Cât de mult ne iubește Maica Domnului! Din scrierile Cuviosului Siluan Athonitul

Iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei. Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă. Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. 

Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 173-174)

Cateva cuvinte despre staretul Siluan, vazut si apreciat de Cuviosul Sofronie care a ajuns sa ii fie ucenic duhovnicesc prin anii '30. 

 

"La acea vreme renumele starețului Siluan nu era foarte mare. Erau bineînțeles și persoane, precum episcopul sârb Nicolae Velimirovici, cărora le plăcea să vorbească cu  Siluan și care vedeau în el un adevărat purtător al Duhului Sfânt, dar de multe ori acestea trebuiau să înfrunte batjocurile călugărilor și ale teologilor care se întrebau ce puteau găsi la el. „Până la sfârșit, simplitatea și smerenia starețului Siluan i-au acoperit sfințenia în ochii celor mai mulți” scria părintele Sofronie. O situație deloc surprinzătoare. Într-adevăr „credinciosul – adesea vreun nevoitor din pustie – poate apărea ca un jalnic sărac în aparența sa fizică, îmbrăcat în zdrențe, fără nici o apărare înaintea stăpânitorului acestei lumi, însă în ce privește duhul său lăuntric el poate fi cu adevărat mare. Împărăția căreia aparține după darul cel de Sus nu este a acestei lumi”. Cu alte cuvinte, pentru un observator din afară, care nu a făcut experiența Duhului Sfânt, se poate ca o ființă purtătoare a luminii necreate să nu aibă nimic special, nimic care să atragă atenția.

 Pe scurt, așa cum o va repeta adesea, Părintele Sofronie avea înaintea ochilor un exemplu evident al perfecțiunii umane la care omul este chemat, un ipostas care „înainta cu pas sigur către nepătimire”: „Era cu adevărat un om: chip și asemănare a Lui Dumnezeu”.

fragment din transcrierea conferintei sustinuta la Cluj de parintele Rafail Noica "S-a dus să-L vadă precum este." cu ocazia implinirii a 20 de ani de la mutarea în eternitate a Părintelui Sofronie Saharov”, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013


Puteti urmari intreaga conferinta  aici :
 

articol alcatuit de Cristina David

Sfantul Irineu - legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit

Sfantul Irineu -VIATA

Din scrisoarea pe care o trimite vechiului sau coleg Florinus, din care un fragment important s-a pastrat la Eusebiu, reiese ca Sf. Irineu si-a petrecut o parte din copilarie la Smirna, pe langa Sf. Policarp, din ale carui invataturi si fapte se impartasea. Nu se cunoaste precis data nasterii lui - intre 115-140. A fost ucenicul Sf. Policarp, adica a unuia din cei mai mari si mai cu prestigiu Parinti apostolici. De la Policarp, Sf. Irineu a invatat o ortodoxie ireprosabila, dragoste pentru Traditie si ravna impotriva ereziilor.

E contemporan cu multi apologeti ai veacului al II-lea din Asia Mica: Meliton de Sardes, Rodon, Miltiade, Claudin, Apolinarie. Din opera lui Papias a luat doctrina milenarista. Sf. Irineu pomeneste deseori pe asa numitii "presbiteri", contemporani cu barbatii apostolici si dintre care unii i-au cunoscut pe cativa dintre Sf. Apostoli. Nu se stie bine cum Sf. Irineu a ajuns la Lyon. S-a zis, poate cu dreptate, ca el a fost luat de Sf. Policarp cu ocazia vizitei acestuia la Roma, in 155, si a ramas, probabil, aici la scoala Sf. Justin, de unde a trecut in Galia. In vremea persecutiei de la Lyon, in 177-178, marturisitorii de aici il trimit pe Sf. Irineu cu o scrisoare catre episcopul Romei, Eleuter, in legatura cu problema montanista. In aceasta scrisoare, Sf. Irineu e recomandat de confesori ca "frate si tovaras" al acestora, "ravnitor al Testamentului lui Hristos" si ca "preot al Bisericii". La intoarcerea sa de la Roma, Sf. Irineu este ales episcop al Lugdunului, in locul lui Fotin, incununat cu moarte martirica, la 177-178. 

Trei mari serii de fapte caraterizeaza viata Sf. Irineu: 

1. lucrarea misionara de convertire a popoarelor pagane din sudul Galiei, pe o raza destul de mare in jurul Lugdunului;

2. lupta impotriva gnosticismului;

3. straduinte pentru impacarea Bisericilor din Asia reprezentate de episcopul Policarp al Efesului, cu episcopul Victor al Romei, in problema datei Pastilor.

Irineu isi purta cu adevarat numele si prin caracterul sau, era un facator de pace. El indemna pentru pace si predica pacea, scriind nu numai lui Victor, ci si diferitilor altor conducatori bisericesti. O traditie destul de tardiva, vrea ca Sf. Irineu sa fi murit martir pe la 202, adica in timpul domniei lui Septimiu Sever. E curios ca martiriul Sf. Irineu nu e pomenit de oameni ca Tertulian, Ipolit, Eusebiu. Probabil ca, in masacrul general la care au fost supusi crestinii din Lyon, moartea episcopului Irineu n-a avut mare rasunet.

Caracterizare.

 

Sf. Irineu este unul din cei mai de seama Parinti ai Bisericii. 

El e creatorul teologiei crestine in Biserica apuseana.

El a fost unul din ganditorii cei mai adanci ai primei perioade patristice. El a pus si a dezbatut toate marile probleme ale teologiei, dand solutiile cele mai practice. Hristologia, cu teoria recapitularii si a Sf. Euharistii e centrul teologiei sale.

El e marele sustinator al valorii si sensului Traditiei in Biserica crestina. E unul dintre marii realisti in teologia crestina prin: realismul trupului Mantuitorului, realismul euharistie, realismul pacatului, realismul desavarsirii.

Teologia sa nu este absolut ireprosabila: expresii subordinatianiste in domeniul Sf. Treimi, hiliasmul etc, dar are meritul de a fi creat sau adancit capitole sau formule noi in teologie: indumnezeirea omului, recapitularea, perihoreza, paralelismul Eva-Maria, importanta Traditiei, drepturile demonului, teoria lui facere si fieri, specificul lucrarii Sf. Duh.

Sf. Irineu a dat o lovitura mortala gnosticismului. El a criticat, foarte informat si cu o rara patrundere, toate sistemele gnostice cunoscute pana la el. El e izvor principal pentru toti scriitorii antignostici dupa el.

Sf. Irineu a facut misiune printre paganii din jurul Lugdunului, pe care i-a crestinat. Unele dintre orasele de Sud ale Frantei il socotesc ca aducatorul crestinismului la ele.

El a facut mereu legatura intre crestinismul de Apus si cel de Rasarit cu ocazia neintelegerilor iscate cu privire la data sarbatoririi Pastelui. 

Sf. Irineu e unul dintre primii creatori ai filocaliei crestine. Omul se desavarseste prin lucrarea Sf. Duh, Care, incetul cu incetul, ii reda chipul si asemanarea cu Dumnezeu. 

Cititi intreg articolul aici :  http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/parinti-scriitori-bisericesti/sf-irineu-81400.html

Sfatul potrivit, omului potrivit - Sfantul Ioan Gura de Aur

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?”

Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire.

Poate că mă veţi întreba: „Nu ar fi mai bine ca oamenii să devină buni cu forţa, decât să rămână răi?” Nu. Pentru că cel care se face bun cu forţa nu rămâne bun pentru totdeauna. Cum scapă de constrângere, el se întoarce înapoi la răutate. Pe când cel care este bun pentru că aşa vrea el rămâne cu hotărâre pe calea virtuţii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, pp. 372-373)

Sfantul Voievod Stefan cel Mare – om al rugaciunii – Minunea de la Podul Inalt

                                 Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – om al rugăciunii

Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului.
Ştefan cel Mare a fost un om al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Măria”, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, „în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.
Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane, unite într-un Triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii.
Ştefan cel Mare însoţea rugăciunea cu postul, mai ales în vreme de primejdie înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului, aşa cum aminteşte documentul vremii că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”. Se înţelege că această pregătire – postul şi rugăciunea – era în vederea spovedirii şi împărtăşirii, împreună cu întreaga oaste, cu dumnezeieştile Taine – Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, potrivit rânduielii noastre creştineşti.
(Ștefan cel Mare și Sfânt – portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2011, p. 195-196)

                                                       Minunea de la Podul Inalt
Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu.
Din sus de târgul Vasluiului, la Podul Înalt, ce-i mai zice şi al lui Ştefan Vodă, tăbărâseră oştile turceşti multe ca frunza şi iarba.
Ştefan, cu puţinii lui oşteni, le aţine calea… dar cum să se încumeteze el să sfarme o oaste atât de înfricoşătoare, când unui moldovean era să i se împotrivească trei turci?
– Doar o minune dumnezeiască mă va mântui, grăi Ştefan inimoşilor săi oşteni din jurul lui.
Sultanul turcesc avea la îndemână călăreţi neîntrecuţi, pe cai arăbeşti, iuţi ca săgeata; tunuri îndemânatice, cărora cele mai mari cetăţi nu le stătuseră în cale, ieniceri plini de îngâmfare, obişnuiţi cu războiul şi cu biruinţa…
Ştefan se încumetă să ducă în faţa unei oştiri atât de puternice mai mult muncitorii pământului strămoşesc: oamenii de sapă şi de plug, care aveau drept podoabă minteanul (haină ţărănească, scurtă şi cu mâneci) şi sumanul (haină ţărănească lungă până la genunchi) zilelor de sărbătoare.
– Cu Dumnezeu înainte, dragii mei oşteni, căci de la Dânsul numai va putea să ne vină mântuirea! strigă Ştefan voinicilor săi. Şi, iute şi neastâmpărat cum era, sări cel dintâi în mijlocul turcilor.
Şi atunci, minune! S-au clătinat ienicerii nebiruiţi, s-au înfricoşat călăreţii oţeliţi şi au amuţit tunurile; iar sultanul a luat-o la fugă în josul ţării către Dunărea bătrână, pe unde venise. Iar Ştefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot aşa cum pornise, şi a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru acea biruinţă. A chemat în jurul său pe toţi vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oştire, făcând boieri pe plugarii săi.
Le-a poruncit să postească toţi, cum va face şi el timp de patru zile, numai cu pâine şi apă. A dat veste în toată ţara, ca nimeni să nu-i dea lui biruinţa aceea, ci numai lui Dumnezeu, că el – Ştefan – nu poate să se mândrească cu aşa minune.
A postit Moldova toată după porunca lui Ştefan Vodă şi l-a numit poporul său dreptcredincios Sfântul Ştefan, aşa cum i se cădea.
Stefan cel Mare și Sfânt-portret în legendă, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 83-85)

sursa : https://cristinadavidniculiu.wordpress.com/

Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai

Parintele Arsenie Boca – despre prezenta vie a Lui Dumnezeu in sfintii Sai

 

„Deci sfinții, drepții prin excelență, pe măsura credinței și a curăției lor moștenită din părinți și sporită cu propria lor osteneală, sunt o cuvântare vie, pentru că au într-înșii pe Dumnezeu-Cuvântul, Cel ce strigă printr-înșii voia Sa către ceilalți oameni. În jurul acestora se întărește și se întinde credința, și mulți se mântuiesc. Prin ei se potolește anarhia, prin ei se restabilește echilibrul și armonia și prin ei și ceilalți întrevăd pe Dumnezeu. Sfințenia e tocmai această transparență a lui Dumnezeu în făptura Sa, prietenia aceea de mare cuviință a sufletului cu Tatăl său – singura situație normală și de la sine înțeleasă a omului și a oamenilor.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Postat de Cristina David

2013 - Anul omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena

 Hristos a înviat!

Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena fiind strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei noastre creştine.

La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313).

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic, cultural şi mediatic intitulat 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. 

În primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase" cu următoarele subteme:

- Starea imperiului roman înaintea Edictului de la Milano - 313 (criza politică, militară şi socială, persecutarea creştinilor şi suferinţa Bisericii creştine etc.);

- Edictul de la Milano (313) - toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină (convertirea la religia creştină a Împăratului Constantin cel Mare, urmările Edictului de la Milano - Carta libertăţii creştine şi a toleranţei religioase etc.);

- Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii (politica socială şi religioasă a lui Constantin cel Mare şi relaţiile dintre Stat şi Biserică, viaţa bisericească în timpul Împăratului Constantin cel Mare etc.).

În al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar, sub genericul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Bisericii", cu următoarele subteme:

- Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii (dezvoltarea vieţii liturgice, a artei şi arhitecturii creştine, educaţia şi familia creştină, apărarea demnităţii umane prin legi şi opere de caritate etc.);

- Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative şi social-filantropice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa lumii contemporane (libertatea religioasă într-o lume secularizată şi laicizată, omul politic contemporan şi religia creştină, sărbătorirea duminicii şi a marilor sărbători bisericeşti, construirea de biserici, sprijinirea de către stat a activităţilor social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii etc.);

- Evlavia şi cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Biserică (liturgic, iconografic etc.).

În luna octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod, cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română şi va fi organizată o expoziţie tematică reprezentând pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi biserici importante cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

În anul 2013, agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

sursa :  Ziarul Lumina

articol alcatuit de Cristina David

Sfantul mare Mucenic Gheorghe - Purtatorul de biruinta

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si cele trei Icoane facatoare de minuni de la Manastirea Zografu – Sfantul Munte

In fiecare an , in ziua de 23 aprilie, sarbatorim Praznicul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe , conform traditiei de secole a Bisericii Ortodoxe. Viata si faptele tanarului care a preferat unei viati pline de marire, glorie si recunoastere a meritelor personale viata in Hristos Domnul , este un exemplu de ceea ce inseamna sacrificiul in numele credintei. Un exemplu pe care putini dintre noi il pot urma.
Despre viata tanarului conducator al ostii regale in vremea persecutiei crestinilor sub domnia Imparatului roman Diocletian va ofer o succinta prezentare in imagini . 

Ma voi opri insa asupra unor aspecte pe care doresc sa le impartasesc cu cititorii intrucat m-au impresionat mult si le gasesc demne de stiut si retinut.

Cauta si vei afla !
Am avut dorinta sa aflu mai multe despre icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe aflata la Manastirea Zografu de la Muntele Athos…si am citit despre inca doua. Tot astazi am aflat lucruri foarte interesante pentru noi , romanii, referitor la legatura dintre Sfantul Voievod Stefan cel Mare si aceasta manastire. Puteti citi articolul bine documentat gasit pe urmatorul site :
http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10153
Doamne ajuta!
Cristina David
Mănăstirea Zografu adăpostește 3 Icoane făcătoare de minuni ale Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

Istoria primei icoane a Sfantului Gheorghe de la Zografu este legata de insusi momentul in care manastirea a fost ctitorita. Trei frati din Ohrida, anume calugarii Moise, Aaron si Ioan, au venit in Sfantul Munte, spre a duce viata retrasa.
Precum lumina nu se poate ascunde sub obroc, asa nici acestia trei nu au ramas multa vreme tainuiti. In scurta vreme, in jurul lor s-au adunat mai multi ucenici. Vazand aceasta, in anul 919, ei vor ridica o micuta biserica, pe actualul loc al manastirii.
In legatura cu hramul viitoarei biserici, ei nu au cazut de acord, caci unul dorea sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.
Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat infatisat Sfantul Gheorghe. Se mai spune ca vreme de trei zile ei au postit si s-au rugat cu mare putere lui Dumnezeu.
http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-sfantului-gheorghe-la-manastirea-zografu-120079.html

sursa : http://cristinadavidniculiu.wordpress.com/