Iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.
Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava
Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi
neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea
măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală,
dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de
milostivirea ei. Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile,
nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei
în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege,
căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât
iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale
îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.
Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă.
Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei
îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele
de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte
pe toţi.
Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile
lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se
îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul
înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul
am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a
dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost
milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi
să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!”
Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra
sufletului meu.
Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar
sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş
putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine,
necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.
Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai
numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de
iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede
neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi
acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe
această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi
nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape
de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.
(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174)
Cateva cuvinte despre staretul Siluan, vazut si apreciat de Cuviosul Sofronie care a ajuns sa ii fie ucenic duhovnicesc prin anii '30.
"La
acea vreme renumele starețului Siluan nu era foarte mare. Erau
bineînțeles și persoane, precum episcopul sârb Nicolae Velimirovici,
cărora le plăcea să vorbească cu Siluan și care vedeau în el un
adevărat purtător al Duhului Sfânt, dar de multe ori acestea trebuiau să
înfrunte batjocurile călugărilor și ale teologilor care se întrebau ce
puteau găsi la el. „Până la sfârșit, simplitatea și smerenia starețului
Siluan i-au acoperit sfințenia în ochii celor mai mulți” scria părintele
Sofronie. O situație deloc surprinzătoare. Într-adevăr „credinciosul –
adesea vreun nevoitor din pustie – poate apărea ca un jalnic sărac în
aparența sa fizică, îmbrăcat în zdrențe, fără nici o apărare înaintea
stăpânitorului acestei lumi, însă în ce privește duhul său lăuntric el
poate fi cu adevărat mare. Împărăția căreia aparține după darul cel de
Sus nu este a acestei lumi”. Cu alte cuvinte, pentru un observator din
afară, care nu a făcut experiența Duhului Sfânt, se poate ca o ființă
purtătoare a luminii necreate să nu aibă nimic special, nimic care să
atragă atenția.
Pe scurt, așa cum o va repeta adesea, Părintele Sofronie avea înaintea ochilor un exemplu evident al perfecțiunii umane la care omul este chemat, un ipostas care „înainta cu pas sigur către nepătimire”: „Era cu adevărat un om: chip și asemănare a Lui Dumnezeu”.
fragment din transcrierea conferintei sustinuta la Cluj de parintele Rafail Noica "S-a dus să-L vadă precum este." cu ocazia implinirii a 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013
Puteti urmari intreaga conferinta aici :
articol alcatuit de Cristina David
