30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat - apostolul românilor

Despre Apostolatul Sfantului Andrei si propovaduirea Evangheliei in multe tinuturi intre care si Scythia (teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra)

 

 

 In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului

 Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre.

Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de “Scitia” (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).

Anexarea acestui teritoriu – inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.
De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei († 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria († 254). Iata ce scria Eusebiu: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia…”. De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si “scitii” au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii.

In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol “a predicat in Pont, Tracia si Scita”. In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie.
Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) “in pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.

 

 Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa "Viata si petrecerea sfintilor",scria ca:


“Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat”. *

 

 Sfântul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lânga Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".

 

 

Cuv.Serafim Rose: Sfintii Parinti – calauza sigura spre adevaratul Crestinism

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit voua cuvîntul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au incheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa… Nu vă lăsaţi furaţi de invăţăturile străine cele de multe feluri. (Evrei 13:7,9)

 Dintr-un articol mai lung scris de Cuviosul Serafim Rose - in care ne vorbeste despre cine sunt acesti parinti sfinti si de ce este atat de important ca sa le citim lucrarile care cuprind invataturi duhovnicesti de un pret inestimabil pentru cei care doresc sa-si imbogateasca sufletul - am ales spre postare doar partea de inceput care  face o introducere bine inchegata , de fapt un sumar - al ideilor ce urmau a fi expuse in continuare.
Parintele Serafim Rose de la Manastirea Platina din California, el insusi se numara astazi intre acei fericiti traitori in Hristos Domnul care ne-a indrumat pe calea Crestinismului adevarat , ajungand un punct de reper in vremurile prezente pentru intreaga ortodoxie , atat prin felul sau de a gandi cat si prin felul sau de a trai cat a fost in lume.

"Nu a existat niciodată un asemenea veac al falşilor invăţători precum acest jalnic secol al 20-lea, atît de bogat în jucărioare lumeşti şi atît de sărac în cele ale minţii şi sufletului. Orice părere imaginabilă, chiar şi cea mai absurdă, chiar şi dintre cele respinse pînă mai deunăzi de toţi oamenii civilizaţi – acum îşi găseşte susţinerea şi propriul ei „învăţător”. Cîţiva dintre aceşti învăţători dovedesc sau făgăduiesc „puteri spirituale” şi false minuni, precum o fac unii ocultişti şi „harismatici”; dar majoritatea acestor învăţători contemporani nu oferă nimic mai mult decît un amestec slab de idei nedigerate pe care le-au primit „din văzduh”, ca din partea unor „înţelepţi” (sau „inţelepte”) ce se auto-întituleaza astfel, ce socotesc a cunoaşte mai mult decît toţi cei din vechime, doar prin simplul fapt că vieţuiesc în „iluminatele” noastre vremuri moderne. Prin urmare, filosofia are o mie de şcoli, şi „creştinismul” o mie de secte. Unde poate fi găsit în toate acestea adevărul, dacă mai poate fi găsit cu adevărat în vremurile noastre atît de rătăcite?

Doar într-un singur loc poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, provenind de la Dumnezeu Însuşi, neîmpuţinat de-a lungul veacurilor şi mereu proaspăt, unul şi acelaşi în toţi cei care Îl propovăduiesc cu adevărat, purtînd spre mîntuirea cea veşnică pe cei ce Îl urmează. Acest loc este Biserica Ortodoxă a lui Hristos, izvorul este Harul Prea-Sfîntului Duh, şi învăţătorii cei adevăraţi ai predaniei dumnezeieşti, ce îşi are obîrşia în acest izvor, sunt Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.

Vai! Cît de puţini dintre creştinii ortodocşi ştiu aceasta, şi cîţi ştiu îndeajuns pentru a gusta din acest izvor! Cît de mulţi din ierarhii contemporani îşi poartă turmele nu pe păşunile cele adevărate ale sufletului, Sfinţii Părinţi, ci către căile pierzătoare ale înţelepţilor moderni ce făgăduiesc ceva „nou” şi se străduie să-i facă pe creştini a uita învăţătura cea adevărată a Sfinţilor Părinţi, o învăţătură care – este prea adevărat – se găseşte într-un dezacord deplin cu ideile false ce stăpînesc vremurile moderne.

Învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinti nu aparţine unei epoci, fie ea „veche” sau „modernă”. A fost transmisă prin succesiune neîntreruptă din vremea lui Hristos şi a apostolilor Săi, pînă în ziua de azi, şi nu a existat niciodată o perioadă în care să fie nevoie a redescoperi o învăţătura patristică „pierdută”. Chiar şi cînd mulţi dintre creştinii ortodocşi s-au îndepărtat de această învăţătură (cum este cazul, de pildă, în zilele noastre), adevăraţii ei reprezentanţi au transmis-o mai departe celor ce însetau să o primească. Au existat mari veacuri patristice, cum este epoca plină de strălucire a celui de al patrulea secol, şi au existat perioade de decădere a conştiinţei patristice în randul creştinilor ortodocşi; însă nu a existat nicicînd vreo perioadă, de la întemeierea Bisericii lui Hristos pe pămînt, în care tradiţia patristică să nu călăuzească Biserica; nu a existat nici un secol fără Sfinţii săi Părinţi. Sf. Nichita Stithatul, ucenicul şi biograful Sf.Simeon Noul Teolog, scria: „S-a ingăduit de către Dumnezeu ca din generaţie în generaţie să nu înceteze pregătirea de către Sfîntul Duh a proorocilor şi prietenilor Săi pentru rînduiala Bisericii Sale.”

Cel mai instructiv este pentru noi, creştinii cei de pe urmă, să ne călăuzim şi să ne inspirăm de la Sfinţii Părinţi ai vremurilor noastre, cei ce au trăit în condiţii asemănătoare cu ale noastre şi, totuşi, au păstrat nestricată şi neschimbată aceeaşi învăţătură mereu proaspătă, care nu aparţine unei vremi sau unui neam, ci tuturor vremurilor pînă la sfîrşitul lumii, şi pentru întregul neam al creştinilor ortodocşi."

 http://paterika.wordpress.com

Despre Sfinti si Sfintenie - Parintele Dumitru Staniloae

Părintele Dumitru Stăniloae despre Sfinţi şi Sfinţenie 

“Sfintii sunt remarcabili nu ca niste eroi sau specialisti pe care este greu sa ii inlocuiesti, ci prin aceasta forta spirituala, prin forta iubirii, a rugaciunii pentru oameni care este in ei, mai mult decat prin faptele lor. Nu fapta umana in sine, ci puterea lui Dumnezeu care straluceste in faptele lor si din ei insisi, ii face transparenti lui Dumnezeu, Care face sa iradieze capacitatile lor umane inradacinate in lumina dumnezeiasca. Sfintenia este manifestarea indumnezeirii omului. Importanta minunilor tine de faptul ca ele sunt semne ale transparentei, ale luminii, ale bunatatii lui Dumnezeu aratate in sfinti. Bunatatea este o forta penetranta care depaseste forta legii. Sfantul iradiaza lumina lui Hristos Cel inviat. Sfintenia este totdeauna o iradiere a lui Dumnezeu Care S-a aratat pe Sine mai presus de legi in Cel inviat si care este si cu noi intr-o lepadare de Sine, intr-o participare la suferintele noastre. De aceea, aceasta participare isi gaseste sensul culminant in bucuria Invierii. Sfintii traiesc in viata lor pamanteasca transparenta Invierii care desavarseste legile naturii. (…) Sfintii arata in viata lor sfintenia lui Dumnezeu. Ei sfintesc in ei insisi numele lui Dumnezeu prin rugaciune, apoi il arata in mod transparent prin purtarea lor.

Crestinii se uita in calendar pentru a vedea care este sfantul zilei si ii aduc rugaciuni. In acea zi ei isi aseaza viata sub obladuirea sfantului si cauta sa imite cum pot virtutile acestui sfant, simtindu-se ocrotiti de rugaciunile lui. Sunt venerati de asemenea si cei care au murit in sfintenie, care au facut totul pentru dainuirea Bisericii, care si-au dat viata pentru Dumnezeu, au iradiat in lumina lui Hristos si ne-au lasat prin aceasta o Biserica vie. Fara sfintii din trecut, Biserica n-ar fi ceea ce este, n-ar putea dainui. Traditia vie si prin aceasta Biserica insasi nu se poate mentine fara o succesiune a sfintilor. “Aduceti-va aminte de inaintasii vostri” (Evr 13,7), spune Sfantul Apostol Pavel. Este recunostinta pentru toti cei care ne-au transmis Evanghelia.

Viata Bisericii nu a fost niciodata intrerupta pentru a reincepe din nou. Sfintii sunt importanti si prin ceea ce ne transmit: si anume Biserica vie, in spiritualitatea ei, in forta sa spirituala si exemplul lor. Ii veneram pentru ca sunt plini de Dumnezeu. Sunt oameni care au atins culmile cele mai inalte ale indumnezeirii. Se intereseaza de uman asa cum se intereseaza de Hristos; sunt impreuna cu Hristos asa cum sunt ingerii. Se spune ca, impreuna cu Hristos, ingerii au si ei un mare interes pentru mantuirea noastra. Sfintii, care sunt si oameni, o fac cu atat mai mult. Despre ei Sfantul Pavel spune ca nu vor avea fericirea deplin decat impreuna cu noi, cand vom fi cu totii impreuna. Ei se roaga pentru noi. Iar cand ne rugam pentru vrajmasi, ei se roaga cu si mai multa osardie. De aceea cerem rugaciunile lor.
Exista trei aspecte ale acestei cinstiri: le suntem recunoscatori pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de indumnezeire si pentru rugaciunile lor pentru noi. De aceea spunem totdeauna: “Sfinte… roaga-te pentru noi!” Nu le cerem mantuirea. Doar Maicii Domnului i-o cerem, spunand: “Mantuieste-ne pe noi.” Nu este vorba de mantuire in sensul in care ne-a dat-o Hristos, dar in viata noastra exista atatea greutati, incat o rugam sa ne ajute, sa ne dea posibilitatea sa lucram pentru mantuirea noastra. Ea ne mantuieste in virtutea unirii ei desavarsite cu Fiul Sau, Mantuitorul nostru.
In aceasta consta cultul sfintilor care iradiaza, fiindca iradierea lor ajunge pana la noi. Nu credem ca exista doua Biserici, o Biserica pamanteasca si o Biserica cereasca. Exista o singura Biserica care se prelungeste de pe pamant in cer. Nu suntem rupti de viata pamanteasca pentru ca avem privirile indreptate, concentrate spre cer. Inaintam spre lumea de dincolo luptand aici pentru a ajunge acolo incununati de prezenta lui Hristos, a Duhului sfant in noi. Aici crestem, aici trebuie sa lucram, chiar si in viata sociala, in perspectiva vietii de dincolo. Fara viata pamanteasca nu putem creste. Este ceea ce fac sfintii. Facand voia lui Dumnezeu, ei traiesc “pe pamant ca in cer“.

(Din: Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae. “Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica“, cap III, spicuiri (pag. 62-64), Editura Deisis, Sibiu) via razbointrucuvant.ro

NOTA - Parintele Staniloae , cat timp a trait impreuna cu noi in lume, a fost un om cu o personalitate plina de blandete si bunatate , preocupat intreaga lui viata de apropierea de Dumnezeu si de a impartasi altora din trairile lui deosebite petrecute  atunci cand comunica la nivel sufletesc cu Tatal ceresc. Dar nu numai , el citise vietile si invataturile sfintilor parinti in vremea cat tradusese impreuna cu Parintele Arsenie Boca comoara de pret a Ortodoxiei : Filocalia. Intelesese ca acel care vrea sa-L urmeze pe Mantuitorul avea nevoie de o intelegere atotcuprinzatoare a vietii in Hristos Domnul , viata inaltatoare a sufletului pe care sfintii parinti o traisera din plin. Iar acest lucru se poate face numai citind exemplele vii oferite in scrierile lor. 

Marele teolog roman ajunsese la concluzia de nezdruncinat că gândirea , trairea şi simţirea Sfinţilor Părinţi este forma cea mai inalta a vietii crestine. Am fost fericita si binecuvantata sa-l cunosc foarte bine pe Parintele Staniloae care fusese cel mai bun prieten al Preotului martir Ilarion Felea (unchiul mamei) care decedase la Aiud in 1961. Ne vizita adesea impreuna cu sotia dansului , il intalneam copil fiind, la dansii acasa si cu aceste ocazii am putut sa simt frumusetea sufletului sau si trainicia credintei . Chipul sau luminos imi staruie si acum in minte si parca ii aud vocea domoala istorisind cate o intamplare mai deosebita. Voi incheia scurta mea interventie citand dintr-o lucrare a Parintelui , deci cu propriile sale cuvinte referitoare la ceea ce am scris mai sus.

“De aceea se pune atâta preţ în scrierile Filocaliei pe baza gândurilor. Patimile pot fi topite şi faptele externe pot fi îmbunătăţite numai după ce omul s-a deprins să-şi urmărească atent orice gând, ca dacă e rău, să-l alunge îndată sau să-l cureţe şi să-l îmbrace în pomenirea lui Dumnezeu. Când astfel toată desfăşurarea vieţii lăuntrice se va face curată, luminoasă, bună, pătrunsă de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevărat şi în viaţa externă şi slobod de patimi. De aici înainte va creşte în dragostea de semeni şi va cunoaşte tot mai mult tainele adânci ale vieţii spirituale, pătrunzând în centrul de lumină şi de fericire dumnezeiască.

Dar până atunci, trebuie să ne conducem viaţa sufletului după prescripţiile cele mai precise, cele mai amănunţite, în chipul cel mai statornic. Sfinţii Părinţi sunt maeştrii neîntrecuţi într-o ştiinţă, pe care noi am lăsat-o să ne fie răpită, în ştiinţa sufletului, care e cea mai scumpă realitate după Dumnezeu, şi cunoştinţa aceasta a lor ne-o pun la dispoziţie în aceste scrieri.” (Pr.Prof.Dumitru Stăniloae – Cuvânt înainte la Filocalia, vol.II).

Cristina David

Cuvânt pentru Psalm - Sf Efrem Sirul

Al Prea Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui nostru Efrem Sirul,

Cuvânt pentru Psalm (din Tomul al 3-lea, fila 37.)

Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită. Psalmul pe târguri le înţelepţeşte, al celor noi începători învăţătură de buchie, al celor sporiţi creştere, al celor desăvârşiţi întărire, glas al Bisericii. Acesta pe praznice le străluceşte, acesta pe întristarea cea după Dumnezeu o zideşte. Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.
Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

Psalmul este bucurie a iubitorilor de Dumnezeu. Acesta pe grăirea deşartă o surghiuneşte, pe râs îl domoleşte, pe judecată o pomeneşte, pe suflet către Dumnezeu îl deşteaptă, împreună cu Îngerii dănţuieşte. Unde este psalmul cu umilinţă, acolo este şi Dumnezeu cu Îngerii; iară unde sunt cântările celui străin, acolo este urgia lui Dumnezeu, şi vaiul este răsplătirea râsului. Unde sunt sfinţitele cărţi şi citirile, acolo este veselie a drepţilor şi mântuire a auzitorilor, iară unde sunt alăute şi hore, acolo întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznicul diavolului. O, ce viclenie rea şi aflări ale diavolului! Cum prin meşteşug pe fiecare îl împiedică, şi îl amăgeşte, şi îl pleacă să facă pe cele rele, ca pe nişte bune! Astăzi cu părere cântă psalmi, şi mâine cu sârguinţă joacă. Astăzi sunt creştini, şi mâine păgâni. Astăzi bine lăudaţi, şi mâine elini. Astăzi robi ai lui Hristos, şi mâine împotrivitori ai lui Dumnezeu. Nu vă amăgiţi; nici un rob la doi domni nu poate să slujească, după cum este scris: nu puteţi lui Dumnezeu a sluji şi împreună cu diavolul a dănţui. Ca nişte adevăraţi robi ai lui Hristos să-I slujim Lui, Lui să ne închinăm, lângă Dânsul să îngăduim, lângă Dânsul să rămânem până la răsuflarea cea mai de pe urmă şi să nu ne plecăm balaurului, căci ca un leu răcnind înconjoară căutând pe cine să înghită, pe cine să amăgească, căruia staţi-i împotrivă ca nişte tari ostaşi ai lui Hristos, slujindu-I  Lui şi dorindu-L.

Nu astăzi să cânţi psalmi, şi mâine să dănţuieşti. Nu astăzi să te pocăieşti de păcatele tale, şi mâine să joci spre pierirea ta. Nu astăzi să citeşti, şi mâine să lăutăreşti. Nu astăzi să te înfrânezi, şi mâine să te apropii aicea şi acolo împrejur purtându-te, şi de toţi batjocorindu-te. Nu, fraţilor, nu aşa să pierdem vremea mântuirii noastre, jucând şi batjocorindu-ne.
Fă-te ca un bun lucrător de pământ, lucrând şi păzind. Să nu socoteşti ca nişte rele, frate, pe merindele vieţii celei veşnice, să nu lepezi mâncarea cea uscată, să nu te depărtezi de priveghere, să nu te leneveşti de culcarea pe jos, să nu părăseşti cântarea de psalmi; că acestea şi cele asemenea acestora, la viaţă şi la bucurie şi la veselie şi la odihna veşnică te vor trimite pe tine. Iubeşte tăcerea despre vorbirea cea rea. Vorbirile mirenilor pe minte de la Dumnezeu o depărtează. (fragment din scrierile Sfântului Efrem Sirul -sec.IV după Hristos- mare dascăl al pocăinţei, prăznuit de Biserica Ortodoxă, în fiecare an,  pe 28 ianuarie)

Sf. Vasile cel Mare „Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”

Sf. Vasile cel Mare

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare”[1]. De aceea a fost scrisă de Duhul pentru toţi oamenii, ca fiecare să luăm, din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru pro­pria noastră boală. Că spune Scriptura : «Tămăduirea va pune capăt marilor păcate»[2]. Altele ne învaţă Profeţii, altele Cărţile istorice, al­tele Legea şi altele felul de sfătuire al Proverbelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate : profeţeşte cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viaţă, ne învaţă cele pe care trebuie să le facem. Şi, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învăţături bune, dând fiecăruia, după sârguinţa lui, ce i se potriveşte. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală într-un cuvânt, în­depărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor; şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă, sădind în suflet gând plin de înţelepciune.

Duhul cel Sfânt a văzut că neamul omenesc este greu de îndrumat spre virtute şi că noi, din pricina înclinării spre plăcere, neglijăm cu totul vieţuirea cea dreaptă. De aceea ce face ? A unit dogmele cu plă­cerea cântatului, ca, odată cu dulceaţa melodiei, să primim pe nesim­ţite şi folosul cuvintelor de învăţătură ; face la fel ca doctorii cei în­ţelepţi ; aceştia adeseori ung de jur împrejur cu miere paharul în care dau bolnavilor fără poftă de mâncare doctorii mai amare. Pentru a-ceasta, dar, ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sânt copii cu vârsta sau cei care sânt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt îşi instruiesc sufletul. Că n-a plecat de la biserică cineva din cei mulţi şi trândavi păstrând cu uşurinţă în minte vreo poruncă apostolică sau profetică ; dar cuvin­tele psalmilor le cântă şi acasă şi le fredonează şi în piaţă. Dacă unul, din cei care se sălbăticesc cumplit din pricina mâniei, intră în biserică, ei bine, când începe să se cânte psalmul, atunci, datorită melodiei, pleacă din biserică cu sălbăticia sufletului potolită.

Da, psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, îm­pacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ? Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun : dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pen­tru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea prun­cilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foar­te potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tris­teţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de pia­tră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc.

Sf. Vasile cel Mare

„Tâlcuire duhovnicească la Psalmi”

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române

Sfantul Paisie de la Neamt - sarbatorit in 15 noiembrie

Sfântul Paisie de la Neamț.

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.



Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Ulterior, se retrage in Tarile Romane intre anii 1743 si 1746, stabilindu-se mai intai la schiturile Dalhauti, Traisteni, apoi la Carnu, schituri ce se aflau sub indrumarea duhovniceasca a staretului Vasile de la Poiana Marului. Aici invata limba romana, deprinde rugaciunea inimii, precum si celelalte practici ale vietii contemplative, iar in anul 1746 ajunge la Muntele Athos, unde primeste schima mica de la staretul Vasile de la Poiana Marului (1750), sub numele de Paisie.

Se stabileste apoi la Manastirea Pantocrator, unde este hirotonit preot de catre episcopul Grigorie si intemeiaza o obste monahala in Schitul ‘Sfantul Prooroc Ilie’, unde se nevoieste pana in vara anului 1763, adunand in jurul sau 64 de calugari romani, ucraineni si rusi. In vara aceluiasi an, mitropolitul Moldovei, Gavriil, a incuviintat ca Paisie, impreuna cu ucenicii sai, sa vina din nou in Moldova, de data aceasta la Manastirea Dragomirna, pentru a revigora viata monahala de aici, cu experienta dobandita in Sfantul Munte.

Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului.

Cuvîntul 1. Scurtă expunere a gîndurilor care îndeamnă la pocăinţă

Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a fă­cut om şi a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfînta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru pă­catele tale.



Amanand însă an cu an, lună cu lună şi zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăieşti din toată inima şi nu vei găsi pe cineva să te compăti­mească; o, cu cîte chinuri vei începe să te căieşti, dar fără folos. Avînd putinţă să săvîrşeşti astăzi o faptă bună nu amîna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noap­tea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică. As­tăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suf­lete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvîrşirii fapte­lor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi.

Puteti citi textul intreg aici :

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/11/15/sfantul-paisie-de-la-neamt-cuvinte-trezitoare-de-mare-folos-pentru-inceputul-postului-gandul-la-moarte-astazi-este-timpul-pocaintei/

SFANTUL IOAN GURA de AUR - 13 noiembrie - Sarbatorirea celui mai mare predicator crestin

Din Invataturile marelui predicator si teolog

Calea ce duce spre viata este plina de greutati

Nu-i vedeti pe temniceri ca de multe ori, cand s-au lasat prada somnului pentru putina vreme, nu s-au folosit deloc de multa lor atentie? Pentru ca in acea mica perioada de timp s-a distins totul, de vreme ce le-au dat hotilor mare prilej sa fure. Caci asa cum noi nu-i privim pe hoti in felul in care ne pandesc ei, la fel si diavolul, mai mult decat toti, ia seama la noi si sta la panda si scrasneste din dinti. Deci sa nu ne lasam prada somnului, sa nu spunem despre unul sau altul ca nu sunt in stare de asa ceva, pentru ca de multe ori ne-au furat cei de la care nu ne asteptam.

 Asa se intampla si cu rautatea. De unde nu ne asteptam, de acolo ne vine pieirea. Sa ne ingrijim cu atentie de toate, sa nu ne imbatam si nu vom adormi, sa nu vietuim in dezmierdari si nu ne va rapi somnul. Sa nu poftim peste masura cele dinafara si vom fi cu luare-aminte. Sa fim atenti in tot locul si precum atunci cand mergem pe franghia intinsa, nu este cu putinta sa fim nepasatori catusi de putin, pentru ca putinul acela provoaca un mare rau si odata alunecand cineva, cade degraba si moare, la fel nici aici nu putem fi nepasatori. 
  

 “Întraţi prin poarta cea strâmtă, că largă e poarta şi lată calea carea duce în perire şi mulţi sânt carii într printr-însa. Că strâmtă easte poarta şi îngustă calea carea duce în viiaţă şi puţini sânt carii o află pre dânsa”

(Biblia de la Blaj 1795)

Mergem pe calea cea stramta, care este inconjurata de amandoua partile de prapastii si pe care nu putem sa tinem picioarele unul langa altul. Vezi cat de mare atentie trebuie sa avem? Nu privesti la cei care merg pe astfel de cai cum nu-si stapanesc doar picioarele, ci si ochii? Caci daca el se hotaraste sa priveasca in cealalta parte a prapastiei, chiar daca piciorul lui sta pe piatra, din pricina adancimii prapastiei, ochiul sufera o tulburare si tot corpul a fost aruncat in prapastie. Prin urmare, toata fiinta ta trebuie sa ia seama la mers. De aceea, si Sfanta Scriptura spune: “Nu te abate nici la dreapta, nici la stanga” (Pilda 4, 27).

Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul

Anul 2012 este anul declarat de către Patriarhia Română “An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”   Un mare sfânt, vindecător al bolnavilor, este Sfântul Ierarh Nectarie din Egina.

Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina este cunoscuta mai ales pentru pastrarea in mareata ei biserica a Moastelor Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul. Recent canonizat de catre Biserica Ortodoxa a Greciei, Sfantul Nectarie a fost episcop de Pentapole si ctitor al Manastirii “Sfanta Treime” din insula Eghina.

In insula Eghina se ajunge numai cu vaporul, care face curse zilnice. Odata ajunsi in insula, la manastirea Sfantului Nectarie se poate ajunge cu masina sau cu autobuzul, care pleaca din Eghina si ajunge in partea opusa a Muntelui Palaiochora.

 

 

Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiți și mai câutați sfinți de către toți credincioșii din Grecia de astăzi. Pe lângă faptul că este un sfânt contemporan, un sfânt al secolului nostru, el atrage îndeosebi prin mulțimea minunilor săvârșite, atât în timpul viețuirii sale, cât si după adormirea sa întru Domnul.

Foarte mulți credincioși care au venit de-a lungul vremii să se închine la Sfintele sale Moaște, aflate la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, au plecat vindecați sufletește și trupește. Vestea acestor fapte minunate a depășit demult granițele pământului elen. Astăzi mii de credincioși din țările ortodoxe și chiar din Occident, vin cu evlavie să găsească aici un liman izbăvitor.

Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele Sfântului se mai găsesc la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nectarie din Coslada (Madrid), Biserica Sfantul Gheorghe din Toronto – Canada, The Orthodox Community of Agios Nectarios – Londra, Manastirea Rakovica din Belgrad – Serbia şi la Biserica Sfantul Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord).

 

Sfântul Nectarie din Eghina este până în ziua de azi unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din Grecia dar nu numai. Numele său este pomenit mai ales în rugăciunile celor bolnavi, suferinzi, îndureraţi. Dumnezeu, prin grija Lui, rânduieşte oameni care ajung la sfinţenie şi apoi ne sunt exemple vii şi ajutor pentru noi. Viaţa Sfântului Nectarie este un îndemn de a părăsi păcatul, un îndemn de a ne schimba viaţa, un îndemn de a dori să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, şi de a ajunge să ne sfinţim şi noi, după cuvântul Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este”( Matei 5,48).

 

           Unul din locurile pe care Sfantul Nectarie si-a dorit sa le binecuvanteze in chip deosebit este si Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Aici, intr-o racla asezata intr-un baldachin, in pronaos, se afla o particica din moastele sale: prin aducerea acestui dar binecuvantat, aceasta manastire a devenit Eghina romaneasca. Pentru aceasta sta dovada multimea de credinciosi care vin sa se inchine la sfintele moaste, si primesc ajutor pe masura credintei lor.

Doua minuni ale Sfantului Nectarie in Romania

Un monah operat de Sfantul Nectarie

Un monah tanar din Romania a fost diagnosticat cu mai multe boli grele: hepatita activa, colecist alungit, gastrita cronica, ulcer duodenal, reflux gastroesofagian, pietre la fiere si colon iritabil. Intampinand mari greutati in a manca si a munci, dupa doi ani de internari si analize, monahul a venit la un spital din Bucuresti, unde, in urma analizelor, a fost programat pentru o dubla operatie, la fiere si la stomac.
Stiind despre Moastele Sfantului Nectarie, aflate la Manastirea Radu Voda, monahul a mers sa se inchine si sa se roage pentru ajutor. Simtind o mangaiere deosebita din partea sfantului, monahul a plecat spre casa, simtindu-se inca foarte rau. A doua zi, insa, nici semn de durere, nicaieri.

Untdelemn din candela Sfantului Nectarie

Dintr-o data, unei doamne in varsta, din Bucuresti, i s-a facut rau si a cazut pe strada. Scuipand cheaguri de sange si aproape pierzandu-si cunostinta, femeia a fost dusa de urgenta la spital. La spital, dupa cinci zile petrecute conectata la aparate, in urma consultatiei, s-a rostit un diagnostic multiplu: ulcer gastric duodenal, cu crater de natura maligna; hemoragie digestiva, cu anemie post hemoragica 6; infarct miocardic.
In urma unui consult amanuntit si a mai multor ecografii, femeia a fost programata pentru o interventie chirurgicala urgenta. Intre timp, femeia a mers la Manastirea Radu Voda, unde venea adesea, spre a se inchina Sfantului Nectarie si a-i saruta cinstitele Moaste. Spunand unui parinte durerea in care se afla, ea a primit o sticluta cu untdelemn din candela Sfantului Nectarie, spre a se unge in fiecare dimineata, pana la operatie. Ajungand la spital, in ziua programata, chirurgul care urma sa faca interventia, i-a zis acesteia: “Nu am ce taia, caci rana s-a inchis!”

Indemn la smerita rugaciune, catre Sfantul Nectarie din Eghina

Veniti toti credinciosii, sa cinstim pe Nectarie, luminatorul Bisericii cel nou aratat; ca acesta, in zilele noastre, cu dumnezeiasca cuviinta, vietuind intru cuviosie si dreapta credinta, virtutile sfintilor celor de demult in sine le-a intiparit. Si, vas al alegerii facandu-se, precum Pavel, cu vrednicie s-a proslavit, prin harul cel sfintitor al Duhului, daruind fiecaruia cererile cele spre mantuire, ca un ierarh preaindumnezeit.

surse – crestinortodox.ro si parohiasfantavineri