Sfântul Antonie cel Mare (251-356), “părintele monahilor”, este
considerat drept întemeietor al vieții călugărești, împreună cu Sfântul
Pahomie cel Mare. Prăznuirea numelui lui se face pe data 17 ianuarie. L-am sarbatorit Duminica ce a trecut, cu voia si binecuvantarea Domnului.
Mai jos redau un scurt fragment din frumoasa predica a parintelui Sofian Boghian
Frati
crestini, in fericita si lunga sa viata, plina de truda aspra si de
mare sfintenie, sfantul Antonie a scris putin, dar a invatat mult, nu
numai cu cuvantul, cat mai ales cu exemplul propriei sale vieti. Ca scrieri ramase de la el avem:"Invataturile despre buna purtare a oamenilor in 170 de capetete " care se gasesc in primul volum din Filocalie ; 40 de cuvinte si invavaturi cuprinse in Pateric
Invataturile lui sunt practice,
scurte si cu miez, izvorate din contactul lui direct cu realitatea
vietii duhovnicesti. Ele sunt o calauza plina de lumina si pentru noi
toti, cei de astazi, calauza si indemn spre imparatia cerurilor.
Cu ingaduinta dumneavoastra, vreau sa va citesc cateva cuvinte din
invataturile sale, ca sa va trezesc dorul de a le cauta si de a le citi
singuri, in casa si in singuratatea inimii dumneavoastra. Iata:
„Fa bine celui ce-ti face rau, si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni, ci deprinde-te cu rabdarea, cu blandetea si cu smerenia”.
„Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet imbunatatit: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Caci mintea cea iubitoare de Dumnezeu se face strajer treaz si opreste intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte”
Pe langa cele de mai sus voi adauga spre folos alte cateva cuvinte duhovnicesti ramase de la marele duhovnic si nevoitor pentru Hristos :
– Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta întotdeauna. Și orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi și ori în ce loc vei ședea, să nu te miști degraba. Acestea trei păzește-le și te vei mântui.
– Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Și am auzit glas zicându-mi: smerenia.
- Da-ti
seama ca trebuie sa te arati oamenilor neincetat. Dar prin purtarea cea
buna si prin fapte. Caci si bolnavii afla si cunosc pe doctorii
binefacatori si izbavitori, nu din vorbe, ci din fapte.
sursa : predica parintelui Sofian Boghiu Parintele Sofian Editura Bizantina 2007, Bucuresti
postare Cristina David