Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea! strigă Ştefan voinicilor săi. Şi, iute şi neastâmpărat cum era, sări cel dintâi în mijlocul turcilor.
Şi atunci, minune! S-au clătinat ienicerii nebiruiţi, s-au înfricoşat călăreţii oţeliţi şi au amuţit tunurile; iar sultanul a luat-o la fugă în josul ţării către Dunărea bătrână, pe unde venise. Iar Ştefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot aşa cum pornise, şi a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru acea biruinţă. A chemat în jurul său pe toţi vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oştire, făcând boieri pe plugarii săi.
Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu, că el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.
A postit Moldova toată după porunca lui Ştefan Vodă şi l-a numit poporul său dreptcredincios Sfântul Ştefan, aşa cum i se cădea.
Stefan cel Mare și Sfânt-portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 83-85)

sursa : https://cristinadavidniculiu.wordpress.com/

Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai

Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai

 

„Deci sfinții, drepții prin excelență, pe măsura credinței și a curăției lor moștenită din părinți și sporită cu propria lor osteneală, sunt o cuvântare vie, pentru că au într-înșii pe Dumnezeu-Cuvântul, Cel ce strigă printr-înșii voia Sa către ceilalți oameni. În jurul acestora se întărește și se întinde credința, și mulți se mântuiesc. Prin ei se potolește anarhia, prin ei se restabilește echilibrul și armonia și prin ei și ceilalți întrevăd pe Dumnezeu. Sfințenia e tocmai această transparență a lui Dumnezeu în făptura Sa, prietenia aceea de mare cuviință a sufletului cu Tatăl său – singura situație normală și de la sine înțeleasă a omului și a oamenilor.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Postat de Cristina David

2013 - Anul omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena

 Hristos a înviat!

Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena fiind strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei noastre creştine.

La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313).

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic, cultural şi mediatic intitulat 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. 

În primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase" cu următoarele subteme:

- Starea imperiului roman înaintea Edictului de la Milano - 313 (criza politică, militară şi socială, persecutarea creştinilor şi suferinţa Bisericii creştine etc.);

- Edictul de la Milano (313) - toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină (convertirea la religia creştină a Împăratului Constantin cel Mare, urmările Edictului de la Milano - Carta libertăţii creştine şi a toleranţei religioase etc.);

- Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii (politica socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare şi relaţiile dintre Stat şi Biserică, viaţa bisericească în timpul Împăratului Constantin cel Mare etc.).

În al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar, sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii", cu următoarele subteme:

- Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii (dezvoltarea vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine, educaţia şi familia creştină, apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate etc.);

- Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi social-filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa lumii contemporane (libertatea religioasă într-o lume secularizată şi laicizată, omul politic contemporan şi religia creştină, sărbătorirea duminicii şi a marilor sărbători bisericeşti, construirea de biserici, sprijinirea de către stat a activităţilor social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii etc.);

- Evlavia şi cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică (liturgic, iconografic etc.).

În luna octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod, cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română şi va fi organizată o expoziţie tematică reprezentând pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi biserici importante cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

În anul 2013, agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

sursa :  Ziarul Lumina

articol alcatuit de Cristina David

Sfantul mare Mucenic Gheorghe - Purtatorul de biruinta

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si cele trei Icoane facatoare de minuni de la Manastirea Zografu – Sfantul Munte

In fiecare an , in ziua de 23 aprilie, sarbatorim Praznicul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe , conform traditiei de secole a Bisericii Ortodoxe. Viata si faptele tanarului care a preferat unei viati pline de marire, glorie si recunoastere a meritelor personale viata in Hristos Domnul , este un exemplu de ceea ce inseamna sacrificiul in numele credintei. Un exemplu pe care putini dintre noi il pot urma.
Despre viata tanarului conducator al ostii regale in vremea persecutiei crestinilor sub domnia Imparatului roman Diocletian va ofer o succinta prezentare in imagini . 

Ma voi opri insa asupra unor aspecte pe care doresc sa le impartasesc cu cititorii intrucat m-au impresionat mult si le gasesc demne de stiut si retinut.

Cauta si vei afla !
Am avut dorinta sa aflu mai multe despre icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe aflata la Manastirea Zografu de la Muntele Athos…si am citit despre inca doua. Tot astazi am aflat lucruri foarte interesante pentru noi , romanii, referitor la legatura dintre Sfantul Voievod Stefan cel Mare si aceasta manastire. Puteti citi articolul bine documentat gasit pe urmatorul site :
http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10153
Doamne ajuta!
Cristina David
Mănăstirea Zografu adăpostește 3 Icoane făcătoare de minuni ale Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

Istoria primei icoane a Sfantului Gheorghe de la Zografu este legata de insusi momentul in care manastirea a fost ctitorita. Trei frati din Ohrida, anume calugarii Moise, Aaron si Ioan, au venit in Sfantul Munte, spre a duce viata retrasa.
Precum lumina nu se poate ascunde sub obroc, asa nici acestia trei nu au ramas multa vreme tainuiti. In scurta vreme, in jurul lor s-au adunat mai multi ucenici. Vazand aceasta, in anul 919, ei vor ridica o micuta biserica, pe actualul loc al manastirii.
In legatura cu hramul viitoarei biserici, ei nu au cazut de acord, caci unul dorea sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.
Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat infatisat Sfantul Gheorghe. Se mai spune ca vreme de trei zile ei au postit si s-au rugat cu mare putere lui Dumnezeu.
http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-sfantului-gheorghe-la-manastirea-zografu-120079.html

sursa : http://cristinadavidniculiu.wordpress.com/

Sfantul Efrem Sirul - catre cei care pacatuiesc in fiecare zi

“Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea, pentru cele trecute păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale.
Că aşa, oarecând şi Zaheu vameşul s-a mântuit, aşa iarăşi şi Matei, rob al lui Hristos s-a arătat. La fel şi desfrânata, căzând la picioarele Mântuitorului, şi-a dezlegat împletiturile părului şi i-a şters picioarele cu părul capului şi aşa a ieşit din groapa patimilor.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/01/28/sfantul-efrem-sirul-cuvant-catre-cei-ce-in-fiecare-zi-pacatuiesc-si-in-fiecare-zi-se-pocaiesc/ )

Sfantul Efrem Sirul

 

Sfantul Efrem Sirul este un sfant cuvios care s-a nevoit in nordul Mesopotamiei, in cadrul secolului al IV-lea. Nascut in jurul anului 306, in localitatea Nisibe, si trecut la cele vesnice in data de 9 iunie 373, in localitatea Edessa, Cuviosul Efrem este pomenit de Biserica Ortodoxa in ziua de 28 ianuarie.

Din dragoste de Dumnezeu, sfantul sirian a compus si ne-a lasat drept mostenire duhovniceasca o serie de imne teologice si de cuvinte intelepte; dintre toate lucrarile scrise ale Sfantului Efrem, cea mai cunoscuta ramane insa rugaciunea care ii si poarta numele: Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul.

"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie; iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdării si al dragostei, daruieste-mi-l mie, slugii Tale! Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin."

sursa: crestinortodox.ro

 

Sfantul Andrei Criteanul si Canonul cel Mare

Canonul Sfantului Andrei Criteanul – Cine este Sfantul Andrei Criteanul?

 

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc, in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in “Fratia Sfantului Mormant” – Ierusalim, fapt pen­tru care a fost mai tarziu supranumit si “Ierusalimiteanul”.
Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei ramane in Constantinopol, unde i se in­credinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biseri­ca bizantina din acea vreme.
In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de “Cretanul” sau “Criteanul”, pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A con­struit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun pre­dicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.
Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau nu se afla in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

Sursa – Crestin Ortodox

Parintele Arsenie Boca - despre Maica Domnului

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost

instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de

fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată

zdroaba vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la Iisus, că vom

purta şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va

naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul

nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru

veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi o urmare a

Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De

mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul

Ei.

Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau

până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului. Tot aşa, pe lângă

orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei

puţini, e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin

multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce

asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe

Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe

greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor

şi vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?

Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva

care

nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între robii lui

Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan

Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui

Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea

sfintei Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VII-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica

Domnului, hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă

decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru

tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de

Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că

ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară ! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi:

Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."

(Arsenie Boca - Cuvinte Vii)

Soborul Sfintilor Trei Ierarhi - 30 ianuarie

Luna ianuarie in 30 zile: Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur

Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur
 Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !
 

    Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.

 
    Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos.
 
    Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.
 
    Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.
 
    Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.

 
    Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.

 
    Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice, tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.

 
    In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica.
 
    In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.
    Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.
 
    Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele.
 
    Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."
 
    Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.

Sursa :ortodoxism.ro/proloagele

Sfântul Grigorie Teologul - Fericiri ale diferitelor vieti

Fericiri ale diferitelor vieti 

I, II, 17

Fericit cel ce are o viaţă singuratică, neamestecat cu cei de pe pământ, ci şi-a îndumnezeit mintea.

Fericit cel care, deşi amestecat cu cei mulţi, nu se întoarce spre cei mulţi, ci şi-a înălţat întreaga inimă spre Dumnezeu.

Fericit cel care dând toate averile sale L-a cumpărat pe Hristos şi are drept avuţie numai crucea pe care o ridică sus.

Fericit cel care, gospodărindu-şi averile curate, întinde o mână a lui Dumnezeu celor nevoiaşi.

Fericită viaţa fericiţilor neînjugaţi cu jugul căsătoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturându-se de trup.

Fericit cel care, chiar dacă a cedat pentru puţin legilor căsătoriei, aduce cea mai mare parte a dragostei sale lui Hristos.

Fericit cel care, având putere asupra poporului lui Dumnezeu, cu jertfe sfinte şi mari ÎI aduce pe Hristos celor pământeşti.

Fericit cel care, fiind fiu al turmei, aduce drept loc cerescului Hristos o făptură desăvârşită.

Fericit cel care cu mari avânturi ale minţii vede strălucirea luminilor cereşti.

Fericit cel care cinsteşte cu mâini harnice pe Împăratul şi e o lege pe viaţă pentru cei mulţi.

Toate acestea vor umple teascurile cereşti menite să primească roadele sufletelor noastre, fiecare virtute ducând într-alt loc; căci multe sunt sălaşurile multelor vieţi [In 14, 2].

Fericit cel pe care Duhul Cel Mare l-a arătat sărac de păcate, care are aici o viaţă de plâns, care nu se satură niciodată de hrana cea cerească, care prin milostivire atrage spre el marea milă a lui Dumnezeu, care e prieten al păcii şi curat cu inima, care suportă multe suferinţe pentru multslăvitul Hristos şi va primi în schimb slavă mare.

Străbate care cale vrei din acestea. Dacă pe toate, e încă şi mai bine; dacă puţine, e bine; iar dacă una singură, şi aceasta e plăcută. Căci sunt poveri demne de purtat de toţi, atât de cei desăvârşiţi, cât şi de cei mai puţin desăvârşiţi. Şi Rahav n-a avut o viaţă împodobită, dar preaînalta iubire de străini a făcut-o slăvită [Ios 2, 1 sq.]. 

Prin smerita sa cugetare vameşul a fost mai presus decât fariseul trufaş [Lc 18, 10 sq.]. Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea şi e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. 

Înaltă e viaţa celor ce petrec în neagoniseală prin munţi, dar adeseori îngâmfarea îi prăvăleşte jos şi pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată şi adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoşi, îşi poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului. De aceea, fie ridică-te cu aripi uşoare, fie rămâi jos şi aleargă în siguranţă, ca nu cumva din pricina greutăţii tale aripa să se îndrepte spre pământ şi să cazi, înălţându-te, cu cădere vrednică de milă. 

O navă mică dar strânsă bine în piroane duce o mai mare încărcătură decât una neîncleiată bine. 

Strâmtă e calea care duce spre poarta dumnezeiască [Mt 7, 14], dar multe cărări duc spre acea singură cale. Unii, pe care firea îi apleacă spre cele de aici, merg pe una, alţii merg pe alta, ţinându-se numai de cea strâmtă. 

Nu tuturor le place aceeaşi mâncare, nici creştinilor nu li se potriveşte o singură viaţă. Pentru toţi însă cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea şi ostenelile, ţinerea în frâu a turbării patimilor înspăimântătoare, alungarea săturării, punerea sub mâna cea puternică a lui Hristos şi tremurarea de ziua care va să vină. Dacă vei străbate până la capăt calea desăvârşirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc. 

[Acestea] sunt legile lui Grigorie.

Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, din cartea lui Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz - Teologul şi epoca sa, Ed. Deisis, 2002, traducere de diacon Ioan I. Ică jr.

Sfantul Grigorie Episcopul Nyssei

Sfantul Grigorie de Nyssa – sarbatorit la data de 10 ianuarie

Sfântul Grigorie de Nyssa (unul din marii parinti capadocieni) s-a născut în 335 la Neocezareea Pontului, într-o familie prosperă, a cărei nobleţe era asigurată pe linie socială de o ascendenţă ilustră, iar pe linie duhovnicească de un întreg arbore genealogic de sfinţi: bunica, Sfânta Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul; mama, Sfânta Emilia; sora, Sfânta Macrina cea Tânără; fratii sai ,  Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigorie de Nazianz.
Daca Sf. Vasile cel Mare era considerat “om de actiune”, iar Sf. Grigorie de Nazianz, “teologul”, Grigorie de Nyssa a fost supranumit “filosoful si misticul”, subliniindu-se prin aceasta contributia personala , specifica,  pe care el a adus-o la promovarea credintei crestine. S-a nascut in jurul anului 335, in Cezareea Capadociei fiind mai tanar decat Sf. Vasile. Educatia elementara ii este facuta in familie, sub atenta observatie a lui Vasile, fratele sau mai mare, si a surorii sale, Macrina.
Între anii 354-357 studiază retorica la Cezareea, tatăl său fiind tot retor, şi îşi întregeşte formaţia sub povăţuirea fratelui său mai mare, Vasilie, proaspăt întors de la studiile făcute în Atena, dar şi a surorii sale Sf. Macrina cea Tânără. Pe când Sfântul Vasilie şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, se nevoiau ascetic în aşezământul monahal de pe proprietatea familiei de la Anesi, vine la răstimpuri şi Grigorie al nostru pentru a se iniţia în viaţa de evlavie, ocazie cu care este făcut citeţ. Când, în 364, Sfântul Grigorie îmbrăţişează, la Cezareea, cariera de retor, el dă curs, în realitate, puternicei sale înclinaţii filosofice şi speculative, punându-şi în lucrare talentul pentru cuvânt. Deşi din scrisorile Sfântului Vasilie această alegere pare a fi o abandonare a slujirii bisericeşti pentru care Vasilie căuta să-l câştige pe fratele său mai mic, ea decurge mai degrabă din conştientizarea acută a măreţiei vieţuirii monahale şi a altitudinii duhovniceşti la care trebuie să se afle cel intrat în slujba Bisericii. În plus, este evident că această introducere şi practică în lumea artei cuvântului îi va fi folosit mai apoi în slujirea Bisericii, fiind şi una din căile neînţelese ale Proniei.
în 371 este chemat de Sfântul Vasilie, din 370 arhiepiscop de Cezareea, să devină episcop în Nyssa, orăşel dependent de Cezareea, aflat pe drumul dintre această metropolă şi Constantinopol. Fire adânc contemplativă, Sfântul Grigorie nu se lasă acaparat şi stăpânit de corvezile administrative ale eparhiei, alegând mereu doar pastoraţia vie, directă, lucru care a oferit duşmanilor săi arieni prilejul să-i pună în cârcă diferite acuze de „evaziune fiscală“ şi nereguli administrative, reuşind astfel îndepărtarea lui din scaun între 375 şi 378, prin ostracizare, de către împăratul arian Valens. La întoarcerea din exil, credincioşii din Nyssa îi fac o primire triumfală, vădindu-se astfel locul pe care Sfântul Grigorie îl ocupa în inimile lor. În 381, îl găsim la al doilea Sinod Ecumenic, iar aprecierea de care se bucură ca teolog face să fie numit dreptar de cugetare ortodoxă pentru Orient. În condiţiile haosului care se instapanise in justitie şi ale confuziei doctrinare care domneau încă din pricina arienilor de toate nuanţele, ortodocşii au hotărât ca în Orient să fie socotiţi ortodocşi doar cei acceptaţi în comuniune liturgică de Sfântul Grigorie. În anii următori Sinodului, vine la Constantinopol în luna mai pentru a participa la sinoadele convocate de împăratul Teodosie.
Odată cu sfârşitul anului 387 începe o nouă etapă în viaţa Sfântului Grigorie prin retragerea sa definitivă din mediul capitalei imperiale şi din polemicile teologice. De acum începe redactarea marilor lucrări mistice, mai ales sub formă de comentarii la cărţi ale Vechiului Testament, influenţând decisiv scrisul duhovnicesc de după el.
Ultimii ani ai vieţii şi-i petrece în eparhia sa, adormind întru Domnul, după tradiţie, la 10 ianuarie 394, fiind prăznuit de Biserică la această dată.
Sf. Grigorie de Nyssa a lasat o opera deosebit de bogata, care dezvaluie profunzimea si extensiunea uimitoare a gandirii sale. Fara a face uz de tendintele sofiste ale vremii sale, el ramane totusi indatorat acestui spirit, mult mai mult decat ceilalti capadocieni. Limba folosita de el este o imbinare de elemente preluate din greaca attica, koine si Septuaginta. Intru totul, stilul sau este influentat de retorica greaca a vremii. El face uz masiv de metafore, concepe fraze lungi, intortocheate si greoaie, pline de avant si patos.
Cat priveste datarea fiecarei opere in parte, este dificil de facut, in stadiul actual al cercetarilor, se poate spune ca cea mai mare parte a operei sale a fost scrisa in ultima perioada a vietii sale, mai exact, incepand cu anul 379. In ceea ce priveste autenticitatea operelor sale, exista oarecare indoieli referitoare la unele dintre lucrarile sale minore. Lucrurile trebuie insa clarificate dupa o cercetare mai amanuntita, care este in curs de desfasurare. Se pare totusi ca lista scrierilor sale nu va lua o alta infatisare, fata de cea traditionala, schimbarile fiind minore.

TROPARUL SFANTULUI IERARH GRIGORIE de NYSSA
Cel ce esti intre ierarhi pastor ales si lumii invatator, temei dumnezeistilor dogme si capul care cugeta.
Iubit fiu al Capadociei si frate al marelui Vasile, suitu-te-ai la inaltimea virtutilor, fericite.
Pentru aceasta noi pururea te rugam, sfinte ierarhe Grigorie, sa mijlocesti inaintea lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

SFINTE GRIGORIE , MARE IERARH al NYSSEI , ocroteste-ne pe noi prin rugaciunile tale catre Domnul Dumnezeul nostru ! AMIN
Cristina David