miercuri, 5 decembrie 2012

Părintele Arsenie Boca - despre Sfantul Ierarh Nicolae




Părintele Arsenie Boca - despre Sfantul Ierarh Nicolae - (Seminţe duhovniceşti)



Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului.

"Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai ac
eastă lumină a inimii, care nu are hotar mormântul"


Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce ?
Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh : dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.
Deci « mila şi adevărul », pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.
Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul lui Constantin de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.
La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulire vrednică de bătaie, căci Arie săpa la temeliile creştinismului, în care stătea sau cădea creştinismul, cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Înaintemergătorului său. Deci Sfinţii Părinţi amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. La porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae.
Iată deci pasiunea pentru adevăr cum n-au mai avut-o ceilalţi Sfinţi Părinţi !


Tot aici se pot socoti şi intervenţiile energice ale sfântului, când în două rânduri erau condamnaţi la moarte nişte nevinovaţi şi i-a scăpat.
Aşa, odată, într-o mare secată, a aprovizionat cu grâu cetatea sa, scăpând-o de foamete.
A scăpat de mizerie şi păcat trei fete sărace, înzestrându-le pe ascuns ca să se poată căsători.
Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie. Poate că şi aici stă o taină a sfinţeniei lui : capacitatea lui de suferinţă, suferinţa pe care o aduna de la toţi, [ceea ce] îi făcea iubirea mai strălucitoare, şi care apoi mai multă suferinţă atrăgea, sporind focul iubirii sale de oameni.
Suferinţa şi iubirea cresc în progresie.
Iată o taină a luminătorilor lumii. Aceeaşi explicaţie o au şi minunile ce le-a făcut Dumnezeu ca răsplată a oamenilor pentru dragostea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni întru sfinţii Săi. Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul.
Aşa se face că Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire în numele iubiţilor Săi : iubitori de oameni.

joi, 29 noiembrie 2012

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat - apostolul românilor

Despre Apostolatul Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in multe tinuturi intre care si Scythia (teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra)

 

 

 In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului
 Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre.
Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de “Scitia” (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).

Anexarea acestui teritoriu – inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.
De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei († 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce scria Eusebiu: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia…”. De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si “scitii” au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii.


In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol “a predicat in Pont, Tracia si Scita”. In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie.

Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) “in pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.
 
 Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa "Viata si petrecerea sfintilor",scria ca:


“Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat”. *
 
 Sfântul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lânga Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".
 
 

marți, 27 noiembrie 2012

Cuv.Serafim Rose: Sfintii Parinti – calauza sigura spre adevaratul Crestinism

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit voua cuvîntul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au incheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa… Nu vă lăsaţi furaţi de invăţăturile străine cele de multe feluri. (Evrei 13:7,9)


 Dintr-un articol mai lung scris de Cuviosul Serafim Rose - in care ne vorbeste despre cine sunt acesti parinti sfinti si de ce este atat de important ca sa le citim lucrarile care cuprind invataturi duhovnicesti de un pret inestimabil pentru cei care doresc sa-si imbogateasca sufletul - am ales spre postare doar partea de inceput care  face o introducere bine inchegata , de fapt un sumar - al ideilor ce urmau a fi expuse in continuare.
Parintele Serafim Rose de la Manastirea Platina din California, el insusi se numara astazi intre acei fericiti traitori in Hristos Domnul care ne-a indrumat pe calea Crestinismului adevarat , ajungand un punct de reper in vremurile prezente pentru intreaga ortodoxie , atat prin felul sau de a gandi cat si prin felul sau de a trai cat a fost in lume.



"Nu a existat niciodată un asemenea veac al falşilor invăţători precum acest jalnic secol al 20-lea, atît de bogat în jucărioare lumeşti şi atît de sărac în cele ale minţii şi sufletului. Orice părere imaginabilă, chiar şi cea mai absurdă, chiar şi dintre cele respinse pînă mai deunăzi de toţi oamenii civilizaţi – acum îşi găseşte susţinerea şi propriul ei „învăţător”. Cîţiva dintre aceşti învăţători dovedesc sau făgăduiesc „puteri spirituale” şi false minuni, precum o fac unii ocultişti şi „harismatici”; dar majoritatea acestor învăţători contemporani nu oferă nimic mai mult decît un amestec slab de idei nedigerate pe care le-au primit „din văzduh”, ca din partea unor „înţelepţi” (sau „inţelepte”) ce se auto-întituleaza astfel, ce socotesc a cunoaşte mai mult decît toţi cei din vechime, doar prin simplul fapt că vieţuiesc în „iluminatele” noastre vremuri moderne. Prin urmare, filosofia are o mie de şcoli, şi „creştinismul” o mie de secte. Unde poate fi găsit în toate acestea adevărul, dacă mai poate fi găsit cu adevărat în vremurile noastre atît de rătăcite?

Doar într-un singur loc poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, provenind de la Dumnezeu Însuşi, neîmpuţinat de-a lungul veacurilor şi mereu proaspăt, unul şi acelaşi în toţi cei care Îl propovăduiesc cu adevărat, purtînd spre mîntuirea cea veşnică pe cei ce Îl urmează. Acest loc este Biserica Ortodoxă a lui Hristos, izvorul este Harul Prea-Sfîntului Duh, şi învăţătorii cei adevăraţi ai predaniei dumnezeieşti, ce îşi are obîrşia în acest izvor, sunt Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Vai! Cît de puţini dintre creştinii ortodocşi ştiu aceasta, şi cîţi ştiu îndeajuns pentru a gusta din acest izvor! Cît de mulţi din ierarhii contemporani îşi poartă turmele nu pe păşunile cele adevărate ale sufletului, Sfinţii Părinţi, ci către căile pierzătoare ale înţelepţilor moderni ce făgăduiesc ceva „nou” şi se străduie să-i facă pe creştini a uita învăţătura cea adevărată a Sfinţilor Părinţi, o învăţătură care – este prea adevărat – se găseşte într-un dezacord deplin cu ideile false ce stăpînesc vremurile moderne.
Învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinti nu aparţine unei epoci, fie ea „veche” sau „modernă”. A fost transmisă prin succesiune neîntreruptă din vremea lui Hristos şi a apostolilor Săi, pînă în ziua de azi, şi nu a existat niciodată o perioadă în care să fie nevoie a redescoperi o învăţătura patristică „pierdută”. Chiar şi cînd mulţi dintre creştinii ortodocşi s-au îndepărtat de această învăţătură (cum este cazul, de pildă, în zilele noastre), adevăraţii ei reprezentanţi au transmis-o mai departe celor ce însetau să o primească. Au existat mari veacuri patristice, cum este epoca plină de strălucire a celui de al patrulea secol, şi au existat perioade de decădere a conştiinţei patristice în randul creştinilor ortodocşi; însă nu a existat nicicînd vreo perioadă, de la întemeierea Bisericii lui Hristos pe pămînt, în care tradiţia patristică să nu călăuzească Biserica; nu a existat nici un secol fără Sfinţii săi Părinţi. Sf. Nichita Stithatul, ucenicul şi biograful Sf.Simeon Noul Teolog, scria: „S-a ingăduit de către Dumnezeu ca din generaţie în generaţie să nu înceteze pregătirea de către Sfîntul Duh a proorocilor şi prietenilor Săi pentru rînduiala Bisericii Sale.”

Cel mai instructiv este pentru noi, creştinii cei de pe urmă, să ne călăuzim şi să ne inspirăm de la Sfinţii Părinţi ai vremurilor noastre, cei ce au trăit în condiţii asemănătoare cu ale noastre şi, totuşi, au păstrat nestricată şi neschimbată aceeaşi învăţătură mereu proaspătă, care nu aparţine unei vremi sau unui neam, ci tuturor vremurilor pînă la sfîrşitul lumii, şi pentru întregul neam al creştinilor ortodocşi."

 http://paterika.wordpress.com

vineri, 23 noiembrie 2012

Despre Sfinti si Sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae

Părintele Dumitru Stăniloae despre Sfinţi şi Sfinţenie 



“Sfintii sunt remarcabili nu ca niste eroi sau specialisti pe care este greu sa ii inlocuiesti, ci prin aceasta forta spirituala, prin forta iubirii, a rugaciunii pentru oameni care este in ei, mai mult decat prin faptele lor. Nu fapta umana in sine, ci puterea lui Dumnezeu care straluceste in faptele lor si din ei insisi, ii face transparenti lui Dumnezeu, Care face sa iradieze capacitatile lor umane inradacinate in lumina dumnezeiasca. Sfintenia este manifestarea indumnezeirii omului. Importanta minunilor tine de faptul ca ele sunt semne ale transparentei, ale luminii, ale bunatatii lui Dumnezeu aratate in sfinti. Bunatatea este o forta penetranta care depaseste forta legii. Sfantul iradiaza lumina lui Hristos Cel inviat. Sfintenia este totdeauna o iradiere a lui Dumnezeu Care S-a aratat pe Sine mai presus de legi in Cel inviat si care este si cu noi intr-o lepadare de Sine, intr-o participare la suferintele noastre. De aceea, aceasta participare isi gaseste sensul culminant in bucuria Invierii. Sfintii traiesc in viata lor pamanteasca transparenta Invierii care desavarseste legile naturii. (…) Sfintii arata in viata lor sfintenia lui Dumnezeu. Ei sfintesc in ei insisi numele lui Dumnezeu prin rugaciune, apoi il arata in mod transparent prin purtarea lor.

Crestinii se uita in calendar pentru a vedea care este sfantul zilei si ii aduc rugaciuni. In acea zi ei isi aseaza viata sub obladuirea sfantului si cauta sa imite cum pot virtutile acestui sfant, simtindu-se ocrotiti de rugaciunile lui. Sunt venerati de asemenea si cei care au murit in sfintenie, care au facut totul pentru dainuirea Bisericii, care si-au dat viata pentru Dumnezeu, au iradiat in lumina lui Hristos si ne-au lasat prin aceasta o Biserica vie. Fara sfintii din trecut, Biserica n-ar fi ceea ce este, n-ar putea dainui. Traditia vie si prin aceasta Biserica insasi nu se poate mentine fara o succesiune a sfintilor. “Aduceti-va aminte de inaintasii vostri” (Evr 13,7), spune Sfantul Apostol Pavel. Este recunostinta pentru toti cei care ne-au transmis Evanghelia.

Viata Bisericii nu a fost niciodata intrerupta pentru a reincepe din nou. Sfintii sunt importanti si prin ceea ce ne transmit: si anume Biserica vie, in spiritualitatea ei, in forta sa spirituala si exemplul lor. Ii veneram pentru ca sunt plini de Dumnezeu. Sunt oameni care au atins culmile cele mai inalte ale indumnezeirii. Se intereseaza de uman asa cum se intereseaza de Hristos; sunt impreuna cu Hristos asa cum sunt ingerii. Se spune ca, impreuna cu Hristos, ingerii au si ei un mare interes pentru mantuirea noastra. Sfintii, care sunt si oameni, o fac cu atat mai mult. Despre ei Sfantul Pavel spune ca nu vor avea fericirea deplin decat impreuna cu noi, cand vom fi cu totii impreuna. Ei se roaga pentru noi. Iar cand ne rugam pentru vrajmasi, ei se roaga cu si mai multa osardie. De aceea cerem rugaciunile lor.
Exista trei aspecte ale acestei cinstiri: le suntem recunoscatori pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de indumnezeire si pentru rugaciunile lor pentru noi. De aceea spunem totdeauna: “Sfinte… roaga-te pentru noi!” Nu le cerem mantuirea. Doar Maicii Domnului i-o cerem, spunand: “Mantuieste-ne pe noi.” Nu este vorba de mantuire in sensul in care ne-a dat-o Hristos, dar in viata noastra exista atatea greutati, incat o rugam sa ne ajute, sa ne dea posibilitatea sa lucram pentru mantuirea noastra. Ea ne mantuieste in virtutea unirii ei desavarsite cu Fiul Sau, Mantuitorul nostru.
In aceasta consta cultul sfintilor care iradiaza, fiindca iradierea lor ajunge pana la noi. Nu credem ca exista doua Biserici, o Biserica pamanteasca si o Biserica cereasca. Exista o singura Biserica care se prelungeste de pe pamant in cer. Nu suntem rupti de viata pamanteasca pentru ca avem privirile indreptate, concentrate spre cer. Inaintam spre lumea de dincolo luptand aici pentru a ajunge acolo incununati de prezenta lui Hristos, a Duhului sfant in noi. Aici crestem, aici trebuie sa lucram, chiar si in viata sociala, in perspectiva vietii de dincolo. Fara viata pamanteasca nu putem creste. Este ceea ce fac sfintii. Facand voia lui Dumnezeu, ei traiesc “pe pamant ca in cer“.

NOTA - Parintele Staniloae , cat timp a trait impreuna cu noi in lume, a fost un om cu o personalitate plina de blandete si bunatate , preocupat intreaga lui viata de apropierea de Dumnezeu si de a impartasi altora din trairile lui deosebite petrecute  atunci cand comunica la nivel sufletesc cu Tatal ceresc. Dar nu numai , el citise vietile si invataturile sfintilor parinti in vremea cat tradusese impreuna cu Parintele Arsenie Boca comoara de pret a Ortodoxiei : Filocalia. Intelesese ca acel care vrea sa-L urmeze pe Mantuitorul avea nevoie de o intelegere atotcuprinzatoare a vietii in Hristos Domnul , viata inaltatoare a sufletului pe care sfintii parinti o traisera din plin. Iar acest lucru se poate face numai citind exemplele vii oferite in scrierile lor. 
Marele teolog roman ajunsese la concluzia de nezdruncinat că gândirea , trairea şi simţirea Sfinţilor Părinţi este forma cea mai inalta a vietii crestine. Am fost fericita si binecuvantata sa-l cunosc foarte bine pe Parintele Staniloae care fusese cel mai bun prieten al Preotului martir Ilarion Felea (unchiul mamei) care decedase la Aiud in 1961. Ne vizita adesea impreuna cu sotia dansului , il intalneam copil fiind, la dansii acasa si cu aceste ocazii am putut sa simt frumusetea sufletului sau si trainicia credintei . Chipul sau luminos imi staruie si acum in minte si parca ii aud vocea domoala istorisind cate o intamplare mai deosebita. Voi incheia scurta mea interventie citand dintr-o lucrare a Parintelui , deci cu propriile sale cuvinte referitoare la ceea ce am scris mai sus.
“De aceea se pune atâta preţ în scrierile Filocaliei pe baza gândurilor. Patimile pot fi topite şi faptele externe pot fi îmbunătăţite numai după ce omul s-a deprins să-şi urmărească atent orice gând, ca dacă e rău, să-l alunge îndată sau să-l cureţe şi să-l îmbrace în pomenirea lui Dumnezeu. Când astfel toată desfăşurarea vieţii lăuntrice se va face curată, luminoasă, bună, pătrunsă de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevărat şi în viaţa externă şi slobod de patimi. De aici înainte va creşte în dragostea de semeni şi va cunoaşte tot mai mult tainele adânci ale vieţii spirituale, pătrunzând în centrul de lumină şi de fericire dumnezeiască.

Dar până atunci, trebuie să ne conducem viaţa sufletului după prescripţiile cele mai precise, cele mai amănunţite, în chipul cel mai statornic. Sfinţii Părinţi sunt maeştrii neîntrecuţi într-o ştiinţă, pe care noi am lăsat-o să ne fie răpită, în ştiinţa sufletului, care e cea mai scumpă realitate după Dumnezeu, şi cunoştinţa aceasta a lor ne-o pun la dispoziţie în aceste scrieri.” (Pr.Prof.Dumitru Stăniloae – Cuvânt înainte la Filocalia, vol.II).

Cristina David

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul


Al Prea Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Efrem Sirul,

Cuvânt pentru Psalm (din Tomul al 3-lea, fila 37.)


Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită. Psalmul pe târguri le înţelepţeşte, al celor noi începători învăţătură de buchie, al celor sporiţi creştere, al celor desăvârşiţi întărire, glas al Bisericii. Acesta pe praznice le străluceşte, acesta pe întristarea cea după Dumnezeu o zideşte. Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.
Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

Psalmul este bucurie a iubitorilor de Dumnezeu. Acesta pe grăirea deşartă o surghiuneşte, pe râs îl domoleşte, pe judecată o pomeneşte, pe suflet către Dumnezeu îl deşteaptă, împreună cu Îngerii dănţuieşte. Unde este psalmul cu umilinţă, acolo este şi Dumnezeu cu Îngerii; iară unde sunt cântările celui străin, acolo este urgia lui Dumnezeu, şi vaiul este răsplătirea râsului. Unde sunt sfinţitele cărţi şi citirile, acolo este veselie a drepţilor şi mântuire a auzitorilor, iară unde sunt alăute şi hore, acolo întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznicul diavolului. O, ce viclenie rea şi aflări ale diavolului! Cum prin meşteşug pe fiecare îl împiedică, şi îl amăgeşte, şi îl pleacă să facă pe cele rele, ca pe nişte bune! Astăzi cu părere cântă psalmi, şi mâine cu sârguinţă joacă. Astăzi sunt creştini, şi mâine păgâni. Astăzi bine lăudaţi, şi mâine elini. Astăzi robi ai lui Hristos, şi mâine împotrivitori ai lui Dumnezeu. Nu vă amăgiţi; nici un rob la doi domni nu poate să slujească, după cum este scris: nu puteţi lui Dumnezeu a sluji şi împreună cu diavolul a dănţui. Ca nişte adevăraţi robi ai lui Hristos să-I slujim Lui, Lui să ne închinăm, lângă Dânsul să îngăduim, lângă Dânsul să rămânem până la răsuflarea cea mai de pe urmă şi să nu ne plecăm balaurului, căci ca un leu răcnind înconjoară căutând pe cine să înghită, pe cine să amăgească, căruia staţi-i împotrivă ca nişte tari ostaşi ai lui Hristos, slujindu-I  Lui şi dorindu-L.

Nu astăzi să cânţi psalmi, şi mâine să dănţuieşti. Nu astăzi să te pocăieşti de păcatele tale, şi mâine să joci spre pierirea ta. Nu astăzi să citeşti, şi mâine să lăutăreşti. Nu astăzi să te înfrânezi, şi mâine să te apropii aicea şi acolo împrejur purtându-te, şi de toţi batjocorindu-te. Nu, fraţilor, nu aşa să pierdem vremea mântuirii noastre, jucând şi batjocorindu-ne.
Fă-te ca un bun lucrător de pământ, lucrând şi păzind. Să nu socoteşti ca nişte rele, frate, pe merindele vieţii celei veşnice, să nu lepezi mâncarea cea uscată, să nu te depărtezi de priveghere, să nu te leneveşti de culcarea pe jos, să nu părăseşti cântarea de psalmi; că acestea şi cele asemenea acestora, la viaţă şi la bucurie şi la veselie şi la odihna veşnică te vor trimite pe tine. Iubeşte tăcerea despre vorbirea cea rea. Vorbirile mirenilor pe minte de la Dumnezeu o depărtează. (fragment din scrierile Sfântului Efrem Sirul -sec.IV după Hristos- mare dascăl al pocăinţei, prăznuit de Biserica Ortodoxă, în fiecare an,  pe 28 ianuarie)

Sf. Vasile cel Mare „Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”

Sf. Vasile cel Mare



„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare”[1]. De aceea a fost scrisă de Duhul pentru toţi oamenii, ca fiecare să luăm, din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru pro­pria noastră boală. Că spune Scriptura : «Tămăduirea va pune capăt marilor păcate»[2]. Altele ne învaţă Profeţii, altele Cărţile istorice, al­tele Legea şi altele felul de sfătuire al Proverbelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate : profeţeşte cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viaţă, ne învaţă cele pe care trebuie să le facem. Şi, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învăţături bune, dând fiecăruia, după sârguinţa lui, ce i se potriveşte. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală într-un cuvânt, în­depărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor; şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă, sădind în suflet gând plin de înţelepciune.

Duhul cel Sfânt a văzut că neamul omenesc este greu de îndrumat spre virtute şi că noi, din pricina înclinării spre plăcere, neglijăm cu totul vieţuirea cea dreaptă. De aceea ce face ? A unit dogmele cu plă­cerea cântatului, ca, odată cu dulceaţa melodiei, să primim pe nesim­ţite şi folosul cuvintelor de învăţătură ; face la fel ca doctorii cei în­ţelepţi ; aceştia adeseori ung de jur împrejur cu miere paharul în care dau bolnavilor fără poftă de mâncare doctorii mai amare. Pentru a-ceasta, dar, ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sânt copii cu vârsta sau cei care sânt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt îşi instruiesc sufletul. Că n-a plecat de la biserică cineva din cei mulţi şi trândavi păstrând cu uşurinţă în minte vreo poruncă apostolică sau profetică ; dar cuvin­tele psalmilor le cântă şi acasă şi le fredonează şi în piaţă. Dacă unul, din cei care se sălbăticesc cumplit din pricina mâniei, intră în biserică, ei bine, când începe să se cânte psalmul, atunci, datorită melodiei, pleacă din biserică cu sălbăticia sufletului potolită.

Da, psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, îm­pacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ? Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun : dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pen­tru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea prun­cilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foar­te potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tris­teţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de pia­tră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc.
Sf. Vasile cel Mare
„Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române


joi, 15 noiembrie 2012

Sfantul Paisie de la Neamt - sarbatorit in 15 noiembrie

Sfântul Paisie de la Neamț.



Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.

Sf Cuvios Paisie de la Neamt

Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Ulterior, se retrage in Tarile Romane intre anii 1743 si 1746, stabilindu-se mai intai la schiturile Dalhauti, Traisteni, apoi la Carnu, schituri ce se aflau sub indrumarea duhovniceasca a staretului Vasile de la Poiana Marului. Aici invata limba romana, deprinde rugaciunea inimii, precum si celelalte practici ale vietii contemplative, iar in anul 1746 ajunge la Muntele Athos, unde primeste schima mica de la staretul Vasile de la Poiana Marului (1750), sub numele de Paisie.

Se stabileste apoi la Manastirea Pantocrator, unde este hirotonit preot de catre episcopul Grigorie si intemeiaza o obste monahala in Schitul ‘Sfantul Prooroc Ilie’, unde se nevoieste pana in vara anului 1763, adunand in jurul sau 64 de calugari romani, ucraineni si rusi. In vara aceluiasi an, mitropolitul Moldovei, Gavriil, a incuviintat ca Paisie, impreuna cu ucenicii sai, sa vina din nou in Moldova, de data aceasta la Manastirea Dragomirna, pentru a revigora viata monahala de aici, cu experienta dobandita in Sfantul Munte.



Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului.


Cuvîntul 1. Scurtă expunere a gîndurilor care îndeamnă la pocăinţă

Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a fă­cut om şi a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfînta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru pă­catele tale.

Photobucket

Amanand însă an cu an, lună cu lună şi zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăieşti din toată inima şi nu vei găsi pe cineva să te compăti­mească; o, cu cîte chinuri vei începe să te căieşti, dar fără folos. Avînd putinţă să săvîrşeşti astăzi o faptă bună nu amîna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noap­tea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică. As­tăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suf­lete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvîrşirii fapte­lor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi.

Puteti citi textul intreg aici :

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/15/sfantul-paisie-de-la-neamt-cuvinte-trezitoare-de-mare-folos-pentru-inceputul-postului-gandul-la-moarte-astazi-este-timpul-pocaintei/

marți, 13 noiembrie 2012

SFANTUL IOAN GURA de AUR - 13 noiembrie - Sarbatorirea celui mai mare predicator crestin

Din Invataturile marelui predicator si teolog



Calea ce duce spre viata este plina de greutati

Nu-i vedeti pe temniceri ca de multe ori, cand s-au lasat prada somnului pentru putina vreme, nu s-au folosit deloc de multa lor atentie? Pentru ca in acea mica perioada de timp s-a distins totul, de vreme ce le-au dat hotilor mare prilej sa fure. Caci asa cum noi nu-i privim pe hoti in felul in care ne pandesc ei, la fel si diavolul, mai mult decat toti, ia seama la noi si sta la panda si scrasneste din dinti. Deci sa nu ne lasam prada somnului, sa nu spunem despre unul sau altul ca nu sunt in stare de asa ceva, pentru ca de multe ori ne-au furat cei de la care nu ne asteptam.

 Asa se intampla si cu rautatea. De unde nu ne asteptam, de acolo ne vine pieirea. Sa ne ingrijim cu atentie de toate, sa nu ne imbatam si nu vom adormi, sa nu vietuim in dezmierdari si nu ne va rapi somnul. Sa nu poftim peste masura cele dinafara si vom fi cu luare-aminte. Sa fim atenti in tot locul si precum atunci cand mergem pe franghia intinsa, nu este cu putinta sa fim nepasatori catusi de putin, pentru ca putinul acela provoaca un mare rau si odata alunecand cineva, cade degraba si moare, la fel nici aici nu putem fi nepasatori. 
  

 “Întraţi prin poarta cea strâmtă, că largă e poarta şi lată calea carea duce în perire şi mulţi sânt carii într printr-însa. Că strâmtă easte poarta şi îngustă calea carea duce în viiaţă şi puţini sânt carii o află pre dânsa”

(Biblia de la Blaj 1795)

Mergem pe calea cea stramta, care este inconjurata de amandoua partile de prapastii si pe care nu putem sa tinem picioarele unul langa altul. Vezi cat de mare atentie trebuie sa avem? Nu privesti la cei care merg pe astfel de cai cum nu-si stapanesc doar picioarele, ci si ochii? Caci daca el se hotaraste sa priveasca in cealalta parte a prapastiei, chiar daca piciorul lui sta pe piatra, din pricina adancimii prapastiei, ochiul sufera o tulburare si tot corpul a fost aruncat in prapastie. Prin urmare, toata fiinta ta trebuie sa ia seama la mers. De aceea, si Sfanta Scriptura spune: “Nu te abate nici la dreapta, nici la stanga” (Pilda 4, 27).

joi, 8 noiembrie 2012

Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul


Anul 2012 este anul declarat de către Patriarhia Română “An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”   Un mare sfânt, vindecător al bolnavilor, este Sfântul Ierarh Nectarie din Egina.


Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina este cunoscuta mai ales pentru pastrarea in mareata ei biserica a Moastelor Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul. Recent canonizat de catre Biserica Ortodoxa a Greciei, Sfantul Nectarie a fost episcop de Pentapole si ctitor al Manastirii “Sfanta Treime” din insula Eghina.

In insula Eghina se ajunge numai cu vaporul, care face curse zilnice. Odata ajunsi in insula, la manastirea Sfantului Nectarie se poate ajunge cu masina sau cu autobuzul, care pleaca din Eghina si ajunge in partea opusa a Muntelui Palaiochora.

 

 

Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiți și mai câutați sfinți de către toți credincioșii din Grecia de astăzi. Pe lângă faptul că este un sfânt contemporan, un sfânt al secolului nostru, el atrage îndeosebi prin mulțimea minunilor săvârșite, atât în timpul viețuirii sale, cât si după adormirea sa întru Domnul.

Foarte mulți credincioși care au venit de-a lungul vremii să se închine la Sfintele sale Moaște, aflate la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, au plecat vindecați sufletește și trupește. Vestea acestor fapte minunate a depășit demult granițele pământului elen. Astăzi mii de credincioși din țările ortodoxe și chiar din Occident, vin cu evlavie să găsească aici un liman izbăvitor.

Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele Sfântului se mai găsesc la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nectarie din Coslada (Madrid), Biserica Sfantul Gheorghe din Toronto – Canada, The Orthodox Community of Agios Nectarios – Londra, Manastirea Rakovica din Belgrad – Serbia şi la Biserica Sfantul Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord).

 

Sfântul Nectarie din Eghina este până în ziua de azi unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din Grecia dar nu numai. Numele său este pomenit mai ales în rugăciunile celor bolnavi, suferinzi, îndureraţi. Dumnezeu, prin grija Lui, rânduieşte oameni care ajung la sfinţenie şi apoi ne sunt exemple vii şi ajutor pentru noi. Viaţa Sfântului Nectarie este un îndemn de a părăsi păcatul, un îndemn de a ne schimba viaţa, un îndemn de a dori să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, şi de a ajunge să ne sfinţim şi noi, după cuvântul Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este”( Matei 5,48).

 

           Unul din locurile pe care Sfantul Nectarie si-a dorit sa le binecuvanteze in chip deosebit este si Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Aici, intr-o racla asezata intr-un baldachin, in pronaos, se afla o particica din moastele sale: prin aducerea acestui dar binecuvantat, aceasta manastire a devenit Eghina romaneasca. Pentru aceasta sta dovada multimea de credinciosi care vin sa se inchine la sfintele moaste, si primesc ajutor pe masura credintei lor.


Doua minuni ale Sfantului Nectarie in Romania



Un monah operat de Sfantul Nectarie

Un monah tanar din Romania a fost diagnosticat cu mai multe boli grele: hepatita activa, colecist alungit, gastrita cronica, ulcer duodenal, reflux gastroesofagian, pietre la fiere si colon iritabil. Intampinand mari greutati in a manca si a munci, dupa doi ani de internari si analize, monahul a venit la un spital din Bucuresti, unde, in urma analizelor, a fost programat pentru o dubla operatie, la fiere si la stomac.
Stiind despre Moastele Sfantului Nectarie, aflate la Manastirea Radu Voda, monahul a mers sa se inchine si sa se roage pentru ajutor. Simtind o mangaiere deosebita din partea sfantului, monahul a plecat spre casa, simtindu-se inca foarte rau. A doua zi, insa, nici semn de durere, nicaieri.

Untdelemn din candela Sfantului Nectarie

Dintr-o data, unei doamne in varsta, din Bucuresti, i s-a facut rau si a cazut pe strada. Scuipand cheaguri de sange si aproape pierzandu-si cunostinta, femeia a fost dusa de urgenta la spital. La spital, dupa cinci zile petrecute conectata la aparate, in urma consultatiei, s-a rostit un diagnostic multiplu: ulcer gastric duodenal, cu crater de natura maligna; hemoragie digestiva, cu anemie post hemoragica 6; infarct miocardic.
In urma unui consult amanuntit si a mai multor ecografii, femeia a fost programata pentru o interventie chirurgicala urgenta. Intre timp, femeia a mers la Manastirea Radu Voda, unde venea adesea, spre a se inchina Sfantului Nectarie si a-i saruta cinstitele Moaste. Spunand unui parinte durerea in care se afla, ea a primit o sticluta cu untdelemn din candela Sfantului Nectarie, spre a se unge in fiecare dimineata, pana la operatie. Ajungand la spital, in ziua programata, chirurgul care urma sa faca interventia, i-a zis acesteia: “Nu am ce taia, caci rana s-a inchis!”

Indemn la smerita rugaciune, catre Sfantul Nectarie din Eghina

Veniti toti credinciosii, sa cinstim pe Nectarie, luminatorul Bisericii cel nou aratat; ca acesta, in zilele noastre, cu dumnezeiasca cuviinta, vietuind intru cuviosie si dreapta credinta, virtutile sfintilor celor de demult in sine le-a intiparit. Si, vas al alegerii facandu-se, precum Pavel, cu vrednicie s-a proslavit, prin harul cel sfintitor al Duhului, daruind fiecaruia cererile cele spre mantuire, ca un ierarh preaindumnezeit.

surse – crestinortodox.ro si parohiasfantavineri

miercuri, 3 octombrie 2012

Sfantul Ioan de Kronstadt - Cunoasterea Lui Dumnezeu


Din lucrarea "Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine" , ce a fost publicata inca in timpul vietii marelui duhovnic ascet m-am oprit la doua invataminte care sunt un minunat exemplu al intelepciunii practice dobandite de Parintele Ioan in urma unei jumatati de veac de slujire neintrerupta adusa Lui Dumnezeu si semenilor sai .




Despre ganduri

"Impotriveste-te oricarui gand rau, oricarei impatimiri fata de lucrurile stricacioase, oricarui simtamant de vrajmasie fata de altii, si Dumnezeu iti va ajuta, gandurile bune, simtamintele inalte, duhovnicesti, simtamintele de dragoste vor precumpani in tine. Altfel, daca nu te vei impotrivi raului, te vor birui gandurile si simtamintele dimpotriva, inima ta va fi biruita de patimi rele."

Despre rugaciune

"Dumnezeu nu primeste rugaciunea noastra daca ne maniem, daca ne inversunam impotriva cuiva.
Lucrul acesta este stiut din experienta. S-a intamplat o data sa ma supar si dupa aceea sa ma impac. Inainte de a ma fi impacat, rugaciunea mea nu sporea, mergea greu si este limpede ca nu era placuta lui Dumnezeu ; dupa impacare, a inceput sa mearga cu usurinta, cu dulceata si in chip vadit, era placuta lui Dumnezeu. Ea mi-a adus pace si bucurie in Duhul Sfant. Asadar inainte de a ne ruga sa ne impacam neaparat cu cei ce ne-au suparat sau pe care i-am suparat."

Voi incheia cu un alt fragment din aceeasi carte deoarece mi se pare a fi foarte potrivit ca o concluzie la orice invatatura duhovniceasca si are darul de a ne incuraja si de a intari straduinta noastra pe calea cunoasterii si apropierii de Domnul Dumnezeul nostru.



"Cand sunt al lui Dumnezeu imi este bine, iar cand sunt al meu imi e rau. Altfel spus, atunci cand prin credinta, prin ganduri, cuvinte si fapte bune sunt aproape de Dumnezeu , am pace si bucurie in suflet, iar cand prin necredinta sau indoiala, prin ganduri, dorinte si fapte rele ma departez de El, in sarmanul meu suflet se instapanesc necazul si stramtorarea."

vineri, 31 august 2012

Sfantul Ioan de Kronstadt - Arhetipul Pastorilor de suflete

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

Harul Lui Dumnezeu s-a revarsat din belsug asupra Parintelui Ioan de la Biserica Sf Andrei din orasul nordic al Rusiei , Kronstadt, unde acest smerit slujitor al Domnului nostru Iisus Hristos si-a dedicat intreaga viata de preot paroh binelui sufletesc al enoriasilor sai , imbunatatirii vietii lor duhovnicesti . A fost un om daruit cu totul  stradaniei de a atrage cat mai multe suflete necajite la credinta nestramutata in bunul Dumnezeu si a le darui o farama de fericire duhovniceasca in viata aceasta.
De cand am luat cunostinta intaia oara despre viata si misiunea extraordinara a Sfantului Ioan de Kronstadt - cu cativa ani in urma - am avut o revelatie cu totul aparte : scrierile sale in care  ne prezinta sfaturi extrem de ajutatoare , izvorate din propria sa experienta si nevoire duhovniceasca , mi-au atins coardele sufletului pentru tot restul vietii mele , atat de mult m-au impresionat , si m-au facut sa il consider de atunci inainte ca pe un  duhovnic al  meu personal de la care primesc raspunsurile la marile mele intrebari . Ecoul invataturilor sale pornite din inima lui plina de iubire pentru semenii sai a ajuns in cele mai indepartate colturi ale lumii gratie mijloacelor tehnice mass- media care se perfectioneaza cu fiecare an care trece. Multumim Domnului !

Daca am cauta un exemplu de preot in vremurile contemporane care sa adune in persoana sa toate calitatile pastorului, nu am gasi un exemplu mai potrivit decat Sfantul Ioan din Kronstadt.

Cristina David
 

Sfantul Ioan din Kronstadt - Copilaria

Sfantul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a nascut in gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sarmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev si al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfantului in a carui zi de pomenire se nascuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, fata de care va avea ulterior mare evlavie. In familie va primi educatia religioasa ortodoxa de mare simplitate, profunzime si sensibilitate, traditionala in satul rus. Tatal, care descindea dintr-o familie de preoti din tata in fiu de peste 350 de ani, il lua la slujbele bisericesti si vorbea cu el despre Hristos si sfinti. Despre aceasta el insusi spune: "Pe cat imi pot aduce aminte, din cea mai frageda pruncie, pe cand aveam patru sau sase ani, parintii mei mi-au sadit obisnuinta rugaciunii, si prin pilda lor m-au facut sa fiu un copil in armonie cu religia".

                    Sfantul Ioan de Kronstadt

Din pricina unei sanatati fragile, a invatat cu greu sa citeasca - invatatura fiind pentru el un adevarat chin. Dupa ce s-a rugat lui Dumnezeu, aceste neputinte au fost cu totul tamaduite prin harul lui Dumnezeu. La noua ani este trimis la scoala parohiala din Arhanghelsk unde dificultatile au reinceput. Separat de parinti, ironizat de colegi pentru stangaciile sale taranesti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznadajduit, cade in genunchi si recurge din nou la rugaciune, iar efectele ei nu intarzie sa se faca simtite. Notele incep sa creasca, iar in 1851 absolvea si seminarul din Arhanghelsk ca sef de promotie.

Sfantul Ioan din Kronstadt - Slujirea preoteasca

A urmat Academia de teologie pe care o va absolvi in 1855 cu titlul de magistru (licentiat), ca al 35-lea din 39 de candidati. Performantele mai degraba mediocre ale studentului Ioan Serghiev in studiul academic se explica in mare parte prin orientarea dominant scolastica a studiilor teologice in academiile Rusiei epocii, in ciuda eforturilor de reasezare neopatristica intreprinse de mitropolitul Moscovei, Filaret Drozdov (1789-1867).
       Sfantul Ioan de Kronstadt            Sfantul Ioan de Kronstadt   

Pe cand era student la Academie, Sfantul Ioan visa sa ajunga mai intai propovaduitor intre pagani, mai ales in Alaska. Dar cand si-a dat seama ca insusi poporul sau avea mare nevoie de invatatura, a inceput a ravni sa fie un preot care sa-si slujeasca si sa-si invete poporul. Intr-o noapte s-a vazut in vis intrand intr-o catedrala. Mai tarziu, cand a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o ca fiind cea din visul sau. S-a casatorit cu Elisabeta, fiica protoiererului catedralei, traind cu ea ca frate si sora, spre a se putea darui mai deplin slujirii lui Dumnezeu si celorlalti oameni. 
La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfantul Andrei din Kronstadt - portul militar al Sankt Peterburgului - in locul socrului sau, de catre episcopul Hristofor, rectorul Academiei duhovnicesti.
Parintele Ioan a stiut de la inceput ca dragostea fata de toti oamenii - nu numai fata de cei din parohia lui, ci fata de toti cei din oras, inclusiv saracii si raufacatorii - va insemna pentru el adevarata slujire. Liturghia zilnica, predarea religiei in scoala primara si gimnaziu, predica, pastorirea sufletelor credinciosilor, milostenia si caritatea activa fata de cei saraci vor ocupa de acum neobosit, zi si noapte, pentru peste o jumatate de secol, viata parohului din Kronstadt.

Sfantul Ioan din Kronstadt - "Viata mea in Hristos"
Traia in Hristos si cu Hristos prin slujirea dumnezeiestii Liturghii. Din ea isi tragea puterea de a continua marea sa lucrare pastorala. Jumatate de veac din 1885 si pana in 1908, a slujit aproape zilnic si n-a incetat pana in ultima clipa sa sfatuiasca, sa mangaie si sa calauzeasca.
                   Sfantul Ioan din Kronstadt

Multe au fost inimile care langa el au inviat trupeste si sufleteste. Cu un remarcabil simt al concretului, el a reusit sa reimpuna in constiinta contemporanilor insasi realitatea "pragmatica", liturgica si sacramentala, personala si comunitara, mistica si sociala a Bisericii. in fata reductiei simplificatoare a crestinismului la morala, la etica si pietatea individuala, Biserica reapare din nou ca realitate divino-umana intrupata in cult si caritate, ca o comuniune vie ("familie") a oamenilor in Hristos si Duhul Sfant, cu Dumnezeu, cu sfintii si cu ingerii, ca loc al Adevarului si Libertatii autentice.

Poporul a gasit in el un parinte plin de dragoste, au recunoscut in el pe adevaratul indrumator, pe pastorul cel bun si pe urmatorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru parintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pamant mai inalt si mai sfant. Liturghiile savarsite de el erau cutremuratoare, era un om de taina al inimii daruit rugaciunii cu o mare caldura, ocrotitor al tuturor neputinciosilor si al oamenilor marginalizati - multi dintre acestia au fost insufletiti de el si calauziti catre Biserica lui Hristos
Toate acestea alaturi de darul facerii de minuni cu care atat de bogat l-a impodobit Dumnezeu. Iata insa ce spunea despre Sfanta Liturghie: "Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. 
Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra".

                   Sfantul Ioan din Kronstadt

Insa mai presus de toate, Sfantul Ioan a fost un mare om de rugaciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfanta Liturghie in fiecare zi si indemna pe oameni sa se impartaseasca cat mai des (uneori erau cinci mii de credinciosi care se impartaseau la Liturghie, astfel ca slujba tinea mai multe ore).

Sfantul Ioan din Kronstadt - Activitatea misionara si sociala


Din multele donatii pe care le primea, parintele Ioan a infiintat o "casa a muncii ziditoare" care cuprindea o scoala elementara (pentru ca Sfantul iubea atat de mult copii, incat spunea ca vede in ei chipul lui Dumnezeu mai vadit), un atelier de tamplarie, o clasa de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmarie, o biblioteca pentru copii, o colectie zoologica, o sala de gimnastica, o librarie pentru copii si adulti. A organizat si lectii de catehism pentru adolescenti si adulti, conferinte pe diverse teme, a infiintat un camin de orfani, o tabara de vara pentru copii, un adapost pentru alcoolici, ingrijire medicala gratuita si mese  gratuite pentru saraci. Printre multele sale realizari trebuie pomenita si frumoasa manastire Sfantul Ioan din Rila, pe care a intemeiat-o. In subsolul bisericii acesteia a zidit o capela inchinata Sfantului Prooroc Ilie si Sfintei Teodora - sfintii patroni ai parintilor sai. Acolo a si cerut sa fie inmormantat.

                    Sfantul Ioan din Kronstadt

Pe langa toate operele de binefacere si slavita slujire a Liturghiei, Parintele Ioan era binecunoscut pentru discernamantul sau duhovnicesc, in calitate de duhovnic, si pentru rugaciunile sale vindecatoare. Multe minuni s-au facut prin rugaciunile Parintelui Ioan, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte.
In ultimii trei ani ai vietii, Parintele Ioan a indurat mari dureri din pricina bolii. Si Matuska Elisabeta era foarte bolnava si se necajea ca nu poate sa-l ingrijeasca. Cu trei zile inainte de moartea lui, cand i s-a spus despre supararea ei, el a zis: "Spune-i sotiei mele ca este intotdeauna cu mine, si eu sunt intotdeauna cu ea". Aceste cuvinte i-au adus mare mangaiere, atunci si dupa moartea lui.
                    Sfantul Ioan din Kronstadt

Cunoscand de mai inainte ziua mortii sale, Sfantul Ioan a trecut cu pace in lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la varsta de 79 de ani. Intreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit pastor al ei; douazeci de mii de oameni i-au urmat sicriul in alai. Insusi Imparatul Nicolae al II-lea a poruncit sa se tina o slujba de pomenire la moartea lui. Parintele Ioan de Kronstadt a fost recunoscut oficial ca sfant, la 8 iunie 1990, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

         Sfantul Ioan din Kronstadt         Sfantul Ioan din Kronstadt

Sfantul Ioan din Kronstadt - Scrierile
De la Parintele Ioan ne-a ramas si o bogata mostenire literara. Scrierile sale au fost adunate intr-o serie de Opere complete in 6 volume masive. Primele trei cuprind "predicile" sale (I. despre Dumnezeu Cel in Treime, la Fericiri si la praznicele domnesti si ale Fecioarei Maria; II. la duminicile de peste an si la Postul Mare; III. predici festive si cuvantari ocazionale) iar ultimele trei contin extrase din faimosul Jurnal al parintelui Ioan publicate sub titlul generic (preluat dupa scrierea cu acelasi titlu a Sfantului Nicolae Cabasila, misticul bizantin din secolul XIV) Viata mea in Hristos. Au fost traduse in limba romana urmatoarele lucrari: Viata mea in Hristos - Sfantul Ioan de Kronstadt, Liturghia - cerul pe pamant. Cugetari mistice despre Biserica si cultul divin ortodox; In lumea rugaciunii - Ioan de Kronstadt, Despre tulburarile de astazi - Sfantul Ioan de Kronstadt, Ultimele insemnari - Sfantul Ioan de Kronstadt. Initiator al unei actiuni liturgice si sociale de dimensiuni considerabile si cu semnificatie clar profetica, Sfantul Ioan din Kronstadt asteapta inca o evaluare teologica.
                     Sfantul Ioan din Kronstadt
 
Sfantul Ioan de Kronstadt in amintirea Sfantului Siluan Athonitul

Aducandu-si aminte cu recunostinta momentul in care Sfantul Ioan i-a sustinut cu puterea rugaciunilor sale hotararea de a pleca la Sfantul Munte si de a se face monah, Cuviosul Siluan Athonitul scria:

"Pe parintele Ioan l-am vazut in Kronstadt. Slujea Sfanta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugaciunii lui si pana astazi, desi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci n-am mai vazut pe nimeni slujind ca el Norodul il iubea si toti stateau cu frica lui Dumnezeu. Si nu e de mirare: Duhul Sfant atrage la Sine inima oamenilor. Vedem din Evanghelii cate multimi veneau dupa Domnul. Cuvantul Domnului ii atragea pe oameni, pentru ca era rostit prin Duhul Sfant si de aceea el era dulce si placut
sufletului.

Cand Luca si Cleopa mergeau spre Emaus si pe drum s-a apropiat de ei Domnul si le-a vorbit, inimile lor erau aprinse de iubire pentru Dumnezeu [Lc. 24, 32].


Si parintele Ioan avea in el din belsug pe Duhul Sfant Care aprindea sufletul lui sa iubeasca pe Dumnezeu, si acelasi Duh lucra prin el asupra oamenilor. Am vazut cat norod navalea dupa el, ca la un foc, pentru a-i primi binecuvantarea, iar dupa ce o primeau, se bucurau pentru ca Duhul Sfant este placut si da sufletului pace si desfatare.


Fericiti oamenii care il iubesc pe parintele Ioan, pentru ca el se va ruga pentru noi. Iubirea lui pentru Dumnezeu este fierbinte; el insusi era cu totul intr-o iubire aprinsa. O, mare parinte Ioane, tu esti rugatorul nostru! Multumesc lui Dumnezeu ca te-am vazut si-ti multumesc si tie, bunule si sfantule pastor, caci prin rugaciunile tale am lasat lumea si am sosit la
Sfantul Munte al Athosului, unde am vazut mare mila de la Dumnezeu. Si acum scriu cu bucurie, ca Domnul mi-a dat sa inteleg viata si nevointa acestui bun pastor [...]".

Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu


31 August - Punerea in racla a cinstitului brau al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu


 • Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu


punerea_in_racla_a_cinsitului_brau 

După cinstita ei Adormire, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei Sfântului Apostol Toma. Brîul mai tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a păstrat într-o răcliţă pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria. Această sfîntă răcliţă nu s-a deschis pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii cereşti, ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne. Împăratul 1-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfîntă răcliţă s-a deschis. Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecîndu-se prin atingerea lui fiica împăratului Roman, şi apoi căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din Cinstitul Brîu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat din această pricină o preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.

marți, 14 august 2012

Sa intampinam marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului cu multa bucurie !

Intru Adormire lumea nu ai parasit

"Nimic nu este intamplator, ci totul este proniator" si astfel au randuit Sfintii Parinti a fi sarbatorite anumite evenimente si din viata Maicii Domnului. Pentru fiecare din noi, diferite clipe traite sunt prilej de sarbatoare, de aducere aminte cu bucurie a unor momente importante din viata noastra.

Tot asa, "luminati de Duhul Sfant" - dupa cum adesea sublinia Pr. Galeriu- Parintii Bisericii sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului. Este greu sa cataloghezi Sarbatorile dupa importanta lor, cert este ca fiecare sarbatoare este un mesaj duhovnicesc ajutator in a pricepe cat mai bine taina mantuirii noastre.

Si iata-ne ajunsi la acest Praznic al Bucuriei. Sarbatorim Adormirea! Sarbatorim plecarea din lumea aceasta a Maicii Domnului. In realitate, sarbatorim clipa mortii!! Inmormantarea devine prilej de bucurie, caci prin Inviere totul se transforma, revine la starea de har. Moartea nu este altceva decat intalnirea cu Hristos, clipa adevarului, sau "intregirea acestei vieti" (F. Mitteran).

Adormirea in iconografie

In iconografia Bisericii avem reprezentata inmormantarea Maicii Domnului cu cateva amanunte deloc de neglijat. Si anume, daca in toate icoanele este reprezentata Maica Domnului tinand in brate pe pruncul Hristos, acum vedem ca fiind reprezentat sufletul Maicii Domnului in chip de copil, pe care-l tine in brate Hristos. Mesajul este simplu: pentru cel credincios, insusi Hristos vine si imbratiseaza sufletul lui! Nenumarate sunt marturiile din Sinaxarele Bisericii.

In acelasi timp, prin aceasta reprezentare a intalnirii sufletului cu Creatorul sau, cred si marturisesc ca este una din modalitatile prin care Biserica incearca sa alunge frica mortii din viata noastra. Daca privind aceasta icoana vad cum Hristos ma va tine in brate, de ce sa ma tem? Ar trebui sa fie cea mai mare bucurie pentru fiecare din noi…

"Moartea nu mai este moarte. Moartea radiaza vesnicie si nemurire. Moartea nu mai este despartire, ci unire. Nu mai este tristete, ci bucurie. Nu mai este infrangere, ci victorie. Toate acestea pe care le sarbatorim de ziua Adormirii Maicii Domnului, precum le vedem pictate, le pregustam de acum" (Pr. Al. Schmemann).

Este foarte greu sa descrii in cuvinte taine atat de profunde, cu atat mai mult sa explici adevarul sarbatorit. Cuvantul poate lumina, poate hrani, poate impartasi trairi alese…"Intru nastere fecioria ai pazit, intru Adormire lumea nu o ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare. Mutatu-te-ai la viata, fiind Maica Vietii si, cu rugaciunile tale, izbavesti din moarte sufletele noastre" (troparul Praznicului). Haideti sa pastram cuvantul in inimile noastre, caci "… fericiti sunt si cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc". (Luca 11, 28)

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!


Nu poate fi contestata legatura dintre Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. De multe ori insa, este pusa sub indoiala puterea de a mantui a Maicii Domnului, cautand mereu argumente rationale contradictorii adevarului firesc. Asa ca, ramanand la logica, haideti sa privim lucrurile simplu…

Ce fiu nu isi asculta mama?

De la profetia Prorocului Isaia pana la intruparea Mantuitorului trec aproape 800 de ani, asteptand Domnul persoana curata pentru intrupare, "si iata vei lua in pantece si vei naste fiu, si vei chema numele lui Iisus" (Luca 1,31) . Asteapta cu nerabdare clipa in care poate infaptui dumnezeiasca iconomie si prin acceptul "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1,38), devine posibila mantuirea noastra. Noi toti, si insusi Mantuitorul, datoram impacarea si intoarcerea in Raiul pierdut, Maicii Domnului!… Este posibil ca El sa treaca cu vederea rugaciunea ei? "Acum cand mantuire s-a facut neamului omenesc"…

Bineinteles ca mantuirea omului vine numai de la Dumnezeu si de la nimeni altcineva, “Dumnezeu drept si mantuitor nu este altul decat Mine” (Isaia 45, 24). Hristos este Mantuitorul, singurul mantuitor al omului!

In acelasi timp insa, sub sensul folosit in Sf. Scriptura, si omul poate fi colaborator la mantuirea oamenilor cu Harul Duhului Sfant, "caci noi impreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem" (1 Cor. 3, 9). Si astfel avem: "caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa, si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios" (1 Cor. 7, 14); Sf. Ap. Pavel mantuieste pe cei ce cred in predica lui: “doar voi izbuti sa atat ravna celor din neamul meu si sa mantuiesc pe unii dintre ei" (Rom. 11, 14); si Timotei prin exemplul vietii si invatatura lui va mantui si el pe cei ce-l asculta: “ia aminte la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea, caci, facand acestea, si pe tine te vei mantui si pe cei ce te asculta" (1 Tim. 4, 16).

Deci, oare nu poate mai mult decat toti ceilalti Maica Domnului? Ce poate Mantuitorul cu puterea Lui, poate Maica Domnului cu rugaciunea!…

Frumusetea este de multe ori simplitate, la randul ei simplitatea dezarmeaza stiinta, dand importanta trairii curate. Astfel, Pr. Arsenie Papacioc pomenea mereu indemnul Maicii Domnului catre fata ce se ruga Ei, si trebuie sa ne fie dorinta arzatoare:

"O fiica imbunatatita a zis Maicii Domnului: Maica Domnului, arata-te a-mi fi mama! Si Maica Domnului i-a raspuns: arata-te a-mi fi fiica!!"

Arhim. Siluan Visan

vineri, 13 iulie 2012

Sfintii - Sfatuitorii nostri pe calea Mantuirii

ÎNAINTE-CUVÂNTARE   (la cartea “Din viata si din Duh“ scrisa de Fericitul Arhimandrit Sofronie de la Essex , tradusa de Parintele Rafail Noica pentru editia 2011)


«Avem nevoie de ajutor, avem nevoie de cei ce ne po­văţuiesc după Dumnezeu», scria Dorothei al Gazei în veacul al Vl-lea. În dorinţa lor de a-şi săvârşi chemarea originară, de a-şi afla calea inimii şi de a urca «scara cea sfântă» ce duce la Dumnezeu, oameni din toate păturile sociale şi-au căutat încă dintru începuturile creştinătăţii «îndrumători» în stare a-i călăuzi pe «calea cea strâmtă» a mântuirii. De-a lungul veacurilor, în căutarea unui sfat, a unei mângâieri sau a unei însuflări, bărbaţi şi femei au tot revenit la acea zicere iubită Părinţilor pustiei: «Avva, spune-mi un cuvânt». Dar al Duhului Sfânt, duhovniceasca părinţie este inima vie a Bisericii Dreptslăvitoare. Lanţ de aur al predaniei, ea ne aminteşte că trăirea creştină nu este religia unei cărţi, ci descoperirea tainei persoanei.
Strălucit martor al acestei descoperiri, Părintele Sofronie deosebeşte în învăţătura sa două feluri de cuvânt: cuvân­tul ce înştiinţează şi cuvântul ce împărtăşeşte. Cuvântul care informează şi cel care insuflă. Cuvântul «psihic», chiar cu subiect religios şi cuvântul «duhovnicesc», purtător al Duhului Sfânt, al continuei Cincizecimi ce nu este alta decât predania Bisericii nedespărţite, trupul lui Hristos.
Albie a harului dumnezeiesc, cuvântul «duhovnicesc» este rar. Susţinut de o riguroasă conştiinţă dogmatică, el nu este speculativ. Theologic, în înţelesul cel mai adânc, el nu se naşte din cărţi sau dintr-o cunoaştere teoretică, ci din nevoinţă şi rugăciune, din deşertare şi trăirea lui Dumnezeu. Căci nevoie este a ne deşerta de patimi şi de propria voinţă spre a ne putea umple de Duhul Sfant, izvorul a tot cuvântul adevărului. Nevoie este a chema Numele ce cuprinde toate numele, Iisus Hristos, a face să se pogoare mintea în tainiţa inimii, spre a pătrunde în nesfârşita tăcere unde Dumnezeu ne grăieşte şi de unde putem cu adevărat grăi inimii celuilalt. Nevoie este a străbate întunerecul propriului iad lăuntric, pentru a renaşte luminii nezidite ce luminează din Cuvântul întrupat.
Icoane vii ale lui Hristos, purtători ai Duhului Sfânt care grăieşte într’înşii, Părinţii duhovniceşti o dovedesc prin pilda lor. Singur cel ce a murit luişi şi a înviat în Hristos poa­te da naştere unui cuvânt care trezeşte la viaţă şi la slobo­zenia în Duh. Singur cel ce s’a cufundat în tăcere, «graiul veacului ce va să fie», după Sfântul Isaac Sirul, poate izvodi un cuvânt care să fie ecoul cuvântului originar al Cuvântului făuritor. Singur cel ce a văzut lumina cea adevărată, cel ce s-a pătruns de energiile Sale poate dovedi prezenţa lui Dumnezeu prin prezenţa sa şi prin cuvântul său.
 Maxime Egger - sursa Razboi intru Cuvant