joi, 10 ianuarie 2013

Cuviosul Antipa, sfântul roman cel mai important din Biserica Ortodoxă Universală

Cuviosul Antipa de la Calapodești, sfantul roman cinstit de întreaga lume ortodoxă - Sarbatorit astazi, 10 ianuarie




Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei.
Viaţa lui a fost povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

Pentru băcăuanii credincioși ziua sa de prăznuire, 10 ianuarie, este cu atât mai deosebită cu cât Sfântul Antipa este singurul călugar athonit român trecut în sinaxare și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athonului. Cuviosul Antipa s-a învrednicit și de daruri minunate, precum cele ale profeției și vederii cu duhul.

Numele si faptele sale minunate se vor raspandi cu repeziciune in nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect multimi de credinciosi veniti in pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va invrednici si de daruri minunate, precum cele ale profetiei si vederii cu duhul.

In chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile si vinerile de peste an, precum si in cea dintai saptamana a postului Sfintelor Pasti, nu gusta si nici nu bea nimic, iar in restul zilelor ii era de ajuns mancarea pe care o primea sambata la pranz.

Sfantul Antipa si-a cunoscut sfarsitul mai inainte cu trei zile, cand icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si, in timp ce restul icoanelor din chilie au cazut, s-a asezat singura pe pieptul Sfantului. Dupa trei zile, in chilia sa de la Valaam, in timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul Antipa a adormit in pace, in varsta de 66 de ani.

În județul Bacău există și o mănăstire ce-l are ca patron spiritual pe Cuviosul Antipa. Piatra de temelie a acestui așezământ monahal a fost pusă în anul 2006, de către PS Episcop Ioachim, iar construcția este susținută financiar și material de mulți creștini care doresc ca această mănăstire să devină un punct de referință pe harta pelerinajelor din județul Bacău. Mai ales că, părintele stareț, Pahomie Parfene, a adus spre închinarea credincioșilor crucea Cuviosului Antipa și o părticică din sfintele sale moaște.


http://www.sfantipa.ro (site-ul oficial al manastirii)

Cristina David

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu