Sfantul Efrem Sirul - catre cei care pacatuiesc in fiecare zi

“Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea, pentru cele trecute păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale.
Că aşa, oarecând şi Zaheu vameşul s-a mântuit, aşa iarăşi şi Matei, rob al lui Hristos s-a arătat. La fel şi desfrânata, căzând la picioarele Mântuitorului, şi-a dezlegat împletiturile părului şi i-a şters picioarele cu părul capului şi aşa a ieşit din groapa patimilor.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/01/28/sfantul-efrem-sirul-cuvant-catre-cei-ce-in-fiecare-zi-pacatuiesc-si-in-fiecare-zi-se-pocaiesc/ )

Sfantul Efrem Sirul

 

Sfantul Efrem Sirul este un sfant cuvios care s-a nevoit in nordul Mesopotamiei, in cadrul secolului al IV-lea. Nascut in jurul anului 306, in localitatea Nisibe, si trecut la cele vesnice in data de 9 iunie 373, in localitatea Edessa, Cuviosul Efrem este pomenit de Biserica Ortodoxa in ziua de 28 ianuarie.

Din dragoste de Dumnezeu, sfantul sirian a compus si ne-a lasat drept mostenire duhovniceasca o serie de imne teologice si de cuvinte intelepte; dintre toate lucrarile scrise ale Sfantului Efrem, cea mai cunoscuta ramane insa rugaciunea care ii si poarta numele: Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul.

"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie; iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdării si al dragostei, daruieste-mi-l mie, slugii Tale! Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin."

sursa: crestinortodox.ro

 

Sfantul Andrei Criteanul si Canonul cel Mare

Canonul Sfantului Andrei Criteanul – Cine este Sfantul Andrei Criteanul?

 

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc, in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in “Fratia Sfantului Mormant” – Ierusalim, fapt pen­tru care a fost mai tarziu supranumit si “Ierusalimiteanul”.
Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei ramane in Constantinopol, unde i se in­credinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biseri­ca bizantina din acea vreme.
In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de “Cretanul” sau “Criteanul”, pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A con­struit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun pre­dicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.
Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau nu se afla in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

Sursa – Crestin Ortodox

Parintele Arsenie Boca - despre Maica Domnului

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost

instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de

fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată

zdroaba vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la Iisus, că vom

purta şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va

naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul

nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru

veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi o urmare a

Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De

mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul

Ei.

Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau

până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului. Tot aşa, pe lângă

orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei

puţini, e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin

multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce

asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe

Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe

greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor

şi vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?

Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva

care

nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între robii lui

Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan

Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui

Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea

sfintei Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VII-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica

Domnului, hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă

decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru

tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de

Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că

ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară ! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi:

Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."

(Arsenie Boca - Cuvinte Vii)

Soborul Sfintilor Trei Ierarhi - 30 ianuarie

Luna ianuarie in 30 zile: Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur

Soborul Sfintilor Trei Ierarhi, dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur
 Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !
 

    Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc, adica, niste indreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi.

 
    Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos.
 
    Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor.
 
    Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna.
 
    Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau.

 
    Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din Cartea Facerii si talcuiri la Cartea Psalmilor. Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei.

 
    Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt Cele cinci Cuvantari Teologice, tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol.

 
    In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, pana la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de darza barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, Talmacirea Evangheliei dupa Matei si Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel. Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica.
 
    In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plapanda. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta.
    Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor.
 
    Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul sau cu fapta. Altii, coborandu-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele.
 
    Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop intelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."
 
    Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolalta a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Imparatii ne invredniceste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor! Amin.

Sursa :ortodoxism.ro/proloagele

Sfântul Grigorie Teologul - Fericiri ale diferitelor vieti

Fericiri ale diferitelor vieti 

I, II, 17

Fericit cel ce are o viaţă singuratică, neamestecat cu cei de pe pământ, ci şi-a îndumnezeit mintea.

Fericit cel care, deşi amestecat cu cei mulţi, nu se întoarce spre cei mulţi, ci şi-a înălţat întreaga inimă spre Dumnezeu.

Fericit cel care dând toate averile sale L-a cumpărat pe Hristos şi are drept avuţie numai crucea pe care o ridică sus.

Fericit cel care, gospodărindu-şi averile curate, întinde o mână a lui Dumnezeu celor nevoiaşi.

Fericită viaţa fericiţilor neînjugaţi cu jugul căsătoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturându-se de trup.

Fericit cel care, chiar dacă a cedat pentru puţin legilor căsătoriei, aduce cea mai mare parte a dragostei sale lui Hristos.

Fericit cel care, având putere asupra poporului lui Dumnezeu, cu jertfe sfinte şi mari ÎI aduce pe Hristos celor pământeşti.

Fericit cel care, fiind fiu al turmei, aduce drept loc cerescului Hristos o făptură desăvârşită.

Fericit cel care cu mari avânturi ale minţii vede strălucirea luminilor cereşti.

Fericit cel care cinsteşte cu mâini harnice pe Împăratul şi e o lege pe viaţă pentru cei mulţi.

Toate acestea vor umple teascurile cereşti menite să primească roadele sufletelor noastre, fiecare virtute ducând într-alt loc; căci multe sunt sălaşurile multelor vieţi [In 14, 2].

Fericit cel pe care Duhul Cel Mare l-a arătat sărac de păcate, care are aici o viaţă de plâns, care nu se satură niciodată de hrana cea cerească, care prin milostivire atrage spre el marea milă a lui Dumnezeu, care e prieten al păcii şi curat cu inima, care suportă multe suferinţe pentru multslăvitul Hristos şi va primi în schimb slavă mare.

Străbate care cale vrei din acestea. Dacă pe toate, e încă şi mai bine; dacă puţine, e bine; iar dacă una singură, şi aceasta e plăcută. Căci sunt poveri demne de purtat de toţi, atât de cei desăvârşiţi, cât şi de cei mai puţin desăvârşiţi. Şi Rahav n-a avut o viaţă împodobită, dar preaînalta iubire de străini a făcut-o slăvită [Ios 2, 1 sq.]. 

Prin smerita sa cugetare vameşul a fost mai presus decât fariseul trufaş [Lc 18, 10 sq.]. Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea şi e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. 

Înaltă e viaţa celor ce petrec în neagoniseală prin munţi, dar adeseori îngâmfarea îi prăvăleşte jos şi pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată şi adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoşi, îşi poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului. De aceea, fie ridică-te cu aripi uşoare, fie rămâi jos şi aleargă în siguranţă, ca nu cumva din pricina greutăţii tale aripa să se îndrepte spre pământ şi să cazi, înălţându-te, cu cădere vrednică de milă. 

O navă mică dar strânsă bine în piroane duce o mai mare încărcătură decât una neîncleiată bine. 

Strâmtă e calea care duce spre poarta dumnezeiască [Mt 7, 14], dar multe cărări duc spre acea singură cale. Unii, pe care firea îi apleacă spre cele de aici, merg pe una, alţii merg pe alta, ţinându-se numai de cea strâmtă. 

Nu tuturor le place aceeaşi mâncare, nici creştinilor nu li se potriveşte o singură viaţă. Pentru toţi însă cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea şi ostenelile, ţinerea în frâu a turbării patimilor înspăimântătoare, alungarea săturării, punerea sub mâna cea puternică a lui Hristos şi tremurarea de ziua care va să vină. Dacă vei străbate până la capăt calea desăvârşirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc. 

[Acestea] sunt legile lui Grigorie.

Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, din cartea lui Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz - Teologul şi epoca sa, Ed. Deisis, 2002, traducere de diacon Ioan I. Ică jr.

Sfantul Grigorie Episcopul Nyssei

Sfantul Grigorie de Nyssa – sarbatorit la data de 10 ianuarie

Sfântul Grigorie de Nyssa (unul din marii parinti capadocieni) s-a născut în 335 la Neocezareea Pontului, într-o familie prosperă, a cărei nobleţe era asigurată pe linie socială de o ascendenţă ilustră, iar pe linie duhovnicească de un întreg arbore genealogic de sfinţi: bunica, Sfânta Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul; mama, Sfânta Emilia; sora, Sfânta Macrina cea Tânără; fratii sai ,  Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigorie de Nazianz.
Daca Sf. Vasile cel Mare era considerat “om de actiune”, iar Sf. Grigorie de Nazianz, “teologul”, Grigorie de Nyssa a fost supranumit “filosoful si misticul”, subliniindu-se prin aceasta contributia personala , specifica,  pe care el a adus-o la promovarea credintei crestine. S-a nascut in jurul anului 335, in Cezareea Capadociei fiind mai tanar decat Sf. Vasile. Educatia elementara ii este facuta in familie, sub atenta observatie a lui Vasile, fratele sau mai mare, si a surorii sale, Macrina.
Între anii 354-357 studiază retorica la Cezareea, tatăl său fiind tot retor, şi îşi întregeşte formaţia sub povăţuirea fratelui său mai mare, Vasilie, proaspăt întors de la studiile făcute în Atena, dar şi a surorii sale Sf. Macrina cea Tânără. Pe când Sfântul Vasilie şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, se nevoiau ascetic în aşezământul monahal de pe proprietatea familiei de la Anesi, vine la răstimpuri şi Grigorie al nostru pentru a se iniţia în viaţa de evlavie, ocazie cu care este făcut citeţ. Când, în 364, Sfântul Grigorie îmbrăţişează, la Cezareea, cariera de retor, el dă curs, în realitate, puternicei sale înclinaţii filosofice şi speculative, punându-şi în lucrare talentul pentru cuvânt. Deşi din scrisorile Sfântului Vasilie această alegere pare a fi o abandonare a slujirii bisericeşti pentru care Vasilie căuta să-l câştige pe fratele său mai mic, ea decurge mai degrabă din conştientizarea acută a măreţiei vieţuirii monahale şi a altitudinii duhovniceşti la care trebuie să se afle cel intrat în slujba Bisericii. În plus, este evident că această introducere şi practică în lumea artei cuvântului îi va fi folosit mai apoi în slujirea Bisericii, fiind şi una din căile neînţelese ale Proniei.
în 371 este chemat de Sfântul Vasilie, din 370 arhiepiscop de Cezareea, să devină episcop în Nyssa, orăşel dependent de Cezareea, aflat pe drumul dintre această metropolă şi Constantinopol. Fire adânc contemplativă, Sfântul Grigorie nu se lasă acaparat şi stăpânit de corvezile administrative ale eparhiei, alegând mereu doar pastoraţia vie, directă, lucru care a oferit duşmanilor săi arieni prilejul să-i pună în cârcă diferite acuze de „evaziune fiscală“ şi nereguli administrative, reuşind astfel îndepărtarea lui din scaun între 375 şi 378, prin ostracizare, de către împăratul arian Valens. La întoarcerea din exil, credincioşii din Nyssa îi fac o primire triumfală, vădindu-se astfel locul pe care Sfântul Grigorie îl ocupa în inimile lor. În 381, îl găsim la al doilea Sinod Ecumenic, iar aprecierea de care se bucură ca teolog face să fie numit dreptar de cugetare ortodoxă pentru Orient. În condiţiile haosului care se instapanise in justitie şi ale confuziei doctrinare care domneau încă din pricina arienilor de toate nuanţele, ortodocşii au hotărât ca în Orient să fie socotiţi ortodocşi doar cei acceptaţi în comuniune liturgică de Sfântul Grigorie. În anii următori Sinodului, vine la Constantinopol în luna mai pentru a participa la sinoadele convocate de împăratul Teodosie.
Odată cu sfârşitul anului 387 începe o nouă etapă în viaţa Sfântului Grigorie prin retragerea sa definitivă din mediul capitalei imperiale şi din polemicile teologice. De acum începe redactarea marilor lucrări mistice, mai ales sub formă de comentarii la cărţi ale Vechiului Testament, influenţând decisiv scrisul duhovnicesc de după el.
Ultimii ani ai vieţii şi-i petrece în eparhia sa, adormind întru Domnul, după tradiţie, la 10 ianuarie 394, fiind prăznuit de Biserică la această dată.
Sf. Grigorie de Nyssa a lasat o opera deosebit de bogata, care dezvaluie profunzimea si extensiunea uimitoare a gandirii sale. Fara a face uz de tendintele sofiste ale vremii sale, el ramane totusi indatorat acestui spirit, mult mai mult decat ceilalti capadocieni. Limba folosita de el este o imbinare de elemente preluate din greaca attica, koine si Septuaginta. Intru totul, stilul sau este influentat de retorica greaca a vremii. El face uz masiv de metafore, concepe fraze lungi, intortocheate si greoaie, pline de avant si patos.
Cat priveste datarea fiecarei opere in parte, este dificil de facut, in stadiul actual al cercetarilor, se poate spune ca cea mai mare parte a operei sale a fost scrisa in ultima perioada a vietii sale, mai exact, incepand cu anul 379. In ceea ce priveste autenticitatea operelor sale, exista oarecare indoieli referitoare la unele dintre lucrarile sale minore. Lucrurile trebuie insa clarificate dupa o cercetare mai amanuntita, care este in curs de desfasurare. Se pare totusi ca lista scrierilor sale nu va lua o alta infatisare, fata de cea traditionala, schimbarile fiind minore.

TROPARUL SFANTULUI IERARH GRIGORIE de NYSSA
Cel ce esti intre ierarhi pastor ales si lumii invatator, temei dumnezeistilor dogme si capul care cugeta.
Iubit fiu al Capadociei si frate al marelui Vasile, suitu-te-ai la inaltimea virtutilor, fericite.
Pentru aceasta noi pururea te rugam, sfinte ierarhe Grigorie, sa mijlocesti inaintea lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

SFINTE GRIGORIE , MARE IERARH al NYSSEI , ocroteste-ne pe noi prin rugaciunile tale catre Domnul Dumnezeul nostru ! AMIN
Cristina David

Cuviosul Antipa, sfântul roman cel mai important din Biserica Ortodoxă Universală

Cuviosul Antipa de la Calapodești, sfantul roman cinstit de întreaga lume ortodoxă - Sarbatorit astazi, 10 ianuarie

Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei.
Viaţa lui a fost povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

Pentru băcăuanii credincioși ziua sa de prăznuire, 10 ianuarie, este cu atât mai deosebită cu cât Sfântul Antipa este singurul călugar athonit român trecut în sinaxare și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athonului. Cuviosul Antipa s-a învrednicit și de daruri minunate, precum cele ale profeției și vederii cu duhul.

Numele si faptele sale minunate se vor raspandi cu repeziciune in nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect multimi de credinciosi veniti in pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va invrednici si de daruri minunate, precum cele ale profetiei si vederii cu duhul.

In chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile si vinerile de peste an, precum si in cea dintai saptamana a postului Sfintelor Pasti, nu gusta si nici nu bea nimic, iar in restul zilelor ii era de ajuns mancarea pe care o primea sambata la pranz.

Sfantul Antipa si-a cunoscut sfarsitul mai inainte cu trei zile, cand icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si, in timp ce restul icoanelor din chilie au cazut, s-a asezat singura pe pieptul Sfantului. Dupa trei zile, in chilia sa de la Valaam, in timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul Antipa a adormit in pace, in varsta de 66 de ani.

În județul Bacău există și o mănăstire ce-l are ca patron spiritual pe Cuviosul Antipa. Piatra de temelie a acestui așezământ monahal a fost pusă în anul 2006, de către PS Episcop Ioachim, iar construcția este susținută financiar și material de mulți creștini care doresc ca această mănăstire să devină un punct de referință pe harta pelerinajelor din județul Bacău. Mai ales că, părintele stareț, Pahomie Parfene, a adus spre închinarea credincioșilor crucea Cuviosului Antipa și o părticică din sfintele sale moaște.

http://www.sfantipa.ro (site-ul oficial al manastirii)

Cristina David