Sfantul Irineu -VIATA
Din scrisoarea pe care o trimite vechiului sau coleg
Florinus, din care un fragment important s-a pastrat la Eusebiu, reiese
ca Sf. Irineu si-a petrecut o parte din copilarie la Smirna, pe langa
Sf. Policarp, din ale carui invataturi si fapte se impartasea. Nu se
cunoaste precis data nasterii lui - intre 115-140. A fost ucenicul Sf.
Policarp, adica a unuia din cei mai mari si mai cu prestigiu Parinti
apostolici. De la Policarp, Sf. Irineu a invatat o ortodoxie
ireprosabila, dragoste pentru Traditie si ravna impotriva ereziilor.
E contemporan cu multi apologeti ai veacului al
II-lea din Asia Mica: Meliton de Sardes, Rodon, Miltiade, Claudin,
Apolinarie. Din opera lui Papias a luat doctrina milenarista. Sf. Irineu
pomeneste deseori pe asa numitii "presbiteri", contemporani cu barbatii
apostolici si dintre care unii i-au cunoscut pe cativa dintre Sf.
Apostoli. Nu se stie bine cum Sf. Irineu a ajuns la Lyon. S-a zis, poate
cu dreptate, ca el a fost luat de Sf. Policarp cu ocazia vizitei
acestuia la Roma, in 155, si a ramas, probabil, aici la scoala Sf.
Justin, de unde a trecut in Galia. In vremea persecutiei de la Lyon, in
177-178, marturisitorii de aici il trimit pe Sf. Irineu cu o scrisoare
catre episcopul Romei, Eleuter, in legatura cu problema montanista. In
aceasta scrisoare, Sf. Irineu e recomandat de confesori ca "frate si
tovaras" al acestora, "ravnitor al Testamentului lui Hristos" si ca
"preot al Bisericii". La intoarcerea sa de la Roma, Sf. Irineu este ales
episcop al Lugdunului, in locul lui Fotin, incununat cu moarte
martirica, la 177-178.
Trei mari serii de fapte caraterizeaza viata Sf. Irineu:
1. lucrarea misionara de convertire a popoarelor pagane din sudul Galiei, pe o raza destul de mare in jurul Lugdunului;
2. lupta impotriva gnosticismului;
3. straduinte pentru impacarea Bisericilor din Asia
reprezentate de episcopul Policarp al Efesului, cu episcopul Victor al
Romei, in problema datei Pastilor.
Irineu isi purta cu adevarat numele si prin
caracterul sau, era un facator de pace. El indemna pentru pace si
predica pacea, scriind nu numai lui Victor, ci si diferitilor altor
conducatori bisericesti. O traditie destul de tardiva, vrea ca Sf.
Irineu sa fi murit martir pe la 202, adica in timpul domniei lui
Septimiu Sever. E curios ca martiriul Sf. Irineu nu e pomenit de oameni
ca Tertulian, Ipolit, Eusebiu. Probabil ca, in masacrul general la care
au fost supusi crestinii din Lyon, moartea episcopului Irineu n-a avut
mare rasunet.
Caracterizare.
Sf. Irineu este unul din cei mai de seama Parinti ai Bisericii.
El e creatorul teologiei crestine in Biserica apuseana.
El a fost unul din ganditorii cei mai adanci ai
primei perioade patristice. El a pus si a dezbatut toate marile probleme
ale teologiei, dand solutiile cele mai practice. Hristologia, cu teoria
recapitularii si a Sf. Euharistii e centrul teologiei sale.
El e marele sustinator al valorii si sensului
Traditiei in Biserica crestina. E unul dintre marii realisti in teologia
crestina prin: realismul trupului Mantuitorului, realismul euharistie,
realismul pacatului, realismul desavarsirii.
Teologia sa nu este absolut ireprosabila: expresii
subordinatianiste in domeniul Sf. Treimi, hiliasmul etc, dar are meritul
de a fi creat sau adancit capitole sau formule noi in teologie:
indumnezeirea omului, recapitularea, perihoreza, paralelismul Eva-Maria,
importanta Traditiei, drepturile demonului, teoria lui facere si fieri,
specificul lucrarii Sf. Duh.
Sf. Irineu a dat o lovitura mortala gnosticismului.
El a criticat, foarte informat si cu o rara patrundere, toate sistemele
gnostice cunoscute pana la el. El e izvor principal pentru toti
scriitorii antignostici dupa el.
Sf. Irineu a facut misiune printre paganii din jurul
Lugdunului, pe care i-a crestinat. Unele dintre orasele de Sud ale
Frantei il socotesc ca aducatorul crestinismului la ele.
El a facut mereu legatura intre crestinismul de Apus
si cel de Rasarit cu ocazia neintelegerilor iscate cu privire la data
sarbatoririi Pastelui.
Sf. Irineu e unul dintre primii creatori ai
filocaliei crestine. Omul se desavarseste prin lucrarea Sf. Duh, Care,
incetul cu incetul, ii reda chipul si asemanarea cu Dumnezeu.
Cititi intreg articolul aici : http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/parinti-scriitori-bisericesti/sf-irineu-81400.html