Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu, a Sfantului Grigorie Palama

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Grigorie Palama

Fecioară Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup, știu cu adevărat că nu sunt vrednic, nici se cuvine ca eu, cel atât de desfrânat, să privesc cu ochii mei spurcați icoana ta, a Celei Preacurate, a celei ce ai și trupul, și sufletul, curate și nespurcate, și să o sărut cu buzele mele cele necurate și întinate sau să mă rog ție. Căci cu dreptate este ca, de mine, cel desfrânat, curăția ta să se îngrețoșeze și să mă urască. Dar, fiindcă Dumnezeu, pe Care L-ai născut, S-a făcut Om, ca să-i cheme pe cei păcătoși la pocăință, pentru aceasta, și eu, îndrăznind, mă apropii de tine, rugându-mă cu lacrimi.

Primește această mărturisire a greșalelor mele celor multe și grele și o du Unuia-Născut Fiului tău și Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv sufletului meu celui ticălos și necurat. Căci de mulțimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta la Dânsul și a cere iertare. De aceea, pe tine te pun solitoare și mijlocitoare.

Căci, dobândind daruri multe și mari de la Ziditorul și Dumnezeul meu, dar uitându-le pe toate și arătându-mă nemulțumitor eu, ticălosul, m-am alăturat dobitoacelor fără de minte și m-am asemănat lor. Aflându-mă sărac de fapte bune, bogat în patimi, plin de rușine, lipsit de îndrăzneala cea dumnezeiască și osândit de Dumnezeu, făcându-mă plâns îngerilor, de râs diavolilor și urâciune oamenilor, mustrat de conștiință și rușinat de lucrurile mele cele rele și înainte de moarte fiind mort, mai înainte de judecată de mine însumi fiind osândit și, mai înainte de osânda cea fără de sfârșit, muncit de deznădejde. Pentru aceea, dar, numai la al tău sprijin alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, eu, cel ce sunt dator cu nenumărați talanți, cel ce mi-am cheltuit avuția cea părintească în dezmierdări cu desfrânatele, cel ce m-am desfrânat mai mult decât desfrânata, cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase, cel ce m-am făcut mai nemilostiv decât bogatul, cel ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte și spurcate și străin de toată fapta cea bună.

Miluiește-mă pe mine, cel smerit, milostivește-te spre mine, cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel Ce S-a născut din tine și nimeni nu are putere, precum Tu, Maica lui Dumnezeu. Că toate le poți, ca ceea ce ești bună și mai presus de toată făptura și nimic nu-ți este ție cu neputință, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te întoarce de la suspinul meu, nu lepăda durerea inimii mele și nu-mi rușina năejdea mea cea întru tine, ci cu rugăciunile tale cele de Maică silind milostivirea ce nesilită a Fiului tău Cel bun și Dumnezeu, învrednicește-mă pe mine, ticălosul și nevrednicul robul tău, să-mi iau iarăși frumusețea cea dintâi, lepădând grozăvia patimilor; să mă slobozesc de păcat și să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceții celei trupești și să mă îmbrac în sfințenia curăției celei sufletești, să mor lumii și să viez faptei celei bune. Călătorind eu, călătorește împreună cu mine. Înotând pe mare, înoată împreună cu mine. Necăjit fiind, mângâie-mă. Împuținându-mă la suflet, îmbărbătează-mă. Îmbolnăvindu-mă, dăruiește-mi sănătate. Nedreptățindu-mă, izbăvește-mă. Năpăstuit fiind, ajută-mă. Primejduindu-mă spre moarte, apucă degrab de mă scoate. Vrăjmașilor celor nevăzuți, arată-mă totdeauna înfricoșător. Ca să cunoască toți cei ce mă asupresc cu nedreptate al cui rob sunt.

Așa, Stăpână Preabună, Născătoare de Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea cea ticăloasă și nu-mi rușina nădejdea mea cea întru tine, ceea ce ești, după Dumnezeu, nădejdea tuturor marginilor pământului. Stinge fierberea trupului meu, potolește viforul cel cumplit din sufletul meu, îmblânzește mânia cea amară, șterge din mintea mea trufia și mândria părerii celei deșarte. Împuținează în inima mea nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene și bântuielile cele de ziuă ale gândurilor celor necurate. Învață-mi limba să grăiască cele de folos, povățuiește-mi ochii să vadă curat, îndreptează-mi picioarele, ca să alerge fără de împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu, sfințește-mi mâinile ca să le ridic cu vrednicie către Cel Preaînalt, curățește-mi gura, ca să-l chem cu îndrăzneală „Tată” pe Dumnezeul Cel Sfânt, deschide-mi urechile mele, ca să aud simțitor și gânditor cuvintele Sfintelor Scripturi, cele ce sunt mai dulci decât mierea și fagurul și să viețuiesc după ele, întărit fiind de tine.

Dă-mi vreme de pocăință și de întoarcere a gândurilor. Ferește-mă de moarte năpraznică. Osândit fiind de conștiință, izbăvește-mă. Și mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărțirea sufletului de trupul meu cel ticălos, alinându-mi sila cea nesuferită, ușurându-mi durerea cea nespusă, mângâindu-mi strâmtorarea cea cumplită, izbăvindu-mă de fața cea întunecată a diavolilor, slobozindu-mă de cercarea cea nemilostivă a vameșilor celor din văzduh și a stăpânitorilor întunericului, rupându-mi înscrisele păcatelor mele celor multe, împrietenindu-mă cu Dumnezeu, învrednicindu-mă stării celei de-a dreapta la Judecata cea înfricoșătoare și făcându-mă moștenitor al bunătăților celor veșnice și nestricăcioase.

Această mărturisire o aduc ție, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecați, mângâierea sufletului meu, folositoarea și nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care primește-o cu blândețe și mă curățește de toată spurcăciunea trupului și a sufletului. Și mă învrednicește ca în veacul acesta de acum să mă împărtășesc fără de osândă cu Preasfântul și Preacuratul Trup și Sânge al Fiului tău și Dumnezeului nostru, iar în cel ce va să fie, fă-mă părtaș Cinei celei preadulci și cerești a desfătării Raiului, unde este locașul tuturor celor ce se veselesc, ca, dobândind eu aceste bunătăți, să slăvesc în vecii vecilor numele cel preacinstit și de mare cuviință al Fiului și Dumnezeului tău, Care îi primește pe toți cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare și chezășuitoare tuturor păcătoșilor. Că prin tine, Stăpână preabună și prealăudată, se mântuiește toată firea omenească, lăudându-L și binecuvântându-L pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea Preasfântă și deoființă, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 100-104.

Postare - Cristina David

Cum ne rugam lui Dumnezeu si Maicutei Domnului

Părinte, cum e cel mai bine să ne rugăm: cu voce tare, în şoaptă sau în gând? 

Potrivit „Învăţăturii de credinţă ortodoxă“, ne putem ruga în gând, cu glas tare sau chiar în amândouă felurile în timpul uneia şi aceleiaşi rugăciuni. Rugăciunea cu glas tare are însemnătatea ei: exteriorizează simţămintele lăuntrice ale omului şi face legătură cu ceilalţi fii ai Bisericii şi fraţi întru Hristos, întărind credinţa comună. Totodată, răscoleşte simţirea inimii şi sporeşte evlavia atât în cel care o rosteşte, cât şi în cel care o ascultă. Rostirea rugăciunii cu voce tare creşte de multe ori capacitatea de concentrare a celui ce o rosteşte şi, astfel, într-o formulare pregnantă, putem spune că numai în rugăciunea trăită fără risipire creştinul este în mod efectiv el însuşi. Este bine să ne rugăm în orice mod putem. Puterea şi acţiunea cuvântului rugăciunii nu depind în mod esenţial de modul în care este rostită, ci de faptul că omul „se aşază“ cu sufletul şi cu trupul înaintea lui Dumnezeu „liber de mânie şi de gând“. (I Timotei 2, 8).

Când împlineşte Dumnezeu rugăciunile noastre?

Răspunsul poate fi dat în mai multe chipuri. O cale sigură este atunci când rugăciunea noastră este însoţită de post, de milostenie şi viaţă fără prihană. Milostenia şi postul sunt aripi care înalţă rugăciunea. Aceste trei fapte bune – rugăciunea, postul şi milostenia – se întrepătrund şi se ajută între ele pentru folosul nostru. De asemenea, rugăciunile noastre sunt foarte repede ascultate când chemăm în ajutor pe Maica Domnului şi pe sfinţii lui Dumnezeu şi când aceste rugăciuni sunt făcute de mai mulţi credincioşi împreună. Părintele ceresc ascultă şi împlineşte rugăciunile noastre când stăm dinaintea Sa cu gândul neîmprăştiat, cu evlavie şi smerenie, cu încredere fiască, când alungăm din minte orice gând omenesc, orice grijă pământească şi orice pornire pătimaşă, venind în tainică comuniune cu El. Însă chiar dacă Dumnezeu nu împlineşte întocmai rugăciunile noastre, ele tot aduc roadă în suflet, făcându-l mai bogat, mai matur. Sub razele sfinte ale rugăciunii, sufletele noastre cresc, se înalţă şi pârguiesc în noi roade tainice.

sursa Ziarul Lumina

Repetă astăzi de multe ori: “Doamne, viaţa mea e în mâinile tale!“

“Maicuta Domnului ,viata mea e in mainile tale ! “

articol postat de Cristina David

Cât de mult ne iubește Maica Domnului! Din scrierile Cuviosului Siluan Athonitul

Iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei. Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă. Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. 

Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174)

Cateva cuvinte despre staretul Siluan, vazut si apreciat de Cuviosul Sofronie care a ajuns sa ii fie ucenic duhovnicesc prin anii '30. 

 

"La acea vreme renumele starețului Siluan nu era foarte mare. Erau bineînțeles și persoane, precum episcopul sârb Nicolae Velimirovici, cărora le plăcea să vorbească cu  Siluan și care vedeau în el un adevărat purtător al Duhului Sfânt, dar de multe ori acestea trebuiau să înfrunte batjocurile călugărilor și ale teologilor care se întrebau ce puteau găsi la el. „Până la sfârșit, simplitatea și smerenia starețului Siluan i-au acoperit sfințenia în ochii celor mai mulți” scria părintele Sofronie. O situație deloc surprinzătoare. Într-adevăr „credinciosul – adesea vreun nevoitor din pustie – poate apărea ca un jalnic sărac în aparența sa fizică, îmbrăcat în zdrențe, fără nici o apărare înaintea stăpânitorului acestei lumi, însă în ce privește duhul său lăuntric el poate fi cu adevărat mare. Împărăția căreia aparține după darul cel de Sus nu este a acestei lumi”. Cu alte cuvinte, pentru un observator din afară, care nu a făcut experiența Duhului Sfânt, se poate ca o ființă purtătoare a luminii necreate să nu aibă nimic special, nimic care să atragă atenția.

 Pe scurt, așa cum o va repeta adesea, Părintele Sofronie avea înaintea ochilor un exemplu evident al perfecțiunii umane la care omul este chemat, un ipostas care „înainta cu pas sigur către nepătimire”: „Era cu adevărat un om: chip și asemănare a Lui Dumnezeu”.

fragment din transcrierea conferintei sustinuta la Cluj de parintele Rafail Noica "S-a dus să-L vadă precum este." cu ocazia implinirii a 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013


Puteti urmari intreaga conferinta  aici :
 

articol alcatuit de Cristina David

Parintele Arsenie Boca - despre Maica Domnului

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost

instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de

fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată

zdroaba vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la Iisus, că vom

purta şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va

naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul

nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru

veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi o urmare a

Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De

mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul

Ei.

Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau

până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului. Tot aşa, pe lângă

orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei

puţini, e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin

multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce

asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe

Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe

greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor

şi vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?

Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva

care

nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între robii lui

Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan

Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui

Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea

sfintei Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VII-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica

Domnului, hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă

decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru

tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de

Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că

ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară ! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi:

Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."

(Arsenie Boca - Cuvinte Vii)